Cercetătorii americani susţin că rezultatele obţinute de la sonda spaţială New Horizons sunt uimitoare şi depăşesc cele mai înalte aşteptări. Într-o imagine ce înfăţişează o zonă ecuatorială a planetei pot fi observată o zonă muntoasă cu vârfuri care se înalţă la 3.500 de metri deasupra suprafeţei îngheţate.

Conform specialiștilor, acești munți au început să se formeze probabil în urmă cu cel mult 100 de milioane de ani, fiind foarte tineri prin comparație cu vârsta sistemului solar — 4,6 miliarde de ani. În plus, procesul de formare a acestor munți ar putea să fie încă în derulare, conform lui Jeff Moore, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA din Moffet Field, California, liderul echipei care se ocupă de analiza geologică și geofizică a imaginilor obținute de New Horizons.

“Aceasta este una din cele mai tinere suprafeţe pe care le vom vedea vreodată în sistemul solar”, susţine Jeff Moore. Modul de formare a acestui lanț muntos este încă necunoscut. Spre deosebire de lunile înghețate ale planetelor gazoase din sistemul nostru solar, Pluto nu este încălzit de interacțiunile gravitaționale cu astfel de planete gigantice.

“Acest lucru ne poate face să reevaluăm cauzele posibile ale activităților geologice de pe aceste luni înghețate", conform lui John Spencer, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, membru al echipei de geologi coordonate de Jeff Moore.

Acești munți sunt formați probabil din apă înghețată. Deși suprafața acestui planetoid este acoperită în mare parte din gheață de metan și azot, aceste substanțe înghețate nu sunt suficient de dure pentru a ridica munți. Cel mai probabil apa înghețată a creat aceste vârfuri muntoase. "La temperaturile de pe Pluto (între—243 și—218 grade Celsius) apa înghețată are consistența rocilor", conform unui al membru al echipei, Bill McKinnon de la Universitatea Washington din St. Louis.

O nouă imagine a satelitului Charon prezintă un relief variat. Cercetătorii au fost surprinşi de aparenta lipsă a craterelor.

New Horizons a evidenţiat şi alţi membri mai mici ai sistemului plutonian, care include încă patru sateliţi: Nix, Hidra, Styx şi Kerberos. O imagine a satelitului Hydra este prima care relevă forma neregulată a acestuia.