Miercuri seara, FEST – FDR a continuat în Piața Victoriei din Timișoara cu o reprezentație dincolo de imaginaţie. Spectatorilor aproape că nu le-a venit să creadă ce au avut în fața ochilor.
Francezii de la Underclouds Cie au prezentat spectacolul Funambus, o poveste fantastică despre singurătate, întâlnire, dragoste şi acceptare. Toate acestea cu ajutorul unui vechi autobuz Saviem şi a unui sistem de frânghii şi cabluri. Autobuzul, la vremea lui un soi de Ferrari al autobuzelor, are o venerabilă vârstă, aproximativ 40 de ani, și nu se mai fabrică în prezent. Artiștii au povestit că l-au găsit în urmă cu câțiva ani într-o parcare, și le-a venit ideea acestui spectacol. Așa bătrân cum e, autobuzul îi poartă pe artiți în toate colțurile lumii.
Funambus s-a desfăşurat într-o atmosferă inspirată de benzile desenate ale lui Fred sau de filmele lui Tarkovski sau Roy Anderson. Cablul este în egală măsură fragilitate și tensiune, o legătură între aer și pământ, contradictoriu prin însăși natura lui. Pornind de la tehnicile circului și lumea acestuia – transformându-le în ceea ce se numește „viață”, și „omenesc”, cu tot zbuciumul său, cu visele sale, cu nebunia, cu iubirea și cu momentele sale de incoerență, Funambus devine o mitologie a vremurilor noastre, o poveste a Omului față în față cu lumea, în încleștarea lui cu poezia pură.
Astăzi seară, spectacolul se joacă din nou, de la ora 22.00, în Piața Victoriei din Timișoara, chiar în fața Teatrului Național. (Fotografii: Adrian Pîclișan)