IMAGINI SPECTACULOASE: A "zburat" peste o maşină într-un sens giratoriu
- Sergiu Rusu
- 24 iunie 2012, 18:15
O banală tamponare aşa cum a fost catalogată de poliţie era cât pe ce să se transforme într-o tragedie, potrivit unor imagini video surprinse de un cameraman amator.
Evenimentul rutier s-a petrecut zilele trecute în intersecţia cu sens giratoriu din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, iar în imagini se observă o maşină care intră cui viteză în giratoriu, izbeşte violent un autoturism parcat în apropiere, sare peste acesta, şi aterizează tot pe roţi. După câteva secunde, şoferul vinovat iese din maşină pe geamul portierei din dreapta faţă, nu înainte de a închide farurile. Cu mâna la cap, evaluează pagubele, în scurt timp venind în fugă un trecător. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţiru, tânărul care a provocat tamponarea are 21 de ani şi este din municipiul Suceava. "Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,17. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru trei luni de zile", a declarat în această după-amiază inspectorul principal Gabriel Panţiru.