Scene incredibile au fost înregistrate la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Bolnavii de pe secția de Psihiatrie sunt puși să se sărute, aproape dezbrăcați, pentru amuzamentul angajaților, potrivit unei filmări care a apărut recent în presa locală.
Cea care îi îndeamnă pe bolnavi este chiar fiica concubinei managerului spitalului, angajată ca registrator la secția psihiatrie, potrivit Europa Fm. Filmuletul care a apărut acum în spațiul public a fost făcut în urmă cu o lună la secția de psihiatrie a Spitalului Judetean din Târgu-Jiu.
Imaginile arată că, printre gratiile care separă bărbații de femei, gratii care au fost făcute tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest gen, având în vedere că aici sunt internați bolnavi care nu au discernământ, o salariată îndeamnă un pacient și o pacientă să întrețină raporturi intime.
Bolnavilor se dau chiar indicații spre amuzamentul celorlalți bolnavi și a celei care filmează. Cea care îl realizează este fiica concubinei managerului spitalului care a fost angajată ca registrator în secția de psihiatrie.
Europa Fm arată că situația devine și mai șocantă când o pacientă are nevoie de intervenția cadrelor medicale, în sensul că vine să-și ceară medicamentele, dar pentru că angajata era ocupată cu regia și filmarea scenei obscene, trimite bolnava la plimbare, amenințând-o chiar că o lovește dacă nu pleacă.
Despre acest filmuleț, managerul spitalului susține că avea cunoștință și că ar fi luat și măsuri, în sensul că ar fi destitutit șeful de secție și pe asistenta șefă. Nu a luat, însă, nicio măsură în cazul celei care i-ar fi pus pe bolnavi într-o astfel de situație.
Președintele Consiliului Judetean Gorj, în subordinea căruia se află spitalul, a anunțat că va demara o anchetă internă. (Foto Euopa Fm)