Imagini şocante. Bărbat acuzat de vrăjitorie, decapitat într-o parcare saudită

Imagini şocante. Bărbat acuzat de vrăjitorie, decapitat într-o parcare saudită

Un filmuleţ şocant care redă momentul decapitării publice a unui sudanez, executat în Arabia Saudită pentru vrăjitorie, a fost dat ieri publicităţii. Ţinut în genunchi şi legat la ochi, Abdul Hamid Bin Hussain Bin Moustafa al-Fakki a fost ucis într-o parcare din Medina, sub privirile a zeci de oameni.

Execuţia a avut loc la 20 septembrie, dar abia acum a fost dată publicităţii, scrie "Daily Mail".  Se pare că sudanezul este a 44-a persoană excutată în Arabia Saudită în acest an şi a 11-a de altă naţionalitate decât cea saudită.

Saudiţii susţin că uciderea unui condamnat la moarte prin decapitare, cu o sabie ascuţită, este mult mai uşoară şi mai rapidă decât prin injecţia letală sau scaunul electric.

Conform tabloidului britanic, Abdul Hamid ar fi fost atras într-o capcană de un  bărbat care lucra pentru Mutawa'een (poliţia religioasă). Acesta i-ar fi cerut sudanezului să facă o vrăjitorie pentru ca tatăl poliţistului să îşi părăsească soţia. Abdul Hamid a fost de acord, cerând în schimb suma de 6000 de riali saudiţi (aproximatic 1500 de euro).

Prezentatorul libanez de televziune Ali Hussain Sibat, condamnat la moarte de saudiţi pentru că ar fi prezis viitorul la una din emisiunile sale, urmează să fie decapitat vineri.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/108ApNw6H38" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News