Imagini noi de la nunta Simonei Halep. Și-a schimbat rochia. Pe ce melodie a dansat Dansul Mirilor. VIDEO

Nunta anului în România! Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit, miercuri, 15 septembrie, în cadrul unei ceremonii restrânse, urmată de o petrecere în clubul „Fratelli Beach & Club” de pe malul mării. Iată primele imagini cu dansul celor doi miri.

Artistul Dan Bittman a deschis programul artistic la nunta celebrei sportive. Simona Halep și Toni Iuruc au decis ca la începutul petrecerii lor de nuntă să danseze împreună pe una dintre melodiile profesionistului foarte iubit în comunitatea machedonilor, „Dragostea mea”.

Dansul Mirilor. Înainte de a urca pe ringul de dans, Simona Halep și-a schimbat ținuta

Înainte să urce pe ringul de dans, Simona Halep şi-a schimbat rochia. Dacă în prima parte a evenimentului a purtat o ținută de culoare auriu închis, lejeră, lungă până în pământ, sportiva a ales ca la petrecere să poarte o rochie albă, uimind, din nou, prin simplitate și eleganță. Simona Halep și-a dat drumul și părului. Buclele lejere nu au făcut decât să-i accentueze frumusețea.

După ce și-au jurat dragoste în fața ofițerului de cununie civilă, Toni Iuruc şi Simona Halep au dansat pentru prima oară ca soţ şi soţie pe melodia „Dragostea mea”, potrivit fanatik.ro.

Bittman a cântat și celebrele piese „Ţi-am dat un inel” şi „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, iar invitaţii l-au acompaniat. Simona Halep a dansat cu Toni Iuruc, precum şi cu Stere şi Tania, părinţii ei, iar restul invitaţilor i-au urmat imediat.

Ce artiști vor cânta la nunta Simonei Halep

Dan Bittman a dat startul momentului artistic de la petrecerea Simonei Halep și a lui Toni Iuruc, însă solistul trupei Holograf nu este singurul artist care a fost invitat la nunta sportivei. „Sunt foarte fericit că voi cânta la un asemenea eveniment. Mă bucur enorm pentru Simona, sper să aibă copii frumoși, cum sunt și ei. Le doresc numai iubire, că asta e cea mai importantă. Voi veni să cânt cu Marius Bațu, colegul meu, și avem câteva melodii în deschidere”, a spus Dan Bittman.

La petrecerea cu peste 250 de invitați vor cânta și Loredana, prietenă a Simonei Halep, precum și faimoasa formație machedonească Pindu. Foarte multe rude, vedete și personalități din România sunt prezente la nunta dintre Simona Halep și Toni Iuruc.

Deși s-a vehiculat că invitat ar fi fost și președintele Klaus Iohannis, tatăl sportivei a infirmat acest zvon. Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Răducioiu, Ilie Năstase și soția sa, a cărei zi de naștere este tot miercuri, sunt doar o parte dintre invitații la nunta celor doi miri. La petrecere este așteptat și Ion Țiriac.