Imagini în premieră. Andreea Raicu, la 42 de ani și fără machiaj. Foto

Andreea Raicu rămâne o vedetă a showbiz-ul românesc. Ea nu are nicio problemă în a ieși din casă fără niciun strop de machiaj. Dovada! S-a fotografiat nemachiată la 42 de ani și a arătat fanilor săi imaginile.

  1. „Fără machiaj astăzi, doar zâmbet”, a scris Andreea Raicu pe contul de socializare.

Andreea Raicu a renunțat la aparițiile la TV, iar acum își urmează un drum în domeniul afacerilor. Vedeta este foarte activă însă pe rețelele de socializare, unde împarte impresii cu fanii ei. Ea a recunoscut, între altele, că a avut mari probleme cu somnul.

„Acum mulți ani, mă gândeam că e ceva lăudabil să dormi puțin, pentru că doar așa poți avea mai mult timp să faci cât mai multe. La un moment dat, după ce eram extenuată, evident că trebuia să dorm și eram foarte obosită, dar nu aveam un program, pentru că somnul nu era o prioritate în viața mea.

În schimb, programul meu de muncă mi se părea cel mai important și îmi era rușine să recunosc că sunt obosită sau că am nevoie de odihnă. Știți cu ce era sinonim pe atunci, în mintea mea, faptul că trebuie să dorm? Cu a pierde vremea.

Ulterior am înțeles că nu simțeam lipsa somnului pentru că nu eram în contact cu corpul meu și, de fapt, nu eram în contact cu mine… … Somnul vă poate influența felul în care reacționați, în care arătați și în care vă simțiți”, le-a povestit Andreea fanilor ei, scrie cancan.ro.