Imagini de coșmar de la un concurs național la istorie. „Pușcăriașii au condiții mai bune!”

Un licean care a participat la sesiunea națională de comunicări științifice la istorie a publicat o serie de imagini în care se reflectă condițiile inumane în care el și colegii săi de competiție au fost cazați de autorități.

Organizat în Turnu Măgurele, concursul a devenit un adevărat coșmar pentru elevii care au ajuns în orașul din Teleorman. Gândaci, arcuri care ieșeau prin saltele, paturi aflate într-o stare de degradare totală și băi care păreau mai degrabă părăsite erau elementele de greutate ale unui peisaj parcă scos din filmele de groază.

Alin Popoviciu, elevul care a postat imaginile, are peste 40.000 de urmăritori pe pagina sa de Facebook, acolo unde a relatat tot incidentul. Liceanul o atacă pe Ecaterina Andronescu și, pe bună dreptate, acuză că inclusiv deținuții din România au parte de condiții mai bune decât cele în care au fost cazați elevii premianți.

Așa am fost primiți la sesiunea națională de comunicări științifice-istorie desfășurată la Turnu Măgurele, Teleorman!

Așa a răsplătit statul român munca elevilor calificați la etapa națională a unui concurs după luni întregi de muncă!

Eu nu pot decât să vă rog să facem cunoscută tuturor această situație deosebit de gravă pentru a nu fi supuși și alți elevi la o asemenea batjocură!

Să nu vă mai întrebați de ce tinerii fug cât mai departe de România. Țara asta nu dă niciun ban pe munca noastră! Aici se promovează doar non-valoarea, iar pușcăriașii au condiții mai bune decât elevii premianți!

Doamna Andronescu, dormiți bine seara în calitate de ministru al educației când știți la ce batjocură e supus elevul român?!

Fotografiile le-am realizat în internatele în care am fost cazați: internatul liceului Sfântul Haralambie și internatul liceului Praporgescu, Turnu Măgurele.

Las pozele astea aici cu speranța că vor ajunge unde trebuie pentru a nu mai trece și alți elevi prin ce am trecut noi în aceste zile la Turnu Măgurele...”, a scris Alin Popoviciu pe pagina sa de Facebook.