"Imaginea românilor din Italia, prea mult şi prea nedrept deformată"

"Imaginea românilor din Italia, prea mult şi prea nedrept deformată"

Este declaraţia Preşedintelui Traian Băsescu făcută pentru publicaţia italiană Avvenire, în timpul vizitei de trei zile pe care o susţine în Italia.

"Credem că imaginea comunităţii româneşti din Italia a fost prea mult şi pe nedrept deformată de o campanie mediatică negativă. Pare a se ignora faptul că majoritatea covârşitoare a românilor aflaţi în Italia sunt oneşti, muncitori, respectă legea şi contribuie la prosperitatea economiei Italiei. Discriminarea unor cetăţeni europeni cinstiţi, prin vehicularea unor clişee simpliste şi false, este de neacceptat", a spus Băsescu.

În aceeaşi declaraţie oferită publicaţiei italiene, preşedintele a declarat că partea română este recunoscătoare Sfântului Scaun pentru modul cum abordează problematica legată de libera circulaţie a persoanelor.

Tot ieri, Traian Băsescu a muţumit, cu ocazia participării la un Te Deum oficiat de preoţi greco şi romano-catolici români la Colegiul Pio Romeno, Papei Benedict al XVl-lea pentru faptul că a ridicat Biserica Greco-Catolică din România la grad de Arhiepiscopie majoră.

Astăzi, în urmă cu puţin timp, s-a încheiat, Castelul Gandolfo, întâlnirea tête-à-tête dintre Papa Benedict al XVl-lea şi preşedintele Băsescu.

Deşi a fost prevăzută ca o întâlnire de 15 minute, întrevederea dintre cei doi a durat 20 de minute.

Suveranului Pontif a primit din partea lui Traian Băsescu o icoană pe sticlă, un album foto cu biserici din Ţara Haţegului şi o emisiune filatelică dedicată actualului pontificat.

Papa Benedict al XVI-lea i-a oferit preşedintelui român o medalie pontificală, iar soţiei acestuia, Maria Băsescu, un rozariu.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News