INTERVIU. Diplomatul şi scriitorul Teodor Baconschi, ambasadorul României în Franţa, analizează "schimbarea la faţă a lumii", antrenată de noua preşedinţie a Statelor Unite.
Pentru Teodor Baconschi (45 de ani), ambasadorul României la Paris, diaspora română din Franţa are „vârste, chipuri şi aşteptări diferite“. Românii care se amestecă şi se pierd printre francezi sunt personalităţi ale fostului exil comunist, specialişti sosiţi după 1990, studenţi (aproximativ 6.000), muncitori.
Prin proiectele pe care le derulează, Teodor Baconschi se declară ambasadorul tuturor: împreună cu „La documentation française“, ambasada este în curs de a edita „Ghidul cetăţeanului român în Franţa“, iar un protocol recent încheiat cu Mitropolia Ortodoxă Română din Franţa permite colaborarea celor două instituţii pentru a acorda asistenţă românilor.
În noiembrie 2008 a apărut albumul „L’Hôtel de Béhague. Résidence de la Roumanie en France“, care, publicat sub egida prestigioasei publicaţii „Connaissance des Arts“, sintetizează istoria Palatului Ambasadei ca monument de artă şi carte de vizită a României la Paris.
La invitaţia ambasadorului României în Franţa, Brice Hortefeux, ministrul francez al imigraţiei, identităţii naţionale şi codezvoltă rii, a vizitat pentru prima oară saloanele Palatului Béhague. Ambasadorul român a ridicat problema liberalizării cât mai rapide a accesului cetăţenilor români pe piaţa muncii din Franţa. Fiu al poetului A.E. Baconsky, diplomat de carieră, teolog şi antropolog prin formaţie, autor a zeci de cărţi de filosofie şi eseistică creştină, publicist ataşat ideilor şi frământărilor societăţii contemporane, Teodor Baconschi analizează pentru „Evenimentul zilei“ schimbarea la faţă a lumii după alegerile prezidenţiale din SUA, dar şi chipul României la doi ani după intrarea în UE, aşa cum se văd din perspectiva unui diplomat aflat în misiune în Franţa.
EVZ: Cum credeţi că se va schimba lumea după ce America s-a schimbat într-o singură noapte? Teodor Baconschi: America nu s-a schimbat într-o noapte, ci în ultimii 20 de ani, sub impactul revoluţiei IT şi al globalizării. La 4 noiembrie, noi n-am făcut decât să constatăm că imaginea noastră despre SUA era depăşită. De altfel, şi alţii se schimbă, în pofida stereotipurilor curente. Puterile emergente (China, India, Brazilia) „emerg“ de vreo 10 ani. „Noua“ Rusie nu e chiar atât de nouă: dădea semne de retur geopolitic de cel puţin 5 ani. Lumea arabă e mult mai dinamică, mai conectată şi mai diversă decât susţinem. Africa se mişcă mai repede decât comentariile noastre despre ea. (...) Masa critică a schimbărilor globale e atinsă, dar e nevoie de un nou aranjament politic mondial, care va fi negociat foarte dur.
Cum este să fii ambasadorul unei ţări care a intrat recent în UE? Simt în munca zilnică schimbarea noastră de statut. Dacă vorbim, suntem ascultaţi. Curiozitatea faţă de „noul venit“ e bineînţeles foarte vie. Se cade să profită m de ea, pentru că în aceşti 3-4 ani postintegrare vom forma imaginea României în UE pentru următorii 20 de ani.
Cum se conturează aportul ţării noastre între cele 27 de state, la aproape doi ani de la integrarea României în UE? Cred că adevărata revoluţie din România a început la 1 ianuarie 2007. Am părăsit strapontina candidatului turmentat de tranziţia postcomunistă şi am devenit membri ai celui mai prosper ansamblu politico-economic din lume. Ni se oferă o şansă unică. Trebuie să nu o ratăm şi nu o vom rata. Esenţial e să ne alegem lideri adecvaţi exigenţelor europene: oameni care pot accelera procesul de convergenţă cu UE şi care au date pentru a se face acceptaţi de către partenerii comunitari. UE e un club de state care pot funcţiona laolaltă pentru că posedă valori împărtăşite, un discurs politic evoluat, o reţea de instituţii democratice solide şi o adevărată vocaţie pedagogică a exemplarităţii, la nivel mondial. E imperativ să promovăm, ca naţiune, o altă agendă publică: energia, mediul, educaţia, noile tehnologii, imigra- ţia, apărarea europeană, politica de vecinătate, dezvoltarea durabilă. Altfel, ne vom sufoca în mahalaua pe care deocamdată o tolerăm.
Cum comentaţi intenţia reducerii cu 40% a bugetului ICR Paris? Normal că regret această dramatică reducere de buget. ICR e deja un brand internaţional. Cheltuieşte pe acţiuni culturale mai mult decât pe propria întreţinere. Există programe multianuale care vor fi compromise dacă finanţarea scade atât de brusc. Beneficiul unui export cultural eficient e uriaş, chiar dacă nu se poate măsura imediat sau la kilogram. M-am bucurat sincer să constat că preşedintele Traian Băsescu, prezent la reuniunea de bilanţ a ICR, a sprijinit fără echivoc echipa dlui Horia Patapievici, recunoscându-i deopotrivă eforturile şi rezultatele, absolut remarcabile.
OPTIMISM
„Aştept enorm de la noua generaţie“
Cum se văd, prin lentila lucidă pe care o aduce depărtarea, complexele, moravurile, mentalităţile românilor din ţară? Avem numeroase valori şi poveşti de succes, dar nu le mediatizăm, din superstiţia stupidă că numai ştirile negative fac rating. De regulă, nu ne situăm sub media europeană la calificare, inventivitate, cultură generală. Puşi laolaltă, devenim însă „mioritici“, conspirativi, negativişti, anarhişti sau doar ipocriţi. Prin anii ’90, incapacitatea de a conlucra pentru binele comun se mai putea justifica. Acum ea devine insuportabilă, inclusiv la nivel economic şi politic. E straniu că deşi trăim un moment istoric excelent (suntem în UE şi NATO, economia creşte şi avem şanse individuale mai mari) ne otrăvim viaţa comunitară, suntem dezbinaţi, agresivi şi demotivaţi. Aştept enorm de la noua generaţie, singura care poate gândi şi lucra pozitiv, singura care poate schimba atmosfera toxică din viaţa publică, pentru a reinventa plăcerea convieţuirii.
Ce părere aveţi despre tinerii care, asfixiaţi poate şi de atmosfera toxică de care vorbeaţi, vin să studieze în Franţa şi... nu se mai întorc acasă? În actuala etapă, aceşti tineri vin din Europa şi rămân tot în Europa. Mi-aş dori însă ca ei să simtă nevoia de a se întoarce acasă. Generaţia mea a încercat cât a putut să modernizeze ţara şi mai avem mult de lucru. Ne-ar prinde bine forţele proaspete ale celor care-şi încep acum drumul spre politică, spre afaceri, spre cercetare sau, de ce nu, spre diplomaţie.