Imaginea actorului Bruce Willis, folosită în mod ilicit de Deepcake: „Să știți că Bruce nu are niciun parteneriat sau acord cu această companie”
- Maria Miron
- 2 octombrie 2022, 09:33
În cursul săptămânii trecute, a circulat zvonul că celebrul Bruce Willis și-ar fi vândut imaginea unei companii numită Deepcake. Totuși, un purtător de cuvânt al acestuia a declarat că Willis nu a încheiat niciun acord cu firma în cauză, deși reprezentanții companiei au afirmat anterior că au dreptul de a folosi imaginea actorului american.
Un reprezentant al companiei Deepcake a transmis că doar Bruce Willis avea drepturi asupra imaginii sale, astfel că acesta a confirmat, în cele din urmă, că nu au avut un parteneriat în acest sens încheiat cu actorul american. Deepcake se ocupă cu fabricarea unor videclipuri false, utilizând inteligența artificială (AI) și tehnologia de învățare automată pentru a impersona celebrități sau politicieni din întreaga lume.
Deepcake, fabricant de videoclipuri false, dar și de informații false
Pe data de 27 septembrie, publicația Daily Mail a relatat că a fost încheiată o înțelegere între Willis și Deepcake.
„Bruce Willis, de două ori câștigător al premiului Emmy, poate apărea în continuare în filme, după ce și-a vândut drepturile de imagine către Deepcake", se arată în articol britanicilor, preluat apoi de alte publicații internaționale, precum The Telegraph: „Bruce Willis a devenit prima vedetă de la Hollywood care și-a vândut drepturile pentru a permite crearea unui geamăn digital al său pentru a fi folosit pe ecran", au scris cei de la The Telegraph.
Totuși, acest lucru nu este adevărat, însă este real faptul că un deepfake cu Bruce Willis a fost utilizat la crearea unei reclame pentru compania rusească de telecomunicații Megafon în anul 2021. Mai grav este că Deepcake a transmis că a lucrat îndeaproape cu echipa lui Bruce Willis în scopul realizării spotului publicitar respectiv.
„Ceea ce a făcut cu siguranță este că ne-a dat consimțământul său (și o mulțime de materiale) pentru a-i face Digital Twin", au spus reprezentanții companiei.
Bruce Willis nu a încheiat niciun parteneriat cu Deepcake
Pe lângă asta, pe site-ul Deepcake apare un citat atribuit lui Willis, deși nu sunt cuvintele actorului: „Mi-a plăcut precizia personajului meu. Este o mare oportunitate pentru mine să mă întorc în timp. Rețeaua neuronală a fost antrenată pe conținutul din Die Hard și Fifth Element, așa că personajul meu este similar cu imaginile din acea perioadă”, ar fi spus Willis, conform Deepcake.
Cu toate astea, agentul lui Bruce Willis a spus: „Vă rugăm să știți că Bruce nu are niciun parteneriat sau acord cu această companie Deepcake. Formularea cu privire la drepturi este greșită. Bruce nu a putut vinde nimănui niciun drept, astfel că acestea sunt ale lui implicit", a spus purtătorul de cuvânt, conform BBC.
Bruce Willis a renunțat la cariera de actor
Bruce Willis „se îndepărtează" de zona cinematografică după ce a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj și comunicare, după cum a anunțat familia lui pe Instagram.
„Am vrut să împărtășim că iubitul nostru Bruce s-a confruntat cu unele probleme de sănătate și a fost recent diagnosticat cu afazie, ceea ce îi afectează abilitățile cognitive. Ca urmare a acestui fapt și cu multă considerație, Bruce se îndepărtează de cariera care a însemnat atât de mult pentru el”, a spus Rumer Willis, fiica lui Bruce Willis, Demi Morre, într-o postare pe contul ei.
Ea a adăugat că acesta este „un moment cu adevărat provocator pentru familia noastră” și că „trecem prin asta ca o familie puternică”. Postarea, făcută în luna mai 2022, a fost semnată de întreaga familie: Emma Heming Willis, actuala lui soție și cele două fiice ale lor, Mabel si Evelyn, dar și de Demi Moore, fosta lui soție, și cele trei fiice ale lor, Rumer, Scout și Tallulah.
Ce este afazia
Afazia este o afecțiune care provoacă pierderea vorbirii și poate îngreuna scrierea și înțelegerea limbajului, potrivit Clinicii Mayo. Apare, de obicei, după un accident vascular cerebral sau alte leziuni cerebrale și afectează peste 2 milioane de americani de toate vârstele. Nu este clar ce a dus la apariția acestei boli în cazul actorului Bruce Willis, dar se zvonește că suferea de o pierdere precoce a memoriei deja de câțiva ani.
Cele două nu sunt neapărat legate: afazia în sine nu incumbă deficite cognitive, în ciuda percepțiilor comune. Oamenii care suferă de această problemă se pot bâlbâi sau pot stâlci anumite cuvinte, așa cum pot avea și dificultăți să găsească termenii potriviți într-o discuție.