Iliescu, scăpat de dosarul „Mineriada 13-15 iunie”

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului şi com plicitate la rele tratamente.

Motivul: procurorii Parchetului General au anunţat, ieri, că o parte dintre aceste fapte s-au prescris, iar altele nu au fost comise niciodată sau, pur şi simplu, nu sunt prevăzute de legea penală.

Anchetatorii au scos de sub urmărire penală, în această cauză, nouă persoane, printre care se numără fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi foştii generali Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu.

Decizia de ieri a procurorilor survine celei luate în martie, privind scoaterea de sub urmărire penală pe fostul şef al statului şi pentru o mare parte dintre acuzaţiile aduse în dosarul Revoluţiei.   Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, consideră decizia anchetatorilor „un abuz” şi spune că motivarea potrivit căreia procurorul Dan Voinea ar fi greşit în instrumentarea acestor cauze este reală, însă insuficientă, „deoarece există probe”.