PSD a trimis la vot oameni fără discernământ. Acuzațiile care aruncă alegerile europarlamentare în aer

PSD a trimis la vot oameni fără discernământ. Acuzațiile care aruncă alegerile europarlamentare în aer

Directorul Spitalului de Psihiatrie din Ștei este acuzat de primarul Oradei, Ilie Bolojan, că ar fi încercat să înscrie la vot, pe o listă specială, 150 de pacienți fără discernământ.

Primarul liberal al Oradei, Ilie Bolojan, l-a acuzat pe directorul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, fostul deputat PSD de Arad Ciprian Florin Luca, de încercarea de a înscrie, sâmbătă, la vot, pe o listă specială, peste 150 de pacienţi fără discernământ.

„Pacienţii de la Spitalul de psihiatrie din Ştei sunt oameni cu fapte de tip penal, pentru care nu au putut fi condamnaţi la închisoare deoarece comisiile medicale au stabilit că nu au discernământ. Până acum, în ultimii 25 de ani, aceştia nu au votat niciodată, dar acum s-a încercat înscrierea lor la vot pe o listă specială.”, a declarat primarul Ilie Bolojan, conform Bihoreanul, lăsând să se înţeleagă că votul pacienţilor ar fi putut astfel fi orientat către PSD.

Conducerea secției de votare a respins, în prima instanță, cererea pentru urna mobilă ca fiind incompletă. Apoi, a refuzat cererea ca fiind tardivă, deoarece a fost depusă după ora 20.

Biroul Electoral Județean Bihor a verificat situația din Ștei și au aflat că a fost depusă o astfel de cerere în cursul zilei de sâmbătă.

Potrivit publicației citate, reprezentanții PSD au insistat pentru aprobarea cererii de urnă mobilă și duminică, 26 mai, în ziua votului.

BEJ Bihor nu cunoaște încă dacă această cerere a fost aprobată sau a fost respinsă.

La alegerile locale din 2016, PNL a câștigat Bihorul cu 44,5% dintre voturi, față de cele 25,2% primite de PSD.

Românii cu drept de vot îşi exprimă opțiunile pentru candidaţii intraţi în cursa pentru un mandat de parlamentar european, dar şi pentru referendumul pe Justiție, inițiat de președintele Klaus Iohannis. Secţiile de votare au fost deschise la ora 7:00 şi vor fi închise la ora 21:00.