Profesorul Ilie Bădescu, fost șef al Catedrei de Sociologie a Universității din București și actualul director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, spune că libertățile sunt uneori false libertăți acoperind de fapt manifestări cu orientare de tip anarhic. El spune că omul modern are o dimensiune sufl etească diminuată fără de care există riscul confuziei dintre medicina umanăși cea veterinară.

Sociologul a vorbit pentru Evenimentul Zilei și despre Referendumul pentru Familie și a explicat că cei care atacă această inițiativă sunt de fapt promotorii unei cunoașteri de tip agresiv de vreme ce văd în popor, ca întreg, locul unei opțiuni greșite.

- Evenimentul zilei: Cum vedeți această promovare a libertății totale?

- Ilie Bădescu: Aș propune să facem întâi o distincție. Există un tip de orientare acoperită de noțiunea respectivă, libertate, dar de fapt ea definește altceva. Este, de fapt, orientarea de tip anarhic. De exemplu, în clipa în care în „libertatea” ta se strecoară o tendință de negare, de limitare a ceva sau a cuiva, nu mai este vorba despre libertate. Acolo este deja sursa unui tip special de nihilism și efectul este unul anarhizant. În mod normal, libertatea este expresia acelui tip de conduită care conduce la performanță, la creativitate, la plenitudine, la unitate. Ori, în momentul în care eu, în libertatea mea, te limitez pe tine, te neg pe tine, aceea nu este libertate pentru că se contrazice pe sine. Este un termen care se contrazice înlăuntrul lui, este o contradicție logică. În epoca modernă, după părerea mea, s-a îngustat enorm câmpul libertăților pentru că s-a creat un câmp lărgit al manifestărilor de tip anarhizant.

- Vreți să spuneți că este o falsă libertate?

- Categoric. Libertatea o putem discuta relațional. Firesc este ca, în relația eu-tu, relația dintre mine și celălalt, cum spune părintele Stăniloaie, să-ți ofer sufletul meu ca pe o casă, ca o pe o locuință sufletească, în așa fel, încât tu să te poți afirma împlinitor, și eu să nu devin pricină de poticnire și, mai grav, de smintire, pentru celălalt. Atunci și acolo, în acea relație, avem semnul libertății. Acea relație este casa libertății.

- Unde găsim acest tip de relație în care să se manifeste tipul de libertate despre care vorbiți?

- Tipul de relație în care acest tip de libertate se manifestă în plenitudinea ei este, mai întâi, relația cu Dumnezeu, ca Dumnezeu al iubirii. Iisus Hristos S-a făcut pe Sine rob și S-a suit pe cruce pentru mântuirea, salvarea, vindecarea omului căzut atins de maladia morții veșnice. Prin urmare îi redă veșnicia vieții chiar dacă pentru aceasta omul va cunoaște moartea ca trecere. Dar aceasta nu va fi moartea eternă, ci moartea relativă, adică trecerea din lumea trecătoare în lumea netrecătoare a luminii divine. Celălalt tip de relație în care te poți afirma sufletește în deplinătatea ființei tale trupești și sufletești este relația de căsătorie, adică familia așa cum a creat-o Dumnezeu. Fiindcă acolo este unire totală în trup și în suflet pe durata călătoriei noastre pe Pământ. Adică unul trăiește în sufletul celuilalt, în trupul celuilalt, în totalitate, nu în parte. Și atunci cei doi realizează ceea ce se numește comuniune. Nicăieri, în niciun alt fel de grup social, tipul acesta de performanță nu se realizează în deplinătatea ei ca în familie.

 

„Biserica ortodoxă nu-i exclude de la Sfânta Liturghie pe cei cu altă orientare sexuală”

 

- Despre Referendumul pentru Familie ce părere aveți?

- Îndreptățirea referendumului este un lucru care ține de legitimitate, nu de legalitate. Se tot invocă legea: cine are dreptul să dea ultima decizie în legătură cu referendumul. Problema de fond este: cine are legitimitate să ceară un referendum. Or, legitimitate, așa știm din toate teoriile despre democrație, o au cei mulți, adică poporul, în primul rând. Despre popor se spun multe fiindcă, în raport cu accesul la discursurile publice, el este anonimul de ultimă instanță. Oricum, ideea conform căreia marele număr ar fi mediocru este adevărată doar pentru mulțimile agresive nicidecum pentru popoare. În plus, dacă întâmpinăm marele număr (deci „poporul”) cu etichete negativiste doar pentru că în albia lui (a marelui număr) se gândește altfel despre un lucru decât gândești tu, trebuie să știi că cel agresiv ești tocmai tu. În momentul în care eu spun despre tine că ești prost doar pentru că ești diferit ori gândești diferit, asta înseamnă că în momentul acela eu team desființat pe tine ca alteritate, ca diferență. Adică am devenit, cum s-ar spune, agresor și tautologic. Deci eu în raport cu tine, chiar atunci când tu ești dușmanul meu, trebuie să reacționez după învățătura evanghelică, a Mântuitorului Hristos, care îmi spune foarte clar: dacă celălalt te urăște pe tine, tu iubește-l. În momentul în care ai spus că celălalt e prost doar pentru că gândește altfel decât tine, tu l-ai desființat. I-ai retras calitatea de ființă înzestrată cu inteligență minimală. Nu poți să spui că toți ceilalți nu au acces la funcția înțelegerii, doar pentru că, repet, în albia lor gândește diferit de tine.

- Dar dumneavoastră, ca sociolog, observați o fractură în societate pe această temă?

- Fracturile în societatea modernă și post modernă sunt multiple. Asta e o trăsătură generală, dar oamenii pot greși. Sunt, cum am precizat, și mulțimi care greșesc. Dar acestea sunt mulțimi. Fenomenul de mulțime are o trăsătură prin care poate induce, de exemplu, o mediocrizare a sufletului, dar numai pe durata manifestării ei ca mulțime cu tendință agresoare. În mulțime, individul poate fi atât de puternic dominat de emoționalitatea mulțimii, care, dacă îmbracă forma mâniei, îl împinge la acte violente. Depinde care este tipul de emoționalitate care se instalează în mulțimea respectivă. Și asta dă, dacă vreți, și tipul de inteligență și tocmai tipul de emoționalitate face mulțimile inteligente sau neinteligente, morale sau amorale.

- Pornind de la această teorie, dacă poporul greșește în cazul referendumului?

- Prima chestiune: aici nu mai este vorba despre un fenomen de mulțime. Oamenii aceștia care au răspuns la o întrebare (în cazul acesta e vorba despre o întrebare asupra atitudinii față de o chestiune foarte precisă) nu formează o mulțime decât în sens pur statistic, nu spiritual. Aceștia sunt un grup de indivizi care răspund rațional la o întrebare pe care o înțeleg. Nu putem spune că toți cei care au răspuns la respectiva întrebare au fost, brusc, idiotizați. Ce să-i tâmpească?! Adică cine a săvârșit actul acesta de magie colectivă încât oameni din structuri, din straturi sociale foarte diferite, cu profesiuni foarte diferite, cu niveluri de educație foarte diferite, să fi devenit brusc toți tâmpiți!?

- Biserica Ortodoxă este acuzată că a provocat această „tâmpire în masă”

- Cine spune chestia asta reprezintă o minoritate fără de cea mai elementară instrucție religioasă ori compusă din persoane de rea intenție (adică exponenți ai antiortodoxiei). Se spune că Biserica Ortodoxă poate induce sentimente cu emoționalitatea confuză. Păi iubirea este emoționalitate confuză? Iubirea la care îndrumă Biserica Ortodoxă, iubirea față de dușman, de inamic, de vrăjmaș, este aceasta o emoționalitate confuză, o emoționalitate care ar induce o „tâmpire în masă”, cum susțin acești necăjiți cu mintea? O emoție, precum iubirea, e cea mai înțelegătoare și mai inteligentă emoție din câmpul emoționalității universale. Nu poți să spui că este confuză și că asta crează mase confuze ori ignorante. În al doilea rând, Biserica Ortodoxă, îndrumă spre smerenie, precum spune Iisus Domnul: „Uită-te la tine! Vezi-ți bârna din ochii tăi, nu firul de praf din ochii celuilalt!”. Adică: cercetează-te pe tine și vezi- ți locul pe care îl ai în fața celuilalt și în fața lui Dumnezeu. Dacă tu nu te poți smeri nici nu poți să ai distanța necesară față de tine și de patimile tale, adică nu îl poți primi pe celălalt și ca atare ai pierdut dreptul de a-l critica pe acela, dar ai loc destul să te critici pe tine. Dacă ai trezvia binecuvântată. Să reținem, referendumul nu este o acțiune îndreptată contra persoanelor cu altă orientare sexuală. Nu. Obiectul referendumului este definirea căsătoriei în Constituție, nu acceptarea sau respingerea persoanelor cu altă orientare sexuală. Și, în nici un caz, Biserica Ortodoxă nu-i exclude de la Sfânta Liturghie pe cei cu altă orientare sexuală și nici nu îndrumă spre ura față de ei, ci din contră, spre întâmpinare cu iubirea cea fără de patimi și deci fără de referențial sexual, Doamne ferește! Referendumul, așadar, nu este o acțiune potrivnică vreunei chestiuni, precum orientarea sexuală, ci este doar o acțiune de reasumare a unei definiții asupra unei instituții precum căsătoria. Atât și nimic mai mult.

 

„Revoluția Franceză a smintit mințile”

- Credeți că aceste atacuri la Biserica Ortodoxă sunt programate?

- Categoric. Atacul împotriva Bisericii Ortodoxe este una dintre formele pe care le îmbracă agresiunea împotriva Bisericii lui Iisus Cristos. Atacul nu a început de ieri, de altăieri. Acesta este de 2000 de ani, de când a venit Dumnezeu pe Pământ, de atunci s-a dezlănțuit și acest război, care într-o pericopă evanghelică este preanunțat ca ruptură dintre vameșul smerit și fariseul cel trufaș. Chiar și dacă am face referire doar la aceste liniament al războiului dintre smerenie și trufie și tot am putea dobândi suficiente indicii despre războiul acesta văzut și nevăzut. El a continuat mai departe cu războiul împotriva Sfinților Apostoli. Acest război traversează istoria lumii creștine de la origini și până în ziua de azi și nu vine de la vreun popor, adică nu are substrat etnic sub nici o formă, ci are substrat metafizic și metapolitic, adică vine de la cei ce aspiră și susțin războiul pentru controlul totalitar al ființei umane.

- Totuși, în urmă cu 2000 de ani pentru romani apariția creștinismului a fost o fractură pentru că aveau zeitățile lor. Pe când, acum, această religie este cea naturală pentru noi.

- Nu tocmai. Iată ce s-a întâmplat. La începutul modernității, Europa creștină, adică Republica Christiana, a intrat în declin pentru că modernitatea a declanșat ceea ce se numește „desacralizarea lingvistică” a lumii, cum ne arată Toynbee. Din momentul în care, la Revoluția franceză, oamenii s-au năpustit asupra popilor să-i spânzure și când au pus o prostituată pe post de zeița rațiunii, din momentul respectiv s-a terminat și cu unitatea creștină a Europei. O atare revoluție a smintit mințile la scară colectivă. După aceea a început fenomenul de alunecare într-un soi de indiferentism, o cădere în „nesimțirea cea încremenită”, cum ar spune Sf. Ioan Gură de Aur. Pentru că oamenii epocii moderne spun: „Nu mă interesează pe mine dimensiunea sufletească. Dacă am ce mânca, ce bea și dacă am acces și la puțin dezmăț, pentru mine acela este Raiul”. Omul modern nu mai are dimensiunea Duhului. Adică, pentru el medicina umană este echivalentă cu medicina veterinară și sociologia cu zoologia. Ați văzut că se fac eforturi pentru a legifera nefirescul, nefirea în expresiile ei cele mai degenerate, precum zoofilia etc. Cei care resping învățătura creștină au o dublă țintă: una dintre ele este Iisus Cristos și a doua țintă este, în expresia sa foarte concretă, Biserica creștină din România. În România procentul celor care se declară credincioși este cel mai mare din zona Europei Centrale și de Răsărit și din punctul acesta de vedere, tocmai Biserica li se arată a fi, într-adevăr, obstacolul de care se lovesc tendințele acestea deconstructiviste, de redefinire a tot ceea ce există.

- În realitatea pământeană care este scopul?

- Folosește dezbinării și fracturii. Sexul și dezmățul au devenit idolatrii în lumea actuală și aceste tendințe se lovesc de autoritatea lui Dumnezeu, Cel dinlăuntrul Bisericii vizibile și invizibile. Omul nu poate trăi, spune Mircea Eliade, fără actualizarea sacrului, care este constitutiv sufletului omenesc. Și atunci, unii își descarcă această funcție în exprimări deviate, false, în falsa religie. În ceea ce numește Eliade, religia maimuțărită. Aceste idolatrii preiau controlul sufletului omenesc. În concluzie, este un război pentru controlul spiritual al societăților. Orice forță care dorește puterea, dorește puterea în mod exclusiv, nu o împarte. În clipa în care o împarte știe precis că există riscuri ca celălalt, de exemplu, să fie mai puternic. Și atunci forțele obscure vor ca Biserica lui Iisus Cristos să fie eliminată din societate, încât credința în Iisus, Cel ce va reveni întru Slava Sfintei Treimi, să fie înlocuită cu orice idolatrie, cu un idol, care, fiind fără de viață, se află implicit la discreția celor care doresc puterea absolută în lume pentru a dobândi astfel controlul asupra oamenilor.

- Da, dar această substituire nu rezolvă o problemă esențială a oamenilor: moartea. Pentru creștini nu există această teamă.

- Omul are sentimentul morții. Dar dacă sufletul este dezactualizat în om și el nu e decât trup și pornire trupească, nu are teama decât în clipa în care chiar se apropie de moarte. Când îl înghesuie bolile își aduce aminte că a trecut viața și viața trupească nu i-a adus nimic. Lui nu i-a păsat de moarte pentru că nu a avut suflet. A fost, cum spune Tolstoi, cadavru vertical. El are înfățișare de om, merge prin lume, dar e mort sufletește. El nu se naște mort sufletește. Legătura lui este sufletul, că i l-a dat Dumnezeu, dar sufletul lui este atât de amorțit încât insul este ca și mort sufletește. Dostoievski spune: „a murit cu moartea de a doua”. Asta înseamnă moarte eternă. Omul fără suflet, este om fără Dumnezeu. Teama, însă, există. Dumnezeu nu și-a propus să desființeze teama. Iisus Cristos a venit să ne vindece de maladia morții, dar a morții celei veșnice. În momentul în care protopărinții au greșit, ei s-au condamnat la moarte veșnică. Dumnezeu nu putea să le anuleze această libertate de a alege, pentru că Dumnezeu nu își retrage darurile, adică nu intervine asupra design-ului divin al creației. Însă, grație libertății lor, protopărinții au ales moartea. Nu Dumnezeu le-a dat-o. Moartea omului, ca moarte efectivă nu ca principiu, este creație umană, nu este de la Dumnezeu. Căzând protopărinții, întrucât au ales, în mod liber, să moară (au primit să plătească robia simțualității viclene cu prețul morții), Dumnezeu totuși nu i-a părăsit, ci, din iubire și milă infinită pentru om, a transformat moartea dintruna eternă într-una relativă. Adică a făcut din moarte doar o trecere din lumea aceasta în lumea cealaltă. În felul acesta omul a fost eliberat de spaima de moartea eternă, care ar fi fost adeverită ca atotputernică și deci ar fi legitimat ideea că spaima însăși este absolută, adică forță directoare a vieții, cum ne spune o variantă a existențialismului. Într-o variantă a noii teologii a unui teolog german se identifică motivul căderii perechii dintâi în insuportabila angoasă a morții. Însă omul paradisiac n-avea această angoasă fiindcă nu cunoscuse moartea. Moartea a fost introdusă în ciclul vieții, la scară universală, prin efectul utilizării eronate a darului libertății.

 

Poporul român, deschis spre cultura universal

- Credeți că românii sunt refractari sau maleabili când vine vorba de importul unor modele sociale de la alte popoare?

- Mircea Vulcănescu vorbește de mai multe ispite în „Istoria spirituală a poporului român”. Vorbește despre ispita franțuzească, despre ispita țigănească, rusească etc. Acestea sunt ispite etnice. Noi, în general, suntem foarte deschiși spre cultura universală, spre toate celelalte culturi, și spre Orient și spre Occident. Aceasta este, spune Nicolae Iorga, una dintre trăsăturile vitalității popoarelor. Noi nu suntem închiși, suntem o cultură profund deschisă. Există loc în spiritualitatea românească, în creativitatea românească, pentru ambele influențe. Eminescu, spre exemplu, are în opera sa și Orientul și Occidentul. Modele sunt toate. Problema este dacă au substanță și nu sunt niște forme fără fond.