Ilan Șor ar putea rămâne fără partid. CEC vrea dizolvarea Partidului „Șansă”

Ilan Șor ar putea rămâne fără partid. CEC vrea dizolvarea Partidului „Șansă”Sursa foto: anticorupție.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat dizolvarea Partidului „Șansă”, afiliat oligarhului Ilan Șor. Motivul invocat sunt abaterile financiare constatate pe parcursul unui an.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat pentru postul public de televiziune că autoritatea electorală a trimis o sesizare Ministerului Justiției, pentru a începe procedura de dizolvare.

„Am constatat abateri consecutive ale partidului pe parcursul unui an calendaristic. Deși am solicitat de mai multe ori remedierea neregulilor, partidul nu a respectat prevederile legale și nu a prezentat toate documentele necesare pentru controlul financiar”, a declarat Pavel Postică. El a precizat că CEC consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a iniția un proces judiciar care să ducă la dizolvarea partidului.

Decizia finală privind dizolvarea partidului aparține Ministerului Justiției, care va analiza argumentele prezentate de CEC.

Liderul partidului „Șansă” respinge acuzațiile

Pe de altă parte, Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, respinge acuzațiile și anunță că va ataca decizia CEC în instanțele superioare din țară și din străinătate.

Sursa foto: sansa.md

„Partidul nostru este în regulă cu autoritățile fiscale și cu CEC-ul. Toate rapoartele au fost depuse conform legislației. Acțiunile actuale încalcă flagrant Constituția Republicii Moldova”, a spus Lungu într-o declarație făcută la sediul CEC.

Istoricul formațiunii lui Ilan Șor

Partidul „Șansă” a fost înființat în vara anului 2023, la scurt timp după ce Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. În toamna aceluiași an, „Șansă” a fost exclus din alegerile locale din noiembrie, fiind acuzat de finanțare ilegală a campaniei electorale, inclusiv prin mită oferită alegătorilor și candidaților.

În primăvara anului 2024, Ilan Șor a înființat blocul politic „Victorie” în Moscova, care include mai multe partide afiliate acestuia, inclusiv „Șansă”. Tot în 2024, activitatea partidului condus de Lungu a fost suspendată pentru trei luni de către instanță, iar formațiunea nu a putut participa la ultimele alegeri.