Mă aflam joi, 27 februarie 2020, ora 22, în debutul emisiunii lui Denise Rifai de la Realitatea Plus.
Tocmai aranjasem cu simpatica (zic unii, eu nu-mi permit o asemenea apreciere) moderatoare să treacă să mă ia de acasă sîmbătă, la 10.30, cu mașina, ca să mergem împreună la Congresul PSD de sîmbătă, 29 martie 2020, cînd a picat mai întîi știrea și mai apoi Comunicatul privind amînarea Congresului pe motive de coronavirus.
Luat pe nepregătite, rupt de sursele mele, deoarece eram în direct, am zis că Marcel Ciolacu dă o lovitură lui Klaus Iohannis prin amînarea ditamai Congresului (fapt unic în postdecembrism), pentru că se ivise primul caz de coronavirus în România.
Chiar dacă nu știa că acel prim caz era un tînăr sănătos luat cu forța de autorități pentru ca Adrian Streinu Cercel să-l poată declara după cîteva zile însănătoșit și astfel coronavirus să pară românilor un fel de sirop de tuse, pe care nu știi dacă-l bei, pentru că nu mai tușești sau pentru că simți nevoia de ceva dulce, totuși decizia părea o manevră abilă împotriva lui Klaus Iohannis, care ține morțiș să fie anticipate, chiar dacă n-ar rămîne piatră pe piatră. Finalul, iscusit compus, arunca o pietricică în direcția Cotrocenilor:
„Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sînt oamenii, nu activitățile sau luptele politice.”
Am zis asta în comentariul din primele secvențe ale emisiunii, după care am trecut la izbăvirea altor subiecte. Pînă la final am așteptat totuși o intervenție a lui Marcel Ciolacu. În astfel de cazuri, liderii politici încearcă să stoarcă profit electoral maxim și prin urmare fac turul televiziunilor.
Spre mirarea mea, Marcel Ciolacu a tăcut. Nu numai pe Realitatea Plus, dar și pe celelalte televiziuni de știri. Nici în zilele următoare nu l-am surprins mîndrindu-se cu decizia responsabilă de a amîna Congresul pe motiv de Coronavirus în timp ce alții (Klaus Iohannis, se subînțelege,) se țin de lupte politice).
Marți, Marcel Ciolacu a avut o întîlnire informală cu membrii CExN. La finalul acesteia, potrivit unei depeșe a Mediafax domnia sa a declarat:
„Ținem Congresul pe data de 21, se pare, 14 martie era în discuție, dar doar pe 21 este sala liberă. Va fi aceeași procedură, cu un proiect politic și o echipă.
Am anunțat colegii că în echipa mea nu vor fi președinți de organizații. Mai mulți colegi din organizații au spus că este oportun să facem o astfel de echipă.”
Potrivit aceleiași știri, Marcel Ciolacu a anunțat că președinții de organizații județene vor face parte automat din CExN.
Presa a trecut cu vederea aceste precizări.
Și nu numai pentru că a fost atentă doar la chestiunea cum va vota PSD la investirea, de fapt căderea, Guvernului Florin Cîțu, că de aia a fost de acord Ludovic Orban ca ministrul Finațelor să se joace și el cu sînul de plastic al femeii gonflabile pe post de putere, ca să cadă, nu ca să treacă, dar și pentru că habar n-are în continuare de ceea ce semnalez eu în zilele din urmă pînă la răgușeală:
Congresul PSD urmează să reintroducă în practica alegerilor din PSD, dar și din toate partidele, formula Moțiunii din FSN-ul dintre 1990-1992.
Această formulă mi-a amintit brusc de spectacolul ruperii Frontului, la care participasem în calitate de Istoric al Clipei. La Convenția FSN, care s-a desfășurat la Palatul Pionierilor, în ziua de 30 martie 1992, s-a votat pe Moțiuni.
Ce înseamnă un asemenea vot?
De regulă în toate partidele politice, inclusiv în PSD, la Congrese se votează pe funcții. Diferitele grupări negociază sîngeros, uneori chiar în timpul Congresului, pentru funcțiile puse în joc. Astfel, cel care va fi ales președinte trebuie să-și pună susținătorii să voteze pentru funcția de secretar general pe un candidat al altei grupări. Votul pe Moțiune e votul pe echipă. Cel care vine cu Moțiunea, zisă și Proiect politic, vine și cu echipa sa.
Dacă Moțiunea e votată, atunci membrii echipei celui care a propus Moțiunea iau toate funcțiile din partid. La Convenția din martie 1992, au fost prezentate trei Moțiuni. Cum cea a lui Petre Roman a fost cîștigătoare, văzînd că Roman ia totul cei care veniseră cu Moțiunea Pro Iliescu au părăsit sala și s-au dus într-o altă sală pentru a înființa un nou partid.
La emisiunea lui Ionuț Cristache, profitînd de intervenția prin telefon a lui Marcel Ciolacu, l-am întrebat dacă au mai fost depuse și alte moțiuni decît a sa la Congresul de sîmbătă. Mi-a răspuns că e una singură, a lui. Acum Marcel Ciolacu ne spune că din echipa lui nu va face parte nici un președinte de organizație județeană. Avem astfel tîlcul amînării Congresului. Pentru a prinde și ei un ciolan baronii locali ar trebui să vină cu o Moțiune.
Moțiune înseamnă însă candidat la șefia partidului, concurent al lui Marcel Ciolacu. Baronii nu-și asumă riscul de a găsi un șef de echipă și cu atît mai mult un autor de proiect politic. Și atunci l-au luat cu asalt pe Marcel Ciolacu să-i pună și pe ei în echipa Moțiunii sale. Dacă i-ar fi ascultat pe toți, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să născocească încă vreo zece funcții. Exista primejdia să-i supere pe unii pentru a-i împăca pe alții. Și atunci a amînat Congresul pentru a putea impune principiul că în echipa sa nu va fi nici un baron local.
Din anunțul de marți, am înțeles că baronii locali au fost de acord cu asta.
Marcel Ciolacu își va face echipa de unul singur, fără a negocia cu nimeni.
Echipă care teoretic va lua totul.
Să-ți face cruce nu alta!
Baronii locali au devenit mai supuși ca oile!