Volumul pune întrebări asupra identităţii lui Mesia. Preotul Daniel Vraciu denunţă falsitatea acestei teorii.
Una dintre cele mai vândute cărţi ale Târgului de Carte Gaudeamus a fost volumul „Măştile lui Hristos“, care s-a cumpărat în peste 500 de exemplare şi datorită prezenţei la standul Editurii RAO a autorilor britanici Lynn Picknett şi Clive Prince. Ei sunt cunoscuţi în România şi prin titlurile „Misterul Templierilor“, „Conspiraţia Stargate“, „Giulgiul de la Torino“ şi „Misterul Sionului“, care s-au vândut la noi în peste 57.000 de exemplare, potrivit reprezentanţilor RAO.
În „Măştile lui Hristos“, scriitorii lansează ipoteza conform căreia adevărul nu poate fi aflat fără a face o diferenţiere între Iisus al istoriei şi Hristos al credinţei.
Ei analizează controversata relaţie dintre Iisus şi Ioan Botezătorul, considerat adevăratul Mesia. Conform lui Picknett şi Prince, Evangheliile au fost modificate astfel încât să ascundă adevărul despre importanţa covârşitoare a lui Ioan.
„Dincolo de orice îndoială, din perspectivă istorică, concepţia tradiţională asupra lui Iisus este una greşită“, spun cei doi autori. „Mai multe descoperiri făcute pe parcursul ultimelor două secole au demonstrat că multe dintre istorisirile evanghelice sunt fie eronate, fie denaturate. Aceste aspecte sunt rareori puse în discuţie dincolo de ziduri - excepţie făcând cărţile de genul celei scrise de noi“, au explicat Lynn Picknett şi Clive Prince.
„O istorie alternativă“
În România, cei doi au devenit cunoscuţi odată cu volumul „Misterul Templierilor“, în care au descris lumea misterioasă a francmasonilor, a cavalerilor templieri şi a unor organizaţii oculte, precum Prioria din Sion. Picknett şi Prince au reluat ideea controversată a superiorităţii lui Ioan Botezătorul în faţa lui Iisus şi a unei posibile căsătorii între Maria Magdalena şi Iisus. Volumul lor a fost menţionat de Dan Brown drept principala sursă de inspiraţie pentru „Codul lui Da Vinci“.
CE ZICE BISERICA
Preotul Daniel Vraciu: „Măştile sunt ale noastre“
Părintele Daniel Vraciu, de la Biserica „Sfântul Andrei“ (Militari), denunţă apetitul extraordinar al unor „cercetători“ de a demasca „impostura“ lui Iisus Hristos şi, prin extindere, a Bisericii în căutarea unui succes comercial facil. „De ce se încearcă demolarea credinţei că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, adevăr greu de acceptat, este foarte simplu: desfiinţarea oricărei forme de autoritate morală. Omul vrea să păcătuiască liber. Dacă Iisus Hristos nu mai ne deranjează cu sfinţenia Sa, atunci nici păcatul nu mai e păcat, ci «normalitate »“, a declarat, pentru EVZ, preotul Daniel Vraciu. „Măştile nu sunt ale lui Hristos, ci ale noastre, în spatele cărora ne ascundem ipocrizia şi dorinţa de a ne tăvăli liber în mocirla păcatului. Succesul acestor cărţi este dovada că Iisus Hristos şi Biserica Sa incomodează din ce în ce mai mulţi oameni. Împărăţia Cerurilor, însă, este a acelora care au ales să creadă până la sfârşit, chiar dacă li se demonstrează insistent că este o amăgire credinţa lor“, precizează preotul.