Dacă e să ne uităm la programul său electoral, Dodon își dorește ruperea Acordului de Asociere cu UE – adică introducerea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să călătorească în UE, deci și în România, și introducerea taxelor vamale pentru produsele lor – deschiderea pieții ruse, reorientarea comerțului și dependențelor Republicii Moldova de Rusia lui Putin, federalizarea Republicii Moldova, legalizarea prezenței trupelor ruse în Transnistria “până la soluționarea conflictului”.
Reorientarea strategică a Republicii Moldova nu poate fi realizată de către actualul președinte care se confruntă cu un parlament majoritar pro-european și cu un Guvern pro-european stabil. Totuși atacurile și afirmațiile sale publice împing Republica Moldova spre instabilitate, bătălii interne, recursuri dese la Curtea Constituțională, angajamente luate către Rusia care nu se știe în ce se decontează. Mai mult, Dodon își propune alegerile anticipate, bazându-se pe partidul său de opoziție, cel mai mare din Republica Moldova, mai ales după votul ce l-a adus președinte. Cu acest imbold, un președinte anti-european, pro-rus se instalează la conducerea Republicii Moldova.
Dar poate partea cea mai dureroasă a acțiunilor și declarațiilor lui Igor Dodon sunt cele anti-românești. El a pornit deja pe această cale declarând că va înlocui istoria românilor și limba română în școli cu Istoria Moldovei pentru că “manualele românești conțin multe falsuri, lucruri neadevărate”, iar denumirea limbii revine la formula din Constituție în ciuda deciziei Curții Constituționale care a luat în considerare și Declarația de Independență adoptată anterior.
În plus, Dodon târăște Republica Moldova în izolare. Anti-român declarat, spune că suntem frați, dar să stăm la noi acasă. Să dăm bani, să plătim, să ajutăm, banii-s buni, dar de la distanță. Nu ne privește ce se face cu ei, ce se fură, ce nu se reformează, ce pleacă spre străfundurile Siberiei unde târăște Dodon Republica Moldova. Cu Ucraina s-a certat când a spus că Crimeea e rusească. Cum poate îndrăgi o Rusie rece, care nu are nimic de dat, nimic de oferit, doar de cules? Cum poate fi Președinte un asemenea Dodon, ca alți dodoni ruși din Republica Moldova pe care nu i-a învățat propria mamă profesoară de română care-i viitorul neamului românesc?
Urmează o perioadă extrem de dificilă la Chișinău și București deopotrivă. Victoria lui Dodon va avea repercusiuni în România, în campania electorală care tocmai a început. Pe diapazoane diferite, impactul reorientării stategice a Republicii Moldova ce costă actuala administrație care a investit în drumul european al Chișinăului. Absența României în stânga Prutului s-a văzut și poate fi o măsură a opțiunii cetățenilor de la Chișinău, a sustenabilității orientării europene. Dar rezultatul e unul care ne convine? Mai avem argumente pentru susținerea la Bruxeles a unei Republici Moldova cu Dodon Președinte? Ales direct de populația Republicii Moldova?
Ce responsabilitate mai putem revendica, ce interese putem afirma pe terțe spații când în Republica Moldova nu ne-am implicat și am pierdut? Când de la Chișinău, un Președinte pro-rus vrea izolarea de România, ne sfidează și vrea scoaterea în afara legii a opțiunilor unioniste ale unei părți a românilor basarabeni, atacă identitatea românească din Republica Moldova și aduce coloana a cincea rusă la masa deciziei de la Chișinău? Și cine-și asumă această turnură în fața românilor?
Și, admițând că una a spus, și alta face, că avem un Dodon care renunță la partea de zgură anti-europeană și anti-românească din programul său, cât este el de credibil? De încredere? Și cum va demonstra el că s-a pocăit? Ce garanții ar fi acceptabile și suficiente? Personal mă aștept la demonstrații majore în stradă, poate nu imediat, dar sigur la primul semn pro-rus al lui Dodon.
