Igaş despre reorganizare: "Sunt dispus să luăm problema în piept"
- Carmen Vintil ă
- 31 octombrie 2011, 20:18
Reorganizarea administrativ teritorială a României nu mai trebuie amânată, ea e necesară acum şi nu după alegerile de anul viitor, a susţinut ministrul de Interne, Traian Igaş.
"Mult discutata reorganizare administrativ teritorială trebuie să se întâmple. Trebuie să se întâmple acum şi în acest an. După alegerile din 2012 cred că va fi un lucru întârziat. Avem posibilitatea să reconstruim toate structurile. Cred că avem capacitatea să facem acest lucru. Sunt dispus să luăm problema în piept şi să o ducem la bun sfârşit", a declarat Traian Igaş.
Flutur nu mai vrea "pixul lui Mischie"
La rândul, său preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte al PDL, i-a cerut lui Emil Boc să schimbe statutul preşedinţilor consiliilor judeţene, în aşa fel încât reorganizarea ţării să pornească chiar din aceste instituţii judeţene.
"Vă rog să schimbaţi, domnule Emil Boc, statutul preşedinţilor CJ. Nu mai vreau pixul lui Mischie. Nu m-am dus preşedinte CJ să împart bani. De la noi trebuie să plece regionalizarea. Susţin repede regionalizarea", a spus Flutur, care participă astăzi, alături de preşedintele PDL, premierul Emil Boc, de secretarul general al PDL- Ioan Oltean şi alţi lideri democrat-liberali, la Sibiu, la constituirea Comisiei de Administraţie a PDL, candidatul pentru funcţia de preşedinte fiind Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
"Reorganizarea nu se face pentru Ţinutul Secuiesc" Preşedintele PDL a ţinut şi el să sublinieze că susţine reorganizarea administrativ teritorială, pentru beneficiul cetăţenilor, nu pentru "înfiinţarea Ţinutului Secuiesc sau a unor structuri etnice".
"Reorganizarea nu vizează înfiinţarea Ţinutului Secuiesc sau pentru structuri etnice", a spus premierul. Acesta s-a plâns că necesitatea reorganizării nu este suficient de bine înţeleasă nici de partenerii de Coaliţie.
"După reorganizare, judeţele vor putea să acceseze bani europeni. După reorganizare, merge judeţul direct la Bruxelles şi vine acasă cu banii. După reorganizare, judeţele pot singure să aducă bani europeni şi să aducă mai mulţi bani europeni", a explicat Emil Boc.
CITIŢI ŞI:
- Reorganizarea şi legile electorale, blocate în coaliţie
- UDMR transmite PDL că reorganizarea teritorială nu este o prioritate
- Boc plusează să audă UDMR: PDL dispus să sprijine reorganizarea pe 10 regiuni
- Şi Italia trece la reorganizarea administrativ-teritorială: Provincii şi municipii comasate, 50.000 de funcţii politice desfiinţate
- Reorganizarea teritorială, împinsă tot mai spre toamnă