Ieșirea Marii Britanii ar putea fi primul pas spre dezintegrarea UE
- Simona Stupar
- 21 iunie 2016, 00:00
La finalul unei campanii bazată, în mare parte, pe emoții, mai puțin pe rațiune, în care politicienii s-au atacat reciproc, s-au jignit și s-au acuzat de minciună, britanicii sunt așteptați la urne joi, pentru a vota în referendum.
Potrivit celor mai recente sondaje, tabăra votanților pro-UE a crescut după asasinarea deputatei laburiste Jo Cox: 45% față de 42% pentru Brexit. Iată câteva motive prezentate de presa britanică, pro și contra Uniunii Europene.
Tabăra „Leave the EU”
● Reforma în UE este aproape imposibilă. David Cameron a cerut „foarte puțin” în negocieri,dar cererile sale au fost respinse;
● Zona euro este un dezastru- șomajul în Grecia este de 50%, o nouă criză bancară pândește Italia, problemele rămân în Spania și Portugalia. De ce să rămânem într-un sistem instabil, care ar putea face implozie?, scrie International Business Times;
● Marea Britanie are un deficit de 60 de miliarde de lire sterline în comerțul cu UE. Exporturile către Europa au scăzut în ultimii ani, dar există un surplus de 30 miliarde de lire, la comerțul cu restul lumii;
● Potrivit OLAF, UE a pierdut 670 de milioane de euro din cauza corupției, anul trecut, iar în 2014, paguba a fost de 900 de milioane euro;
● Nu va mai exista control al frontierelor - 330.000 de imigranți au sosit în 2015, iar numărul acestora va crește, după ce Albania, Muntenegru și Serbia se vor alătura UE;
● Incompetența Bruxelles-ului promovează extremismul: din Italia în Suedia, partidele anti-sistem prosperă; în Austria sau Franța, formațiunile de extremă dreaptă sunt pe val;
● Curtea Europeană de Justiție are noi puteri, este deasupra legilor britanice, pe imigrație sau la subiecte militare. Poate împiedica deportarea unor teroriști sau criminali;
● Euro a ruinat milioane de vieți, pot apărea revolte civile, criza mi - granților continuă. Unde va fi UE peste 20-30 de ani, va supraviețui?
Tabăra „Remain in EU”
● Părăsirea UE nu garantează creșterea controlului la frontiere. Norvegia și Suedia au aceleași reguli de liberă circulație, deși nu sunt membre UE;
● Nu se poate spune ce se va întâmpla cu comerțul. Pe lângă negocierea unui acord avantajos cu UE, mai sunt alte 68 de state cu care trebuie încheiate acorduri;
●Este mult mai benefic un acord privind refugiații, ca parte a UE. Marea Britanie nu e în Schengen, deci poate opri la graniță persoanele suspecte;
● În referendum se vorbește despre faptul că UE este nedemocratică, dar când Uniunea s-a transformat din alianță economică, în una politică, trebuia ca toate guvernele să aibă un cuvânt de spus;
● Dacă pleacă din UE și regretă, Marea Britanie nu se mai poate întoarce, pentru că UE nu i-ar oferi această șansă;
● Economia ar urma să se contracteze cu 2%, comparativ cu 6% în 2008, dar orice amenințare la stabilitatea economică trebuie luată în serios, scrie publicația IBT;
●Serviciul de Sănătate n-ar primi mai mulți bani, fiind puțin probabilă alocarea de fonduri doar unui domeniu bugetar, dar este posibil un exod al medicilor și asistentelor străine;
● Ar fi mai puternici britanicii pe cont propriu? Readaptarea va dura 10 ani, iar țara va trebui să facă față crizei imigrației, instabilității din Orientul Mijlociu, amenințărilor teroriste etc.