Aşa aflăm cât este de împrumutată este populaţia României la bănci. De exemplu o statistică ieşeană arată că valoarea totală a împrumuturilor contractate de persoanele fizice din judeţ se ridică la 4,8 miliarde de lei, adică puţin peste un miliard de euro. Iar BNR prin vocea economistului-şef Valentin Lazea, spune că aceste creditele acordate în această perioadă de către bănci au o probabilitate mare de a deveni neperformante.
Creditele în lei şi valută ce apar la gospodăriile populaţiei din judeţul Iaşi până în luna iunie 2017 sunt în cuantum de 4,8 miliarde de lei, rezultând, în medie, un împrumut de 6.224,9 lei pe cap de locuitor. În Cluj, creditul mediu la nivelul judeţului este de 9.229 lei, iar în Timiş de 8.776,8 lei, cu 48,2 procente, respectiv 40,9% mai mare ca în Iaşi. Valoarea împrumutului mediu din bănci al unui bucureştean este de 3,5 ori peste cel calculat la Iaşi, de 21.847 lei.
Suma împrumutată de la bănci, în medie, de un locuitor al judeţului Iaşi a crescut în decurs de un an cu 6,75%. Circa 6.225 lei avea de plătit fiecare ieşean în luna iunie 2017, potrivit calculelor „Ziarului de Iaşi” pe baza datelor statistice publicate de Banca Naţională a României (BNR), faţă de 5.830 de lei în urmă cu un an. Pe de altă parte, în cazul depozitelor, cuantumul mediu din judeţul Iaşi a crescut în aceeaşi perioadă cu 1,35 procente.
„Este posibil ca o continuare a acestei tendinţe de creştere a creditului acordat populaţiei să rezulte în acumularea de vulnerabilităţi importante la nivelul sectorului bancar. Accelerarea creditării către sectorul populaţiei, chiar în contextul unui potenţial important de creditare, date fiind riscurile în creştere dinspre acest segment al pieţei creditului, nu este oportună în prezent, putând rezulta în efecte negative pe termen lung asupra creşterii economice”, se menţionează în documentul BNR.