Preţurile maxime la electricitate pentru consumatorii casnici vor scădea în medie cu 3,53% faţă de preţurile actuale, în urma aplicării unei noi metodologii de calcul şi avizare la nivelul furnizorilor de ultimă instanţă, a anunţat pe 22 mai Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).
„În urma implementării noii metodologii de stabilire a modului de calcul şi a condiţiilor de avizare a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă obligaţi şi de cei opţionali clienţilor finali, în şedinta Comitetului de reglementare al ANRE de astăzi, 22 mai 2018, au fost aprobate valorile preţului maxim pentru serviciul universal pentru perioada 1 iulie 2018 - 30 iunie 2019, pentru fiecare zonă de reţea. Astfel, valoarea preţurilor maxime pentru consumatorii casnici va scădea în medie cu 3,53% faţă de preţurile actuale”, se arată într-un comunicat al ANRE