Ideile geniale Microsoft vin de la Timișoara. Studenții de la Politehnică au câștigat Big Idea Challenge 2018

Echipa VisionX, formată din patru studenți geniali de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara (Ștefan Iarca, Bogdan Bercean, Cristian Avramescu, Andrei Tenescu), îndrumați de lect.dr.ing. Sebastian Fuicu, a câștigat locul I și marele premiu al competiției Big Idea Challenge, ediția 2018, organizată de Microsoft. În concurs au fost înscrise sute de echipe din peste 40 de țări.

În cadrul Big Idea Challenge juriul a ales cele mai interesante idei. Acestea au fost premiate cu sume cuprinse între 3.000 și 1.000 de dolari.

”Proiectul VisionX este un sistem construit pentru a detecta automat anomaliile și bolile din corpul uman, cu ajutorul radiografiilor, Azure Machine Learning și Azure Functions. Proiectul va putea oferi informații relevante și oamenilor din zone deficitare în personal specializat în analiza radiografiilor și totodată este un sistem de ajutor pentru experți. Practic, sistemul creat de studenții UPT analizează cu ajutorul inteligenței artificiale radiografiile, le compară cu cele circa 200.000 aflate în baza de date, iar pe baza unui algoritm creat de echipa VisionX pune diagnosticul.”, explică Lucian Ronkov, de la Departamentul de Comunicare al UPT.

Echipa lucrează acum la punerea în practică a proiectului, cu care se va prezenta apoi la Imagine Cup Global Competition 2018, organizată tot de Microsoft, cu premii de 100.000 de dolari.