Aproximativ 12.000 de euro cere un colecționar pentru o frescă pictată de nimeni altul decât Arsenie Boca. Proprietarul spune că aceasta pictură este rară și are o istorie frumoasă în spate pentru că datează de foarte mulți ani.
Acesta este și motivul pentru care cere acest preț pe ea. Icoana este pictată manual pe stică și o înfățișează pe Maica Domnului Îndurerată. Iar pe spatele ei apare o dedicație specială și semnătura părintelui Arsenie Boca, fiind datată 1 iunie 1971.”În semn de mulțumire profesorului Stoica Ivan pentru ajutorul oferit Bisericii Drăgănescu, Arsenie 01.VI.71”, apare scris pe spatele icoanei. Obiectul a participat în trecut cu preț de rezervă la licitația organizată de Casa de licitații Alis, mai exact în 19 februarie 2023. Acum chiar proprietarul este cel care vrea să o vândă, nefiind vorba despre vreo casă de licitații. Deși apare la prețul de 12.000 de euro, proprietarul s-a declarat dispus să negocieze cu cei care sunt cu adevărat interesați de ea.
Fresca este moștenire de familie
El spune că fresca a fost primită din generație în generație și a apărut în familia lui la puțină vreme după ce s-a născut. Practic este parte din moștenirea pe care tatăl său i-a lăsat-o, acesta fiind fost general în aviația română. Potrivit anunțului, bărbatul este dispus să accepte orice fel de expertiză cu privire la icoană și de asemenea cumpărarea obiectului printr-un birou notarial. Aceasta nu este singura icoană pe care Arsenie Boca a pictat-o și care a fost vândută în România. În urmă cu câțiva ani la o licitație Artmark fost vândută o altă icoană pictată tot de Părintele Boca și a fost cumpărată contra sumei de 17.000 de euro. La acel moment, casa de licitații a explicat că fresca a fost realizată cu cinci ani înainte de a se declanșa la Sâmbăta de Sus „mişcarea de reînviere duhovnicească”.