ICIM Arad egalează scorul în finala de baschet feminin

Finala Campionatului Național de baschet feminin are o desfășurare plină de dramatism. ICIM Arad s-a impus în fața formației CSM Târgoviște.

La capătul unui meci și mai dramatic decât cel de ieri, BC ICIM Arad a învins CSM Târgoviște, scor 87-86, după prelungiri și a egalat la unu situația la general în finala Campionatului Național de baschet feminin.
Cursul partidei a fost identic cu cel din prima zi, cu dâmbovițencele la conducere până spre final. În ultimele secunde din timpul regulamentar, Coker, fără vreun punct în disputa precedentă, a egalat cu o triplă de senzație și a împins meciul în prelungiri, unde elevele portughezului Jose Araujo s-au impus, spre deliciul publicului.

Urmează meciurile trei și patru la Târgoviște pe 6 și 7 mai și, dacă va mai fi nevoie, jocul al cincilea, la Arad, în 12 mai.