Iar se întâmplă! 16 tone de cocaină au fost confiscate de autorități

Iar se întâmplă! 16 tone de cocaină au fost confiscate de autorități

16 tone de cocaină aflate la bordul unei nave cargo care se îndrepta spre Europa, au fost confiscate de autoritățile din Philadelphia - SUA.

În urma confiscării acestei impresionate capturi, membrii echipajului de pe vapor au fost arestați și puși sub acuzație. Autoritățile americane au declanșat o vastă anchetă. Cele 16 tone de cocaină reprezintă una dintre cele mai importante capturi de stupefiante din istoria Statelor Statelor Unite ale Americii. Dacă ar fi ajuns pe piață, valoarea lor ar fi depășit 1 miliard de dolari. 

Înainte de a ajunge în portul Philadelphia, ambarcaţiunea a făcut escale în Chile, Panama şi Bahamas.

La finalul lunii martie și în România a avut loc o captură de cocaină impresionantă. Polițiștii de frontieră din Tulcea au descoperit aproximativ o tonă de heroină într-o șalupă abandonată într-o zonă de plaje sălbatice din Delta Dunării, mai exact între Sfântu Gheorghe și Sulina. Anchetatorii suțin că este cea mai mare captură de droguri descoperită în ultimii trei ani, având o valoare estimată la 300 milioane de euro. Un localnic ar fi fost cel care a descoperit șalupa blocată în nisip și ar fi anunțat imediat autoritățile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prafurile erau depozitate în 36 de saci, „ascunși” în scheletul ambarcațiunii naufragiate. Potrivit ultimelor informații, s-a aflat că persoanele care au abandonat barca sunt de cetățenie spaniolă și a fost deschisă o anchetă pentru a se afla destinația transportului. Traficanții au adus drogurile din Turcia, România fiind țara de tranzit.

La finalul săptămânii trecute, patru tineri din Băileşti au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă de procurorii DIICOT Timişoara, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de cocaină în Craiova, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. 

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca drogurile să provină din încărcătura de o tonă de cocaină revărsată, în primăvară, în Marea Neagră, pe litoralul românesc.