Vedeta postului Prima TV revine în toamnă pe micile ecrane cu o emisiune a cărei temă principală este lipsa de inhibiţii a oamenilor obişnuiţi.
În emisiunea „Calendarul anului“, prezentată din toamnă de Virgil Ianţu, reprezentanţi ai diverselor bresle sunt provocaţi să creeze cel mai îndrăzneţ calendar al anului, cu scop caritabil. În etapa finală, cel mai votat calendar pentru care concurenţii şi-au învins inhibiţiile şi s-au expus în ipostaze neconvenţionale va fi pus în vânzare, iar câştigul rezultat va fi donat.
„E vorba de nişte fotografii îndrăzneţe, iar şedinţele foto se vor face chiar în mediul în care echipele participante îşi desfăşoară activitatea. Voi fi alături de concurenţi şi voi încerca să destind atmosfera, să-i ajut să lase la o parte complexele“, povesteşte Virgil despre noul format pe care îl va prezenta. Acesta adaugă că ar fi dispus să se lase el însuşi fotografiat într-o ipostază inedită, iar dacă ar fi să joace rolul de fotograf, ar realiza o şedinţă foto „de autoportret“. Înainte de startul emisiunii, Virgil îşi petrece timpul liber alături de fiica sa, Yasmina, despre care spune că-i moşteneşte talentul muzical şi pregăteşte o „expediţie“ în Australia şi Noua Zeelandă. PROGRAMUL MEU
În weekend, Virgil Ianţu e cu ochii pe „Megastar“, în care joacă rolul de jurat. Nu ratează însă programele culinare, de care e foarte interesat. „În plin sezon, vizionez reluarea «Megastar», normal. Când mai prind momentul, îi urmăresc pe băieţii bucătari de la «Flavours». Mi-aş dori ca televiziunile din România să renunţe la a reflecta realitatea tristă în care ne învârtim şi să încerce măcar virtual să ne scoată de acolo chiar şi pentru 42 de minute, plus publicitate“.