Ianis Hagi a explodat la Europeanul U21 din vară, evoluții care l-au adus în atenția mai multor cluburi din străinătate. S-a vorbit la acea vreme chiar și despre interesul celor de la FC Barcelona pentru fiul „Regelui", însă în cele din urmă, decarul de la Viitorul a ales Genk.
În vară, după ce a bătut palma cu belgienii, atât Gică Hagi, cât și fiul său au menționat faptul că s-a ales destinația Genk pentru ca Ianis să aibă cât mai multe meciuri legate. În schimb, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Hagi Jr are apariții sporadice în echipa lui Genk, iar Florin Răducioiu întărește decizia belgienilor.
„Sunt convins că Ianis nu merită încă să fie titular. Nu vreau să folosesc multe cuvinte acum, pentru că nu are rost. În momentul de față, nu merită să joace titular. Nu știm ce se întâmplă în timpul săptămânii, nu știm cum se antrenează. A venit un nou antrenor, am înțeles că un german. Hai să îi dăm un pic de timp, câteva săptămâni lui Ianis Hagi să reușească să își găsească într-un fel sau altul ritmul, intensitatea în antrenamente și să îl convingă pe antrenor să joace titular", a declarat Răducioiu.
Fost coleg al Generației de Aur cu Gică Hagi, Florin Răducioiu e de părere că fotbalistului de la Genk îi trebuie „mai multă răutate".
„Eu nu cred că lui Ianis Hagi îi lipsește disciplina. E evident că ceva îi lipsește din punct de vedere al calității și cum se exprimă el în teren. Probabil îi trebuie o mai mare intensitate, mai multă răutate. Nu vreau să îl critic foarte mult pe Ianis Hagi. Nu îmi permit, pentru că îl cunosc foarte bine pe acest copil. Dar evident, ne întrebăm de atâtea luni de ce nu reușește să joace și să se impună la echipa aceasta", a declarat Răducioiu la TelekomSport.