Ianis Hagi a afirmat că este nerăbdător să revină la antrenamentele scoțienilor de la Glasgow Rangers
Ianis Hagi, mijlocașul echipei Glasgow Rangers se află la Constanța în această perioadă. Internaționalul român a transmis un mesaj, apărut și pe siteul clubului scoțian, în care vorbește despre cu care așteaptă să revină la antrenamente. El lasă de înțeles că nu este interesat să plece de la Rangers, în condițiile în care în ultima vreme s-a vorbit despre un interes al italienilor de la Lazio.
„Vreau să transmit dragostea și sprijinul familiei Rangers către lumea întreagă. În special doctorilor, asistentelor și tuturor celor care lucrează în sănătate. Cei ce au curajul de a merge în fiecare zi la muncă pentru a salva vieți.
De-abia aștept să mă întorc la antrenamente, să-i văd pe băieți din nou și să mă pregătesc împreună cu ei. Suntem toți într-o situație dificilă și singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să stăm în casă, să fim sănătoși, să rămânem în siguranță. Respectând regulile, totul va fi bine”, a spus Ianis.