Ianis Hagi, aplaudat la scenă deschisă după meciul cu Napoli, din Champions League. Fiul „Regelui”, lăudat de antrenorul lui Genk

Genk a remizat, aseară, pe teren propriu, cu Napoli, meci în care Ianis Hagi a fost titular și a evoluat peste așteptări.

Ianis (20 de ani) a prins aripi la Genk, după ce a fost mai mereu constestat. Aseară, în duelul cu Napoli, internaționalul român a jucat până aproape de finalul partidei din Belgia, și putea fi eroul lui Genk, dar a ratat o ocazie importantă de a aduce victoria gazdelor. Ocazia românului a avut loc în minutul 84, însă șutul acestuia din 16 metri nu a prins poarta italienilor.

Hagi jr. a început partida ca titular și a fost schimbat în minutul 90+2, moment în care a fost apludat în picioare de întreg stadionul lui Genk, iar fanii i-au scandat numele.

Despre Ianis, antrenorul lui Genk, Felice Mazzu, a avut numai cuvinte de laudă: „Am vrut să câștigăm acest meci, dar a fost un rezultat bun împotriva unei echipe puternice precum Napoli. Ianis devine din ce în ce mai bun de la o săptămână la alta. Ne-a adus multă creativitate și cred că, în curând, va deveni un număr 10 excelent pentru noi. Jucătorii mei au arătat o mentalitate puternică și asta ne va ajuta în viitor”.