Ianis Hagi a revenit în România. Ce măsură a luat Glasgow Rangers
- Alexandru Toader
- 29 martie 2020, 02:00
Presa scoțiană a precizat că Ianis Hagi a obținut acordul lui Glasgow Rangers pentru a se întoarece în România, în contextul pandemiei de coronavirus.
Deși se află în izolare completă, Ianis a fost obligat de clubul scoțian să-și păstreze forma fizică. Astfel, pentru a se asigura de acest lucru, scoțienii îl monitorizează pe Hagi Jr. prin intermediul aplicației numită Strava.
Internaționalul român trebuie să respecte zilnic un plan de exerciții și să raporteze acest lucru, măsură valabilă pentru toți jucătorii lui Rangers.
Mai mult, lui Ianis i-a fost stabilit și un plan de nutriție și mai primește și video-ședințe tactice.
Contractul lui Ianis Hagi cu Rangers expiră pe 30 iunie, dar scoțienii nu au oferit până acum un răspuns în privința transferului său definitiv pe „Ibrox”. Românul este împrumutat la „The Gers” de la Genk, iar prețul de cumpărare este de 5 milioane de euro. De la transferul în Scoția, Ianis a marcat 3 goluri și a oferit 2 pase decisive.