După ce a stat mai multe luni în afara terenului de joc, după o accidentare foarte gravă, Ianis Hagi a revenit pe terenul de joc.
Ianis Hagi a jucat 21 de minute pentru cei de la Glasgow Rangers, meci pe care echipa lui l-a câștigat cu scorul de trei la zero, împotriva celor de la Celtic.
Internaționalul român a fost introdus în joc în minutul 69, în locul lu Rabbi Matondo, în momentul în care echipa lui conducea cu scorul de doi la zero. După doar un minut, Glasgow a reușit să înscrie pentru trei la zero, prin reușita lui Fashion Sakala.
Antrenorul Michael Beale a decis să îl folosească pe Hagi, pentru a-l testa într-un meci de anduranță, împotriva unei echipe care poate pune probleme, așa cum este Celtic.
Victoria lui Glasgow a fost ca un pansament pe o rană deschisă, după ce în ultimele trei partide echipa a suferit înfrângeri pe linie, scrie prosport.
Viitorul lui Hagi este incert la Glasgow
În ultimele luni, Hagi a primit oferte de la mai multe echipe de top, din campionate europene de forță, cum ar fi Spania sau Turcia.
Ultima dată, jurnaliștii turci au scris că Galatasaray Istanbul și-l dorește pe Ianis Hagi, și că pentru acest lucru se poartă negocieri intense.
Cu toate acestea, fotbalistul român a declarat că este loial celor de la Glasgow și suporterilor, și că singurul său gând este cum să joace mai bine.
„Nu pot controla ce vine din exterior. Pot controla doar ce pot face în fiecare zi. Iubesc să fiu la acest club, iubesc fanii, așa cum probabil știu și ei. Un singur lucru este cert, mai am 5 meciuri cu Rangers în acest sezon, două la națională, apoi trebuie să am un pre-sezon foarte bun înainte de calificările pentru Champions League. Pe asta sunt concentrat. Nu pot controla zgomotul din exterior, am semnat cu Rangers și mi-am dedicat viitorul clubului, semnând prelungirea de contract. Ce le pot spune fanilor este că sunt dedicat revenirii la cea mai bună condiție fizică cât de curând posibil, astfel încât să joc cât mai mult. Să port acest tricou și să joc pentru Rangers mă face fericit”, a spus Hagi.