Există IADUL, este chiar sub noi. Oamenii de ştiintă CONFIRMĂ

Dovada că iadul se află în centrul pământului o aflăm chiar din Sfânta Scriptura: Iar aceea că S-a suit – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului. Iar pe partea ştiinţifică avem mărturii cerţe: În 1960, cercetătorii sovietici începeau forările în Siberia. Se dorea ca săpăturile să ajungă la o distanță cât mai mare, pentru a se studia misterioasa lume de sub picioarele noastre, surpriza le-a fost mare.

Dar, ce este intersant în relatare: forările s-au desfășurat câțiva ani și s-a ajuns la adâncimea de 14,4 km. Specialiștii au încercat să continue forarea însă, burghiul și-a accelerat rotațiile. A fost o singură explicație. În adâncime era o cavitate.Temperatura la adâncimea de 14 km era una foarte ridicată, peste 1100 de grade Celsius. Nu este singura descoperire făcută de cercetători. Microfoanele instalate pe mașinăria de forat au permis ca specialiștii să poată asculta niște zgomote înfiorătoare, ca niște vaiete, care veneau din adâncime.

În anul 1962, lângă orașul Centralia, Pennsylvania, s-a produs un incendiu. Focul a migrat către un filon de cărbune aflat sub oraș. Locuitorii au fost evacuați, iar focul continuă să ardă și astăzi.În anul 2006, zgomote venind din interiorul pământului au panicat locuitorii din Utah și Georgia. Zgomotele au fost auzite timp de câteva luni, titrează efemeride.ro

Iată trei mărturii din Sfintii Părinţi care vin să confirme probele ştiinţifice:

- Si coborându-Se de buna voie în inima pământului, unde ne ţinea închisi vicleanul, după ce ne înghiţise prin moarte, a ridicat din nou toată firea cea robită la cer, după ce a smuls-o de acolo prin înviere. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 64).

- Chinurile sunt felurite, precum si răsplăţirile cu bunătăţi. Iar acelea sunt în iad, potrivit Scripturii care zice: «În pământ întunecat si neluminat, în pământul întunericului vesnic» (Iov 10, 21 – 22), unde locuiesc păcătosii si înainte de judecată si se întorc si după osândă. Căci: «întoarcă-se păcătosii în iad» (Ps. 9, 18) si «Moartea îi va paste pe ei» (Ps. 18, 15), ce este altceva, dacă nu hotărârea din urmă si osânda vesnică? (Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih 33).

- Să nu încetezi să-ţi închipuiesti mereu în tine si să cercetezi adâncul (abisul) focului vesnic si pe slujitorii nemilosi, pe judecătorul neîndurat si neiertător, prăpastia nemărginită a văpăii celei de sub pământ si coborâsurile strâmtorate ale locurilor si hăurilor subpământene si înfricosătoare şi chipurile tuturor acestora. (Sf. Ioan Scărarul, Scara VII, 12). "Cred că cel mai bine este să rămânem la învăţătura Sfinţilor Părinti: Iadul este sub pământ şi evident că pentru suflet este în dimensiunea spirituală, dar să nu uităm că tot spaţială".