I-ar putea stimula. Ce îi face pe bărbaţi să spună ADEVĂRUL

I-ar putea stimula. Ce îi face pe bărbaţi să spună ADEVĂRUL

Un hormon care stă la baza caracteristicilor sexuale, precum creşterea libidoului şi a masei musculare la bărbaţi.

Calităţile lui au fost descoperite nu demult de către cercetătorii germani. Care sunt convinşi că testosteronul - hormonul sexual masculin asociat agresivităţii si criminalităţii, ar putea stimula comportamentele pro-sociale, deoarece creşte onestitatea bărbaţilor. La rândul său „Despre testosteron s-a spus mereu că promovează agresivitatea si comportamentul riscant", afirma cercetătorul Dr. Bernd Weber, specialist în neuroştiinţe la Universitatea din Bonn. Cercetătorii arătau într-un studiu publicat în jurnalul PloS ONE că acest hormon poate avea şi efectul contrar, stimulând un comportament pozitiv. “Dacă testosteronul influenţează comportamentul, comportamentul influenţează la rândul sau nivelul acestui hormon", preciza Dr. Matthias Wibral, autor al studiului. Potrivit descoperă.ro, cercetătorii germani au proiectat experimentul pe două grupuri de participanţi. Atunci când oamenii de ştiinţă au comparat rezultatele grupului tratat cu testosteron cu cele ale celuilalt grup, aceştia au descoperit că cei din primul grup au minţit mult mai puţin decât ceilalţi. „Rezultatul nostru contrazice în mod clar cercetările care sugerau ca testosteronul promovează comportamentele antisociale", a declarat Dr. Armin Falk, spunând şi că e posibil ca testosteronul “să fi crescut mândria participanţilor şi, implicit, nevoia acestora de a genera o imagine pozitivă despre sine”. CITIŢI ŞI:

  • Șeful statului a participat la botezul fetiței lui Eugen Tomac. Elena Băsescu: "Mă bucur că Sofia are de acum o nouă prietenă"
  • Băsescu vrea tandem cu Iohannis. MIZA: integrarea în Schengen
  • DIVERSIUNE DEJUCATĂ. Băsescu nu s-a întâlnit cu Antonescu la Bruxelles
  • Ziarul lui Robert Negoiţă a primit răspunsul de la CNSAS. Traian Băsescu, al patrulea verdict de necolaborare cu Securitatea

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • BOIERIE pe AJUTOARE SOCIALE. Român în ANGLIA: "E ca şi cum ai găsi un sac cu bani pe marginea drumului"
  • Simona Halep a evoluat FABULOS şi a învins la Doha! Ea va urca încă un loc în ierarhia mondială
  • SEDINȚA PNL s-a ÎNCHEIAT. Iohannis și Antonescu au mandat de a susţine "cu feritate" respectarea protocolului USL, semnat în 2012
Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online

Ne puteți urmări și pe Google News