Sub deviza: am o idee şi nu sunt de acord cu ea, dar totuşi o aplic, s-a desfăşurat săptămâna asta şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Având un subiect arzător, la fel ca şi arşiţa de afară. Mai arzător chiar decât Campionatul European de Fotbal. Dar care a trecut mai neobservat.

        O şedinţă de CSAT care, dacă nu s-ar fi petrecut aievea, am spune că ne aflăm în vechiul banc despre albanezi, din vremea lui Enver Hogea. Vi-l spun pe scurt. Când a izbucnit conflictul dintre URSS şi China, în Albania comunistă s-a strâns adunarea înţelepţilor. După lungi momente de gândire, unul dintre înţelepţi se ridică şi propune: Tovarăşe Hogea, eu spun să ajutăm poporul frate chinez, să le dăm un tanc. Dictatorul încuviinţează din cap şi în sală izbucnesc aplauze entuziaste de aprobare. Mai stau înţelepţii, îşi mai storc creierii, se mai consultă între ei pe şoptite, după care se mai ridică unul şi spune: Tovarăşe Hogea, eu propun să le dăm pe amândouă.

Decizia CSAT ne-a lăsat cu nădragii în vine

        Cam aşa s-a întâmplat şi la noi în CSAT. S-a propus, aşa, impersonal, că noi habar nu avem cine a propus în fapt, deci, s-a propus ca noi, România, să donăm Ukrainei greu încercate un sistem de rachete Patriot. Cam singurul pe care îl aveam în stare de funcţionare, sau aproape în stare de funcţionare, că mai trebuiesc mici retuşuri, mai trebuie strâns câte un şurub, uns câte un rulment, mărunţuişuri de-astea... Îl cumpărasem cu nu mai puţin de un miliard de euro, să avem cu ce ne apăra, dacă îi trece cumva prin cap lui Putin să ne atace. De altfel, mai mulţi strategi ne-au atras serios atenţia că putem deveni ţintă a ruşilor, alături de Republica Moldova.

        Cu acest sistem sofisticat, că de-aia şi costă atât de mult, s-a petrecut în CSAT cam cum s-a petrecut în bancul cu adunarea de albanezi cu tancurile. S-a decis, iarăşi impersonal, pentru că nu ni se spune exact cine a decis, să-l dăm ukrainenilor. Şi l-am dat. L-am dat în ciuda avizului negativ dat de Ministerul Apărării Naţionale care spunea că nu este oportun să rămânem în curul gol tocmai acum, când focul este aproape de bucile noastre, că ne putem arde.

        A plecat Patriotul şi am rămas cu nădragii în vine. Şi cu ei în vine vom mai rămâne în continuare, pentru că imediat ce l-am donat, SUA, singurul producător al acestor arme, a anunţat că nu mai vinde nimănui. Tot ce se produce, pleacă în Ukraina. Păi, şi noi? Noi, am primit garanţii de securitate. Ce fel de garanţii, nu ni s-a spus. Dar le-am dedus noi ulterior. SUA au spus până la urmă că, totuşi, ne va da un Patriot, dar nu prea curând. Cândva! Păi dacă avem garanţii de securitate şi acum nu mai avem nevoie de Patriot, de ce trebuie să mai cumpărăm altul?

Mişcarea strategică „ia Patriotul, na Patriotul, nu-i Patriotul”

        Şi acum să încercăm să înţelegem această tactică şi strategie. Aveam un Patriot. L-am cumpărat cu o groază de bani, pentru că existau ameninţări din partea lui Putin. Şi, dintr-o dată, suntem în siguranţă şi fără el, aşa că îl putem dona Ukrainei. Ce să înţelegem? Ori s-a răzgândit Putin şi nu ne mai ameninţă, ori vom avea ceva mult mai bun să ne apărăm. Atunci, dacă putem şi fără Patriotul donat şi suntem în siguranţă, de ce l-am mai cumpărat? Vezi însă că, totuşi, nu suntem chiar aşa de în siguranţă, că trebuie să luăm altul. Dar care va veni cândva, că deocamdată livrările sunt sistate. Asta înseamnă că Putin o să ne ameninţe din nou, dar deocamdată se abţine, până ne vine celălalt Patriot, pe care încă nu ştim dacă îl vom primi gratis, în schimbul celui donat, sau mai trebuie să dăm încă un miliard.

        Sau poate este o nouă tactică, plimbatul Patriotului şi mişcarea strategică „ia Patriotul, na Patriotul, nu-i Patriotul” pe care, noi, civilii de rând, nu o înţelegem, dar care i-a năucit pe ruşi. Dacă noi, care am pus-o la punct, nu o mai înţelegem, vă daţi seama ce năuceală e la Kremlin?

Klaus Iohannis și viitoarea funcție

        Ce am înţeles însă până acum. Klaus Iohannis, încă preşedintele patriei noastre, înainte de a face donaţia a spus că nu poţi da ceva, fără să primeşti ceva la schimb. Imediat după ce CSAT a anunţat că vom da Patriot-ul, s-a discutat despre înfiinţarea unei funcţii de comisar pentru apărare la nivelul UE, pe care să o ia Iohannis. S-a ales praful de propunere. Mai mult, joi, la Bruxelles, Iohannis nu a primit nicio funcţie în UE. Cam cum se spunea pe vremuri, când picai la facultate: admis fără loc. Deci, cel care nu dădea la schimb fără să primească ceva în loc nu erau românii care plătesc de se cocoşează un miliard de euro pe Patriotul donat. Ci era şpaga pentru ca Iohannis să primească şi el o funcţioară. Şpagă pe care am dat-o degeaba, după cum s-a văzut joi.

        Şi am rămas şi fără Patriot, iar în curând, şi fără Klaus Iohannis, că i se termină mandatul. La Bruxelles nu a primit nimic, iar la Sibiu nu mai are postul de profesor. Noroc că se pricepe la meditaţii.