I-AM FENTAT pe bulgari: Noi vom încasa toate taxele pe podul Calafat-Vidin
- Raluca Florescu
- 16 octombrie 2012, 20:41
Toate taxele rutiere pentru traversarea podului Calafat-Vidin, cel de-al doilea pod care ne va lega de bulgari şi care va fi inaugurat curând, vor fi percepute de către România, pentru Bulgaria rămânând doar taxele feroviare, a spus ministrul bulgar al transporturilor Ivailo Moskovski.
Acesta a spus că Bulgaria a acceptat această situaţie dezavantajoasă în schimbul acordului dat de România pentru a fi construit un pod între Calafat şi Vidin, întrucât Bucureştiul nu prea îşi dorea acest lucru. De altfel, cea mai mare parte din costurile de construcţie a podului a fost suportată tot de bulgari.
Dacă totul merge bine, în următoarele zile vom putea să traversăm podul pe jos, a mai spus Ivailo Moskovski, scrie Agerpres.
Săptămâna trecută, ministrul bulgar al transporturilor a declarat că ultimul segment al construcţiei podului Calafat-Vidin va fi instalat în câteva zile. După instalarea ultimului segment, urmează lucrări de finalizare, a căror efectuare depinde de condiţiile meteorologice.
Podul Calafat-Vidin, al doilea care leagă malurile bulgăresc şi românesc ale Dunării, va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.