Personalul navigant al companiei aeriene a intrat în grevă de astăzi, la Frankfurt, începâd cu ora 6.00 şi până la ora 14.00, ora Românei, potrivit anunţului făcut aseară de sindicatul german.
"Pregătim o grevă cu durată nedeterminată, pe termen mediu", a adăugat Nicoley Baublies, preşedintele sindicatului, potrivit mediafax.ro.
Decizia vine după ce au eşuat negocierile dintre sinducatul UFO, din care fac parte peste două treimi din personalul de bord al companiei, şi reprezentanţii Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Germania.
În aprilie, UFO a cerut o majorare cu 5% a salariilor, retroactiv începând de la 1 ianuarie 2012, după ce în ultimii trei salariile au fost în stagnare.

Pe de altă parte, reprezentanţii Lufthansa vor să respecte până la capăt planul de economisire anunţat la începutul anului.