Huţupan, la meciul 200

Deşi şi-a anunţat retragerea din activitate, portarul Luminiţa Huţupan a decis să mai joace într-un meci al naţionalei de handbal a României. Handbalista va evolua cel puţin cinci minute în partida-retur cu Belarus, din play-offul pentru calificarea la Campionatul Mondial din acest an.

„Domnul Gaţu (n.r. - Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal) m-a rugat să joc în returul cu Belarus de la Polivalentă. Voi juca cinci minute. Va fi partida mea de retragere din naţionala României. Fetele mi-au promis că mă vor pune să execut o lovitură de la şapte metri. Va fi meciul cu numărul 200 la naţională. Lui Cristian Gaţu i-a părut rău că nu a ajuns la această cotă. S-a oprit la 197 de partide”, ne-a declarat, astăzi, Luminiţa Huţupan.

Cel mai bun portar din istoria selecţionatei tricolore va pleca după acest meci în vacanţă, în Antalya. „Sper ca acolo să rămân însărcinată”, a spus Huţupan.

România şi Belarus se vor înfrunta sâmbătă, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă, în returul barajului de calificare la Mondiale. În meciul-tur, disputat pe 6 iunie, româncele s-au impus cu scorul de 32-31. 

CITIŢI ŞI:

Huţupan: „Aveam lacrimi în ochi şi noduri în gât” 

S-a retras Huţupan