Hu Jintao pledează pentru reunificarea Chinei cu Taiwan-ul

Hu Jintao pledează pentru reunificarea Chinei cu Taiwan-ul

Preşedintele Chinei, Hu Jintao, a pledat astăzi pentru "reunificarea paşnică" cu Taiwanul, avertizând că Beijingul nu va accepta niciodată independenţa insulei, relatează AFP. El a participat la ceremoniiile dedicate centenarului insurecţiei naţionaliste care a înlăturat, la 10 octombrie 1911, regimul imperial.

Într-un discurs rostit în faţa înalţilor demnitari ai Partidului Comunist, printre care şi Jiang Zemin, fost preşedinte al Chinei în perioada 1993-2003 şi despre care se credea că este mort, actualul lider de la Beijing a exclus orice posibilitate ca statul chinez să accepte vreodată independenţa Taiwanului. "Să realizăm unificarea pe cale paşnică este cel mai bun răspuns dat intereselor fundamentale ale poporului chinez, printre care şi compatrioţii noştri din Taiwan", a declarat Hu. "Trebuie să ne consolidăm opoziţia faţă de independenţa Taiwanului şi să promovăm schimburi mai strânse şi cooperarea cu compatrioţii de ambele părţi", a adăugat el. Taiwanul este de facto independent din 1949, după încheierea războiului civil dintre comunişti şi naţionaliştii din Kuomintang, dar Beijingul o consideră o insulă rebelă şi nu a exclus niciodată utilizarea forţei pentru a o readuce sub controlul său. După alegerea lui Ma Ying-jeou, în 2008, în funcţia de preşedinte al Taiwanului, relaţiile dintre Taipei şi Beijing s-au îmbunătăţit vizibil. China rămâne principalul partener comercial al Chinei şi principala ţintă a investitorilor taiwanezi. Relaţiile s-au tensionat după ce SUA au anunţat recent că vor moderniza avioanele F16 din dotarea armatei taiwaneze. China a avertizat Washingtonul că o astfel de măsură complică procesul de pace din zonă.