DOSARE. PSD-istul Viorel Hrebenciuc şi liberalul Bogdan Olteanu au avut, ieri, întâlniri cu procurorii, primul la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar celălalt la Parchetul General.
Concret, Hrebenciuc a fost audiat ca martor în dosarul în care fostul premier Adrian Năstase este acuzat de spălare de bani în legătură cu modul în care şi-a finanţat campania electorală pentru prezidenţiale, din 2004. Dacă întrevederea lui Viorel Hrebenciuc cu procurorii anticorupţie a fost scurtă, Olteanu a dat declaraţii aproape două ore la DIICOT, în cauza „Privatizări trădate“, oferindu-le anchetatorilor detalii despre rolul său în privatizările unor societăţi energetice româneşti, din perioada în care a ocupat fotoliul de ministru pentru relaţia cu parlamentul.