Cu doar 24 de ore înainte ca magistraţii să ia o decizie în privinţa arestării sale, latifundiarul a fost vizitat de cel mai influent prieten al lui.
La nici patru zile după ce „i-a pus la punct” pe poliţiştii implicaţi în arestarea „năpăstuitului său prieten” şi cu doar 24 de ore înainte ca magistraţii să decidă asupra arestării acestuia, „sforarul PSD” Viorel Hrebenciuc şi-a făcut apariţia în arestul „VIP” al poliţiei. Motivul: un mesaj de îmbărbătare pentru latifundiarul Gigi Becali. Pentru a scăpa de ochii indiscreţi ai jurnaliştilor, Hrebenciuc a folosit drept paravan vizita liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, cel care l-a plasat pe Becali al doilea pe lista partidului său pentru un loc în Parlamentul European. „Am vrut să-l văd pur şi simplu din prietenie”, ne-a spus, aseară, liderul deputaţilor PSD. Hrebenciuc a precizat că a stat de vorbă cu Becali 20 de minute şi că acesta „se simte bine”. „E liniştit, are moralul ridicat şi speră să iasă cât mai repede!”, a relatat Viorel Hrebenciuc, precizând că nu i-a dus amicului său nici alimente, nici cărţi, pentru că nu are nevoie, şi nu i-a dat nici sfaturi politice privind candidatura la Parlamentul European. „Ce sfaturi să-i dau? E un politician mare, nu are nevoie de sfaturi”, a conchis cel care l-a inventat pe „politicianul Becali”. Avocaţii „l-au înfundat” pe latifundiar
Pe de altă parte, ieri, magistraţii Tribunalului Bucureşti au făcut publice motivele deciziei de a-i arunca după gratii pentru 29 de zile pe Becali şi pe apropiaţii acestuia. Potrivit documentelor instanţei, în hotărârea luată de magistraţi au cântărit greu nu doar „justiţia privată” aplicată de finanţatorul Stelei şi de gărzile sale de corp celor trei presupuşi hoţi, ci şi pledoariile contradictorii ale avocaţilor. Concret, arată judecătorii, argu mentaţia profesorului Gheorghiţă Mateuţ, care a încercat să-l salveze pe Becali, a fost demontată de cel de-al doilea apărător al acestuia, Cătălin Dancu, care, involuntar, a oferit instanţei mai multe motive pentru a-i menţine pe inculpaţi în arest.
„Criticile formulate de primul apărător urmează a fi înlăturate pornind chiar de la argumentaţia solidă adusă de cel de-al doilea avocat al inculpatului, care a învederat o multitudine de decizii CEDO, în care statele au fost condamnate tocmai pentru motivări lapidare şi de ordin general, neexplicitând de unde rezidă pericolul concret pentru ordinea publică şi necesitatea luării unei măsuri preventive severe, precum arestarea”, se arată în documentele instanţei.
Mai mult, susţin judecătorii, cel deal treilea avocat al lui Gigi Becali, Aurelian Pavelescu, a formulat „critici” ale motivării date de instanţa inferioară precizând că „stilul acesteia ar fi importat din propaganda de profil a Consiliului Superior al Magistraturii”. „Astfel de critici nu au vreo legătură cu dispoziţiile Codului de Procedură Penală şi nu vor putea fi avute în vedere”, arată judecătorii. Zmărăndescu, „chirurgul” de ocazie Pe de altă parte, potrivit Tribunalului Bucureşti, pericolul social reprezentat de finanţatorul Stelei şi de apropiaţii săi este dat chiar de agresivitatea de care aceştia au dat dovadă în aplicarea propriei lor justiţii. Nu mai departe, cel mai fidel „supus” al lui Becali, Cătălin Zmărăndescu, ar fi în cer cat să extragă cu un cuţit, din piciorul lui Nicolae Tinel (unul dintre hoţi), bila metalică cu care acesta a fost împuşcat de bodyguarzi, pe stradă, în momentul răpirii.
„Per total, inculpaţii, apropiaţi sau subordonaţi ai lui George Becali, au acţionat cu o deosebită agresivitate, ma nifestată prin urmăriri cu maşini în timpul nopţii, tamponări intenţionate, executare de focuri de armă, imobilizarea victimelor şi transportul lor în portbagaj”, au conchis judecătorii. SOLIDARITATE
„Iepuraşul” Vadim a venit cu ouă vopsite şi cărţi Câteva icoane, cele trei romane ale lui Eugen Barbu, două volume ale Academiei Române, opera gazetărească a lui Tudor Arghezi, un almanah „România Mare”, două cărţi cu autograf şi ouă încondeiate. Acestea au fost darurile pe care liderul PRM Corneliu Vadim Tudor i le-a oferit, ieri, în arest, lui Gigi Becali. „L-am asigurat că vom face toate demersurile legale să fie eliberat înainte de Paşte şi i-am spus să nu plece urechea la cei care vor să ne învrăjbească”, a precizat, la sfârşitul vizitei sale, Vadim Tudor, convins că a reuşit să-i ridice moralul finanţatorului Stelei.