Hramul Adormirii Maicii Domnului, în condiții speciale la Mănăstirea Nicula

Hramul Adormirii Maicii Domnului se va desfășura cu restricții impuse de autorități la Mănăstirea Nicula.

La fel ca în fiecare an, zeci de mii de credincioși vor merge să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Însă, mulți dintre credincioși au ajuns de aseară acolo și au înnoptat la mănăstire. Aceștia au venit timp pentru a participa la toate slujbele, însă cei mai mulți dintrei ei au întâmpinat dificultăți în a găsi un loc peste noapte. Drept urmare, autoritățile au permis ca amplasarea corturilor să fie făcută în partea din spate a lăcășului de cult, spre pădure.

Câteva sute de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD, dar și voluntari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență monitorizează desfășurarea evenimentelor, iar oamenii care au venit în pelerinaj spun că măsurile luate de autorități îi fac să se simtă în siguranță.

De asemenea, jandarmii au fost poziționați în biserică, lângă icoane, având sarcina de a-i atenționa pe credincioși să nu să atingă de acestea. O altă măsură de a preveni răspândirea noul coronavirus luată de autorități a fost aceea de a restricționa accesul mașinilor din satul Nicula către mănăstire. Împărțirea sarmalelor și comercializarea produselor alimentare au fost interzise.

Credincioșii așteaptă cu sufletul la gură slujbele din această noapte. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică la ora 21:30, iar după miezul nopții se va face înconjurul lăcășului de cult.

Icoana va fi purtată pe brațe de preoți, așa cum se obișnuiește în fiecare an.

Va fi o noapte de rugăciune la Nicula, iar în zori vor fi oficiate noi slujbe. Sfânta Liturghie de mâine dimineață fi transmisă în direct de TVR 3, TVR Cluj, TVR Internațional și TVR Moldova.

Având în vedere pelerinajul atipic, în acest an se așteaptă un număr mai mic de enoriași, mai ales că toată săptămâna au avut loc slujbe, tocmai pentru a evita aglomerația.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentelor. Iar în multe zone au fost amplasate recipiente cu dezinfectant.

În plus, aproximativ 300 de jandarmi, polițiști, pompieri și salvatori SMURD monitorizează desfășurarea evenimentelor, iar cu ajutorul dronelor, se va transmite în timp real dacă se formează aglomerație și se vor lua măsuri.

Anul trecut, la hramul Mănăstirii Nicula au fost peste 30 de mii de oameni, potrivit stiri.tvr.ro.