Evenimentul Zilei > Social > Hoţi de maşini de lux
Hoţi de maşini de lux

Hoţi de maşini de lux

Trei basarabeni specializaţi în furtul automobilelor de lux au căzut în plasa poliţiei vrâncene în cadrul unei acţiuni de rutină organizate miercuri pe şoseaua E85.

Întrucât cei trei au încercat să se sustragă controlului, ba chiar au încercat să-i mituiască pe agenţii de la circulaţie, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să facă uz de armă.

În maşina Audi A6, cu care circulau cei trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, politiştii au gasit ustensile folosite la furtul maşinilor de lux, respectiv calculatoare de bord Mercedes, chei de contact ale unor automobile de lux de diferite mărci, staţii de emisie-receptie, 20 de telefoane mobile, plăcuţe de înmatriculare, precum şi o maşină de găurit.

Poliţiştii spun că cei trei străbăteau Moldova în căutare de maşini de lux la care să opereze. Cei trei bărbaţi reţinuţi sunt Robert G., cu cetatenie româna si moldoveana, Vladislav P., cetăţean bulgar şi moldovean, şi Gheorghe Z., cetăţean moldovean.
 
Comisarul şef Mariana Apostol, ofiţerul de presă de la IJP Vrancea, ne-a declarat că doi dintre ai eu fost implicaţi în vara anului 2007 în furtul unui autoturism BMW X5 al unui om de afaceri din Focşani, în valoare de 75.000 de euro.