Incendiul s-ar fi declanşat din cauza unui scurt circuit la centrala termică, flăcările au cuprins căptuşeala din vată de sticlă, emanând valuri uriaşe de fum care au cuprins toate camerele din apropiere. „Hotelul era plin, în cele 64 de camere erau 150 de turişti. A fost panică, era fum peste tot,  din fericire nu am avut victime, doar o bunică şi nepotul ei au primit îngrijiri medicale de la Ambulanţă. Turiştilor le-am oferit cazare la două hoteluri vecine şi le-am restituit banii. Iar pentru această săptămână am anulat toate rezervările”, a declarat pentru EVZ, Margareta Nicolae, recepţioner.

Proprietarul hotelului Tomis, Nicolae Bucovală, spune că „din spirit de breaslă”, s-a oferit să găzduiască turiştii din hotelul afectat de incendiu. 10 camere la el şi alte 30 de camere la Grand Astoria. „Când am ajuns, am văzut 3-4 Salvări, pompieri, jandarmi, criminalişti, dar cel mai important era să îi ajutăm pe turişti, se făcuse deja ora 23,00, nu puteau fi lăsaţi în stradă”, spune Nicolae Bucovală. El susţine că mulţi dintre turişti au cerut,astăzi dimineaţă, prelungirea sejurului la Mamaia. Astăzi, erau la plajă.

Zamfir Oprea, din Bucureşti, povesteşte că „toată lumea ţipa, camerele ni s-au umplut cu fum, soţia şi nepotul nostru s-au simţit rău, dar totul e bine când se termină cu bine”. Adriana Bochletz, din Germania, cazată şi ea cu soţul, la Tomis, spune că „incendiul a fost un coşmar, un vis scurt dar urât, nu mi-am putut imagina că pot alerga printr-un culoar plin cu fum, negru, nu vedeam nimic, se ţipa, era panică, am dat cu capul în geam”. Reprezentanţii  hotelului Marie speră să finalizeze reparaţiile într-o săptămână „şi să ne reluăm activitatea”.