Horoscopul lui Dom' profesor. “Toate comorile sunt ale voastre, mai puţin Tezaurul Sacerdoţilor!”

Horoscopul lui Dom' profesor. “Toate comorile sunt ale voastre, mai puţin Tezaurul Sacerdoţilor!”

Pe 12 august s-au născut Helena Blavatsky, Cecil B. De Mille, Mark Knopfler, George Hamilton, Clody Berthola, Liliana Tomescu, Ion Ghica.

Tradiţional, astăzi, 12 august, este Sf. Fotie, iar în popor se spune că dacă timpul este frumos, atunci şi toamna va fi frumosă.

Aşa se numeşte în prezent. Este un alt eveniment tradiţional confiscat de creştinism. Pe vremea dacilor era sorocul unei "şedinţe de guvern". Regele se sfătuia cu sacerdoţii şi cu tarabostes, "bărbaţii cei tari", veniţi de la şi o mie de kilometri, de pregătirile de toamnă şi de iarnă, dacă oamenii sunt sănătoşi şi mulţumiţi, câte nunţi s-au făcut, unde s-a făcut recoltă şi unde nu, cum stă via, drumul turmelor, starea davelor şi a fortificaţiilor, câţi s-au născut, câţi au murit, dacă au fost boli grele, se comentau rapoartele spionilor din afară, ce se mai întâmplă în puternica Romă, ce au mai văzut iscoadele îndepărtate, cât aur şi argint s-au extras, câte arme s-au făurit etc etc. Este evident că dacă bilanţul era bun şi toamna promitea multe!

Trebuie să înţelegeţi dragi lupi, padawani şi hobbiţi, marea deosebire dintre statul dac şi statul de astăzi. Dacii erau oameni liberi şi foarte mândri. Se supuneau îndepărtatului rege din fortăreţele Munţilor Apuseni pentru că aşa era Legea, de la Marii Zei şi Primii Strămoşi. Ceea ce era caracteristic geto-dacilor, spune Herodot, era respectul pe care îl aveau pentru regele lor. “Primus inter pares” se potriveşte mai mult. Era o mare alianţă între triburi, dar şi înţelegerea profundă că şi cei mai îndepărtaţi daci din stepă erau de acelaşi sânge.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie să înţelegeţi că rolul regelui dacilor era foarte important, el aduna aurul cu care îşi plăteau toţi dacii chiria pentru speranţă, viitorul lor şi al copiilor lor. Se făceau sfere mari de aur şi de argint şi se rostogoleau în peşterile sacerdoţilor ca tribut zeilor. Sute de tone...

Cât timp aurul dacilor va rămâne pecetluit în peşterile măiestrit sigilate, noi, urmaşii dacilor, urmaşii lupilor, mai avem un viitor!

De aceea tresar când aud la radio că s-a mai descoperit o comoară de pe vremea dacilor! Şi apoi mă liniştesc... nimicuri, mărunţiş, bani de buzunar!

Marea comoară, Tezaurul Sacerdoţilor, sute de tone de metal preţios, rămâne de nedescoperit. Şi aşa trebuie să rămână!

Am căutat doi ani comori, sunt membru al Clubului Căutătorilor de Comori alături de nume mari ca prinţul Ghica, Emil Racoviţă şi Mihai Tican Rumano. Mai am bătături de la detectorul de metale şi gesturi automate, ticuri de căutător de comori. Ştiu şi am drepturi de sânge şi întîietate!

Aşa că vă avertizez, pe toţi, căutători de comori, sau simplii “civili”: lăsaţi Comoara Sacerdoţilor în pace, în ipostaza foarte puţin probabilă că o s-o găsiţi. Este preţul vieţii, viitorul, speranţa poporului acestuia. Nu rupeţi legământul, pentru că grele blesteme se vor dezlănţui!

Şi, parafrazând finalul celebrului film “Odiseea Spaţială 2001”:

“Toate comorile sunt ale voastre, mai puţin Tezaurul Sacerdoţilor!”.

BERBEC   Temperamentul tău de sprinter te ajută azi să nu pierzi timpul şi să faci lucrurile repede-repede. Reuşeşti să te găseşti pe fluxul principal, fie la muncă, fie în vacanţă, fără probleme!

Astăzi trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu berbecească bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei profesionale. Reflexele tale sunt bune astăzi!

TAUR   Ziua de astăzi este la fel cu celelalte. Doar tu ai păreri diferite! Încearcă să nu fii influenţat de extreme, de păreri ciudate, de schimbări bruşte de stare de spirit. Fii mai echilibrat!

Cheltuielile făcute astazi poti sa le treci direct la pagube. Se spune că cine cheltuieşti luni, o sa scoată bani din buzunar toată săptămâna, dar cine cheltuieşte marţi, este belea curată, sunt trei ceasuri rele! Superstiţi sau, nu, e bine să nu verifici pe pielea ta! Poţi, însă, sa te expui in public. Fii, însa, extrem de scurt şi zâmbeşte convingător! O singura fraza este de ajuns si evita decupajul din context.

GEMENI    Astăzi ai talent, nu glumă! Reuşeşti să amesteci savant adevărul cu invenţii şi să-ţi promovezi interesele, pe care le consideri neglijate de alţii. Atenţie, în familie, în duo, nu exagera!

Deseori invingatorii sunt desemnati dintre cei care par a fi invingatori, din cauza ca anturajul nu prea are timp sa judece pe fiecare in parte. Limitează-te la activităţile obişnuite, de rutină. Evita sa incepi proiecte noi, sau sa răspunzi imediat la o provocare evidentă. Nu poţi să ştii ce ţi se ascunde! Lasă pe mâine. Sau pe „alta data”!

RAC   Relaxeză-te, oferă-ţi scurte pauze. Odihna e temeiul sănătăţii, spunea Esculap! Conjunctura indică să te ocupi mai mult de corpul tău, tratamente cosmetice şi de întreţinere, dietă, sport.

Puterea ta de concentrare pare sa-ti joace feste, asa încât este bine sa diminuezi influenţa Lunii, afectată, prin odihna, alimente naturale şi mişcare.

LEU   Peste toată căldura eşti foc şi pară! Eşti nervos cât cuprinde, nu se ştie de ce şi te descarci pe cei din jur. Încearcă să găseşti motivele disconfortului şi să te calmezi cât mai repede!

Amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a zilei este mai bună. Astăzi ai carisma bine aspectată de stele, aşa că profită ca să obţii favoruri sentimentale. Ocupă-te de tine mai mult, grija pe care ţi-o oferi este garanţia sănătăţii!

FECIOARĂ   Organizează mai bine munca la serviciu, sau distracţia în vacanţă. Dacă eşti depăşit de probleme nu ezita să ceri ajutor. Pentru distracţie o să găseşti destui amatori, fii sigur de asta!

Poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Nu este prea târziu să incepi să-ti faci planuri de o vacanţa de vară târzie, dar trebuie sa iei in consideratie cu mult realism resursele proprii. Iar dacă ai fost deja în vacanţă, poţi să faci planuri, cu aceelaşi succes, pentru perioada toamnei.  Detaliile sunt mai importante, astăzi!

BALANŢĂ   Azi timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Încercă să fii scurt, telegrafic! Ai impresia că nu te faci înţeles. Eşti sub semnul discuţiilor neterminate, comunicarea suferă.

Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate moderat ca şi „rectificările” în coşul zilnic. Seară romantică, poate acasă, poate la un local, terasă, spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci. Mâine este o nouă zi, trebuie să ai încredere!

SCORPION   Graţie unei gândiri reci şi a unei întâmplări fericite ai suficienţi bani ca să pleci în vacanţă, sau să rezolvi problemele cu aerul condiţionat dacă rămâi acasă. Veşti bune de departe!

Astăzi, în urma unei discuţii de la serviciu, sau unde activezi, sau o vorbă prietenească de vacanţă, ei bine, realizezi că stagnezi pe o pozitie profesională care nu prea se potriveşte cu visele tale. Cu mai mult efort, ambiţie şi noroc poate o să ajungi unde iti doresti.

SĂGETĂTOR    Mergi direct şi la subiect, atacă frontal, aşa poţi avea succes. Elementul surpriză! Dar, nu uita niciodată de planul "B", soluţia de rezervă. Ambiţiile tale te fac azi să duci bătălii grele!

Configuraţia planetelor iţi prezice relatii cordiale şi armonioase cu semnele de aer şi apa şi mai puţin favorabile cu zodiile de foc şi pamant. Chiar nu merită să te consumi pentru cineva care este superficial şi neserios. Viaţa este nebănuit de frumoasă, nu-ţi mai faci griji, cu siguranţă are pusă şi pentru tine, la rece, o bucată mare de tort!

CAPRICORN  Pluton, mereu în zodie, până pe 2023, te ajută să-ţi regenerezi energia psihică, să ai noroc la afaceri şi bani şi să ajungi, încet-încet, în rândul plutocraţilor! Astăzi mai faci un pas!

Dacă eşti în vacanţă stelele te sfatuiesc sa te odihneşti ceva mai mult azi, ba chiar sa rupi ziua în două cu o siesta sud-americană, pentru ca te aşteaptă un rest de săptămana agitată cu excursii şi petreceri. Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă, poate la o terasă în apropiere!

VĂRSĂTOR  Nu te nelinişti din cauza unor nepotriviri dintre planurile tale şi realitate. Face parte din joc! Astăzi, în domeniul sentimental, trebuie să fii mai inventiv, mai calm şi mai comunicativ!

Unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba – rezolvarea pare că nu mai stă în puterea ta. Configuraţia astrologică, foarte complexă, pare că-ţi spune că numai munca permanentă nu prea rezolva lucrurile, mai trebuie şi altceva ca să obţii succesul in viaţă.

PEŞTI  Azi reuşeşti să faci alianţe bune, iar în duo, o comunitate finaciară reuşită! Peisajul tău social e în schimbare, persoane şi poziţii inaccesibile până acum pot deveni ţinte accesibile.

Nu te lua dupa cine stie ce aiureli din presă, sau de aiurea pe net, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar pe duşmani îi doare şi pe ei capul. Analizeaza bine şi vei vedea că este o situaţie obiectivă. Dacă reuşeşti să ai şi să păstrezi iniţiativa, victoria este a ta!