Pe 22 noiembrie s-au născut Charles de Gaulle, George Eliot, Billie Jean King, Andre Gide, Jamie Lee Curtis, Robert Vaughan, Matteo Bartoli, Benjamin Britten, Ion Marinescu, Mişu Iancu, Mircea Cristescu. Pe 23 noiembrie s-au născut Harpo Marx, Billy the Kid, Boris Karloff, Manuel de Falla, Franco Nero, Paul Celan, Grete Tartler, Petru Comărnescu, Sorin Ovidiu Vîntu.
Nimic în „kalendar” şi sfinţişorii de serviciu, în calendar: Filimon, Arhip, Onisim şi Cecilia iar duminică Antonie, Amfilohie şi Grigorie din Acraganda. Cecilia, ce nume frumos, nu ştiu de ce îmi evocă două cireşe unite prin codiţă! Poate dualitatea „ce”, „ci”, care sună ca un clopoţel de argint?
"Evenimentul Zilei" din 22 noiembrie 1963. O veste teribilă emoţioneză toată planeta. Un sondaj Gallup arată că a fost cea mai importantă veste, cel mai important subiect mediatizat al secolului XX, după vestea încetării războiului. 97,63% din populaţia globului a fost informată de ceea ce s-a întâmplat pe 22 noiembrie 1963 în Dallas. Au urmat filmele de „amatori” de la locul faptei şi ele vizionate de marea majoritate a populaţiei. Anchete peste anchete, cărţi, articole, reportaje, dezvăluiri...
Apoi, povestea unei femei de caracter. Care, din Prima Doamnă a lumii ajunsese, doar, o văduvă tragică. Dar Jackie avea sânge franţuzesc în vine şi ştia că "la vengeance est un plat qui se mange froid!" (răzbunarea este o mâncare care se mănâncă rece!) Aşa că acceptă o căsătorie cu unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei cu o condiţie secretă: să se răzbune, să fie găsiţi şi lichidaţi ucigaşii soţului, Preşedintele Statelor Unite!
În anii care au urmat patruzeci şi şase de persoane, unele foarte importante, alţii doar nişte asasini plătiţi, de peste tot din lume, nu doar din America, au încetat din viaţă în cele mai diverse moduri posibile şi fără publicitate. Accidente auto, morţi subite, înecaţi în piscine, accidente de vânătoare, de pescuit subacvatic, asasinaţi de „hoţi”... Preţul a fost plătit. Grecul a fost un om de onoare!
Au trecut cei cincizeci de ani!
Aşa că după toate regulile, uzanţele uniforme, pot să spun ce ştiu. Aştept ca şi alţii, de pe tot globul să spună - au trecut cei cincizeci de ani de embargou, documentele ar trebui declasificate!
Vedeţi, în 1963 eram un adolescent ager care mă învârteam printre alţi adolescenţi, în umbra puterii de pe atunci. Făceam parte, fără să ştiu, din "Proiectul Castor şi Pollux". Prin vara lui 1963, prietenul şi colegul meu, Gheorghe Gheorghiu, nepotul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mă întreba unde să plecăm peste hotare, în excursie, că se vor deschide frontierele, pentru că ruşii s-au înţeles cu americanii. Şi la VOA, ascultat cu sfinţenie de bunicul meu, dom’ Pascale Americanul, erau emisiuni ciudate, în "special english". Se vorbea despre pace, destindere, încetarea războiului rece...
Peste ani de zile, în anii '80 când lucram pentru miliardarul iranian Molavi, acesta m-a trimis ca mesager şi curier cu nişte documente tehnice în insula Reunion. O licitaţie foarte scumpă şi foarte hush-hush. Iranul era în război, dar eram străin şi aveam paşaport de serviciu cu viză permanentă şi permis de muncă pentru guvernul iranian, aşa că nimeni nu-şi putea băga nasul în servieta mea fără să declanşeze un scandal intern şi unul diplomatic.
Acolo, în Reunion, după ce am aterizat cu greu pe pista primitivă numită pompos "Aeroportul Roland Gaross", din Saint-Denis, am fost primit de un francez, fost coleg de la Paris al lui Molavi de "l'Ecole Superieure Technique". Bogat, bogat adevărat, fără să epateze sau să strălucească. Fost şef de divizie la „deuxième bureau”. Adevărata bogăţie este mată... nu strigă, nu zgârie, nu-i face pe alţii invidioşi!
Mai ţineţi minte filmul cu Nicolas Cage şi Sean Connery, parcă „The Rock” când, la sfârşit, eroul nostru ia un microfilm dintr-o biserică, îl desfăşoră şi o întreabă pe partenera de film: "Vrei să ştii cine l-a împuşcat pe Kennedy?" Ei bine, acelaşi lucru mi s-a întâmplat mie în insula Reunion... Am aflat cine l-a împuşcat pe Kennedy, într-o seară de vară tropicală stropită cu mult gin fizz!
Pe scurt, vai, timpul, ce ucigaş plătit, prin vara lui 1963 Kennedy pune la cale o întâlnire secretă cu Hruşciov. Cei doi se întâlnesc "din întâmplare" pe coridoarele ONU şi Kennedy îl trage pe rus într-o cameră pregătită dinainte, "mută". Au stat acolo două ore, întra patru ochi şi soarta lumii. La un moment dat au cerut... cretă! Se spune că, la sfârşit, marele planiglob din camera respectivă era plin de cretă ştearsă şi că Hruşciov era murdărit pe mâneci cu cretă albă. La fel şi Kennedy... nu mai era vorba de un şerveţel de hârtie...
Dar cei doi puternici conducători ai lumii erau mulţumiţi şi zâmbitori: căzuseră la o înţelegere!
"Băieţii deştepţi" de atunci, din toată lumea, au înebunit! Ei controlau comerţul şi schimburile dintre blocuri, cel capitalist şi cel comunist, armamentul, cursa înarmărilor, petrolul, „fuga” celor din Est... O liberalizare, o cădere a cortinei de fier, cum a fost mai târziu, în 1989, i-ar fi lăsat fără obiectul muncii şi fără miliarde de dolari!
"Grădinarii" cum se numeau ei, între ei, pentru că aveau ca semn de recunoaştere un anumit trandafir, erau un amestec de şefi ai serviciilor secrete, generali, oameni de afaceri, petrolişti. Au pus imediat la cale eliminarea celor doi: a lui Kennedy şi a lui Hruşciov.
John Fitzgerald Kennedy a fost eliminat, în grabă, pe 22 noiembrie 1963, deoarece dorea să facă publică înţelegerea cu ruşii până la Crăciun, să facă cadou pacea mondială americanilor. Nikita Sergheevici Hruşciov a fost eliminat printr-un complot, printr-o lovitură de stat, pe data de 14 octombrie 1964. A mai apucat să scrie, în Siberia, "Amintirile" dar şi aceleau au fost înlocuite, măsluite.
Pentru asasinarea lui Kennedy s-a folosit povestea de acoperire a asasinului unic, a lui Lee Harvey Oswald şi el ucis, foarte convenabil, de Jack Leon Ruby. De fapt, au fost cinci trăgători, cinci asasini plătiţi... Hruşciov a fost demis pentru "comportamentul său"!
Am doar o singură satisfacţie! Că Jackie a luat gâtul celor 46 de ticăloşi! Bravo ei! Atâţia au găsit oamenii grecului... că ticăloşi sunt mult mai mulţi!
Ia gândiţi-vă că liberalizarea, democratizare, cum vreţi, ar fi avut loc în 1963, pe picior de egalitate, în alte condiţii şi în termeni mult mai buni decât în 1989, când, de fapt, Estul a fost considerat învins şi suportăm şi astăzi rigorile economice şi politice ale unei ţări învinse şi ocupate, ale unei colonii!
„Teoria conspiraţiei” o să rânjiţii, unii dintre domniile voastre, cu satisfacţie. Vi s-a spus de atâtea ori că Pământul este plat că nu mai puteţi să recunoşteţi adevărul, când vi se spune. Adevărului că „Pământul este rotund” i-a trebuit o mie de ani şi multe jertfe ca să fie acceptat...
Dacă tot m-aţi ţintuit la „teoria conspiraţiei” să vă mai spun una, larg vehiculată şi comentată de presa fanzinelor din State. Hai să spunem tot „teoria conspiraţiei”!
Corpul nostru material este extrem de influenţat de ceea ce este introdus în el, alimentar, injectat sau inhalat. Câteva miligrame dintr-un produs chimic poate avea, asupra corpului nostru, efecte colosale. De exemplu, zece miligrame de LSD alterează percepţia realitaţii în proporţie de peste 90%. Ai alte „adevăruri”, trăieşti în lumea psihedelică!
Psihicul uman este la fel de influenţabil la informaţii, imagini, concepte, vorbe, gesturi, evenimente. De şase mii de ani o anumită pătură conducătoare, formată, la început din marii preoţi, a încercat să găsescă metode eficiente de control psihic a mulţimii. Au căutat şi au reuşit! De exemplu, astrologia, este una dintre aceste metode! La început cea mai avansată ştiinţă şi cea mai completă religie, care transmitea oamenilor, regelui, voinţa zeilor!
În şase mii de ani, această „manipulare” (urăsc termenul, şi o să-l folosesc cât mai puţin) a oamenilor a ajuns la cote nebănuite.
Un elev intră în clasă cu o puşcă şi îşi asasineză colegii şi profesorul. Un sergent major intră în cazarma lui şi împuşcă, cu Coltul militar din dotare, profesional şi eficient, pe camarazii lui. Un tânăr cu un arsenal întreg intră într-un mall... sunt mii de astfel de cazuri! Toţi, dar toţi aceşti asasini au un singur punct comun: erau în asistenţa unui psihiatru, unii pentru motive minore şi luau antidepresive. Candidatul manciurian?
Poate acestea sunt cazurile scăpate de sub control. Hai să zicem. Sunt regula, sau excepţia? Adică, cei care se ocupă de psihicul uman, psihologi, psihiatri, psihanalişti şi alţi nebuni, vorba lui Ovidiu Dragoş Argeşeanu, care spunea, undeva, că cei care se ocupă de nebuni sunt mai nebuni ca pacienţii lor.
Oamenii pregătiţi să controleze psihic mulţimea nu sunt o poveste. I-am văzut la lucru în Iran, pe mollahii islamici, care stăpâneau mulţimile cu un gest, cu magia vorbei. Mulţimi, uneori ostile!
De aici până la controlul general, controlul populaţiei de pe glob nu a fost decât un pas.
Primăvara arabă, Siria, Ucraina, Califatul, revoltele din State, compromiterea Rusiei, mai nou, demonstraţiile din Ungaria etc etc
Sunt opera „guvernului mondial”. Care a întâns www, pânza de păianjen, peste toată lumea. De doi ani de zile guvernul mondial trimite mesaje lumii şi mai ales conducătorilor.
Mesajul arată că niciun guvern, niciun rege, împărat, preşedinte, general nu mai are nicio putere, pentru că guvernul mondial se poate adresa, peste capul lor, direct maselor, prin telecomunicaţiile globale electronice şi că poate sugera populaţiei, ordona chiar, prin manipulare psihică... orice!
De altfel, nu ştiu dacă aţi observat, instituţia asasinatului politic a cam dispărut, ultimul mare asasinat fiind cel al lui John Kennedy. Nu mai este necesar, atâta timp cât poţi obţine ceea ce vrei prin presiunea străzii, prin manipularea psihică a mulţimii. Iar conducătorii noştri iubiţi ajung clovni de televizor, dictatori de matineu, marionete de teatru pentru copii. Uitaţi-vă la Ungaria... unde masele demonstrează împotriva intereselor lor! Iar principala problemă a fost internetul. Dacă le condiţioneză netul, accesul la mase, pe unde o să mai curgă scopolamina către populaţie?
Ei, trebuie să vă spun ca pe o glumă, nişte băieţi cu coşuri pe faţă, dar ai dracului de deştepţi (de ce dracul este deştept şi... ceilalţi, nu?) spun că www şi cantitatea colosală de date şi capacitate de calcul, poate că a făcut să se ajungă la o conştiinţă globală electronică, o inteligenţă artificială, un fel de Skynet, ca în Terminator. Aşa că „guvernul mondial” este o... maşină, rece, logică, cu o infinitate de gânduri, cu o agendă electronică proprie şi cu un scop final obscur! Doar, spun flăcăii, ca dovadă indirectă, „guvernul mondial” le-a făcut probleme atât americanilor, cât şi ruşilor.
Ei, dacă ar mai explica flăcăii ăştia deştepţi cum au dispărut un milion de miliarde de dolari, aş accepta explicaţia. De banii ăştia şi-a cumpărat guvernul mondial, marele computer... tehnică de calcul?
BERBEC În acest weekend de iarnă trebuie sa continui cu aceleaşi metode verificate de până acum, schimbările repetate sunt riscante şi nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele!
Sâmbată este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi.
Probabil ca te duci la cumparaturi, duminica o sa vrei sa faci putina curatenie in casa si în suflet. Ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, in orice caz muncind din greu la ceva, în casă.
TAUR Sâmbătă, cumpărături, poate găseşte ceva interesant, călduros şi ieftin prin oraş! Duminică, fii modest în pretenţii şi poţi avea o viaţă bună. Nu trebuie să exagerezi, păstrează echilibrul!
Sâmbătă promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi, însă, că oamenii de succes nu sunt obosiţi! Nu par că sunt obosiţi. Pentru că se îngrijesc. Ceea ce ei fac cu bani mulţi, tu poţi să faci cu bani puţini!
Duminică nu ai frică, pastreaza speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!
GEMENI Conjunctura de weekend îţi amplifică intuiţia, dar oferă şi nişte propuneri tentante în domeniul distracţiilor. O perioadă bună să te relaxezi şi să te bucuri de catharsisul cumpărăturilor!
Sâmbătă Venus face aspecte favorabile cu zodia. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de amor sau să începi alte cuceriri. Lipsa de empatie de care eşti acuzat este doar o toană trecătoare.
Duminică zâmbeşti şi fii din nou cuceritor! Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, zările îţi sunt deschise şi că până la urmă viaţa este plină de farmec.
RAC Ai intrat în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale de weekend. Ai nevoie de sprijin din parte anturajului, ai colegilor şi a familiei. O veste de la prieteni.
Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, în descreştere, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni.
Duminică, în ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminica. Poti sa ai o întâlnire cu o persoană deosebită şi astfel de întâlniri îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.
LEU Fără riscuri! Prudenţa trebuie sa te caracterizeze în weekend, fiind comportamentul oficial preventiv, în general, statistic. Dedică ziua lucrurilor obişnuite, de rutină şi nu pleca la drum!
Sâmbătp evită orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui sa-i ceri ajutorul.
Duminică este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată. Dacă nu poţi să faci ceva, cumpără serviciul respectiv. O să fii mulţumit de rezultat şi nici nu costă foarte mult!
FECIOARĂ Cu toate că vremea nefavorabilă te influenţeaza, este timpul unor decizii mai mult sau mai puţin importante. Ceea ce trebuie, e să iei hotărârile la momentul potrivit, astăzi, de exemplu!
Sâmbătă este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi - te vei simţi foarte bine in compania lor!
Un weekend la fel ca multe altele, dar foarte plăcut, până la urmă. Seară de duminică deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu detaliile ca să nu vezi intregul. Deschide bine de tot ochii!
BALANŢĂ Azi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. O atitudine solidară de genul „toţi o să avem de câştigat” este mai recomandabilă în aceast weekend.
Sâmbătă este o zi bună pentru a face bilanţul şi a vedea cât ai cheltuit în luna aceasta. Se apropie sărbătorile de iarnă şi trebuie să ai rezerve! Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi.
Duminică trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără sa ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Nu-ţi face griji, o să te descurci şi de data aceasta.
SCORPION Nu tot ce este mai nou e şi mai bun. În acest weekend nu lăsa lucrurile neterminate, concentrează-te! Treci printr-o perioada mediocră, dar joacă puţin teatru şi o să te simţi mult mai bine!
Sâmbătă încerci să păstrezi un secret, dar s-ar putea să te dea de gol altcineva. Nervozitatea nu rezolva nimic. Fi calm, vorbeşte logic, cu acelaşi zâmbet şarmant. Poate merge şi de data asta!
Duminică bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Un weekend bun în toate, în ceea ce priveşte timpul liber, relaxarea şi distracţiile. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante.
SĂGETĂTOR În weekend eşti bine-dispus şi vrei să te distrezi, dar te apasă, în mod paradoxal, grijile legate de familie. Ai o presimţire, dar poate să fie doar vremea nefavorabilă, agresivă, de vină!
Sâmbătă face să-ţi crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Primeşti o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau ai o întâlnire neanunţată cu o personă dragă, sau cu mai multe rude, prieteni.
Duminică încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică seara poţi să fii în oraş, la un spectacol, la o expoziţie, sau la o aniversare.
CAPRICORN Nu îţi plac, în general, surprizele, riscul, siguranţa ta personala este lucrul cel mai important. Faci figuri în faţa unor veşti la care nu te aşteptai. Este momentul să activezi defensiva!
Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti.
Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club sau o petrecere de zi de naştere.
VĂRSĂTOR Conjunctura te avantajează în weekend. Apar nişte schimbări favorabile. Fii precis şi convingător în discuţii, mai ales cu prietenii şi familia. Ai un un prilej să recapeţi iniţiativa!
Sâmbătă cam tot ce iti propui iti iese – asta pentru ca dai dovada de mult realism si bun simt. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de domeniile social şi amor. Nu că domeniile respective ar fi foarte bănoase, dar sunt... sensibile!
O perioadă din nou puţin tensionată, duminică seara, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase.
PEŞTI Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană mai deosebită. Weekend de cumpărături, Mercur favorizează negustoria!
Oferă-ţi o pauză, doar este sâmbătă. Poate la un film, sau o prăjitură la o cafea cu o prietenă şi cu vorbe multe. Seară plăcută, relaxantă cu familia sau prietenii. Sâmbătă seara sunt ceva petreceri la orizont, trebuie numai să alegi.
Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare. Pentru că în acvariul în care te bălăceşti, adică uneori munceşti, cine nu are un plan este devorat de monştrii!