Pe 23 septembrie s-au născut Gaius Octavius Augustus Cezar, Bruce Springsteen, Ray Charles, Ion Gheorghe Maurer, Alfred Margul Sperber, Sofia Vicoveanca, Şerban Ionescu, George Mihăiţă, Eugenia Bădulescu.
"Evenimentul Zilei" din 23 septembrie 1846 a fost că astronomul german Johann Gale a descoperit planeta Neptun. Mare lucru, o să spuneţi, s-a uitat prin lunetă şi a descoperit... Nu, nu este deloc aşa, dragi lupi, padawani şi hobbiţi! Când te uiţi printr-o lunetă, un telescop, un refarctor sau un reflector, vezi imens de puţin din bolta cerească, mai puţin de un grad de con solid, uneori 0,10 dintr-un grad. Trebuie să ştii exact unde să te uiţi!
Pe 23 septembrie 2014, la ora 05:29:02 Soarele, trece în mod convenţional, din zodia Fecioarei în zodia Balanţei.
Este echinocţiul de toamnă, prilej pentru multe şi diverse festivaluri, obiceiuri vechi europene. Până la solstiţiul de iarnă stăpâneşte elementul pământ.
Ce bine este să ai o bibliotecă! Mult mai bine este să ai mai multe biblioteci!
Căutam, prin biblioteca de aici, din Prahova, documente despre tatăl meu, despre participarea lui în cel de al Doilea război mondial. I-am găsit livretul de pilot, cu orele de zbor şi detaşarea la o escadrilă germană de avioane vânătoare de tancuri, celebrele Panzerjager Focke Wulf 190. A împuşcat tata multe tancuri bolşevice, poate chiar o sută, dar nu destule. Tot au mai rămas destule tancuri ruseşti pe care să vină tăticii altora, aici, în România şi să ne nenorocească!
Vedeţi, o bibliotecă este ceva fabulos! Un labirint, o junglă tropicală, deşert şi Polul Nord împreună. Prin ce aventuri poţi să treci într-o bibliotecă! Cauţi ceva şi găseşti... altceva!
Aşa am găsit manuscrisul meu care ar fi trebuit să fie prima carte de astrologie serioasă în limba română. Anul era 1990! Am încercat de mai multe ori să public cartea. La „Tinerama” unde lucram, s-a ajuns până la tehnoredactare pe 29 de dischete, aşa era atunci! Apoi, ca prin mister, cutia cu dischete a dispărut din editură! Mister, groază, mi-i amintesc pe Max Bănuş şi pe Sorin Paliga, şeful editurii, pe atunci, ce scandal şi ce poliţie au făcut! Doamne ce-mi lipseşte Max, cu bancurile lui cu evrei şi gusturile de fanariot! Am mai încercat odată în „republică”, la Chişinău. Urma să se tragă tirajul. Tipografia a luat foc şi a mistuit şi cartea mea!
Până la urmă am tras concluzia, ajutat de un bun preot, că „cineva” îmi interzicea să public ceea ce ştiam. Am renunţat, cel mai deştept cedează, filozofând că lumea nu este pregătită pentru ceea ce scrisesem.
Din dosarul manuscrisului s-au desprins nişte pagini de imprimantă. Vechi, de imprimantă cu ace, foi mari perforate pe margini, uşor îngălbenite de timp.
Foile cuprindeau datele precise ale solstiţiilor şi echinocţiilor, calculate pentru coordonatele Bucureştilor, de la 1900 la 2100. Doamne, parcă a fost ieri! Mi le-a adus regretatul meu prieten Harald Alexandrescu. Parcă îl aud, zâmbind din gropiţa din bărbie: „Radule, dacă astrologeşti, măcar să o faci precis şi ştiinţific!”
Din aceste foi de imprimantă am scos pentru domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, data exactă a echinocţiului de toamnă: 23 septembrie, ora 05:29:02!
Mă duc înapoi să mai scotocesc în bibliotecă, mă aşteaptă noi aventuri!
BERBEC Echinocţiul de toamnă te echilibrează, acţiunile tale sunt eficiente astăzi. Reuşeşti să împingi maşinăria economică, firma, instituţia, familia încă câţiva paşi pe drumul ei de criză!
Dar, în nici un caz sa nu fii zgârcit(ă), patima care te apuca cand nu trebuie. In primul rand la sentimente. Apoi la râs. Că despre bani nu putem vorbi, pentru că nu prea există! Treci printr-o perioada de schimbari, poate de aceea banii sunt mediocru aspectaţi. Iar banii sunt o energie, un mijloc, nu un scop în sine.
TAUR Îţi trebuie o perspectivă mai îndepărtată, lucrurile sunt prea în sufletul tău şi, evident, nu poţi să fii obiectiv şi eficient. Poţi să ceri un sfat de la un prieten discret şi inteligent!
Trebuie sa fii foarte atent la cheltuielile facute aiurea si cu gandul in alta parte. Cel mai bine ar fi sa iesi in oras fara bani si carti de credit. Plimba-te, nu cheltui! Ai oarece probleme cu nişte potenţiali ostili, dar lasă-i mai întâi să-şi dea arama pe faţă! Poate mai deranjează şi pe altă lume, aşa ca să ai aliaţi!
GEMENI Nu ai griji şi nici nu vrei să ai! O zi liniştită de toamnă ca în poeziile vechi. Moralul tău e bun, oferă-ţi un moment de pauză şi de relaxare, pe seară, la un eveniment frumos şi plăcut!
Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine şi astăzi. Ai nevoie permentă de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, dar acest lucru este un motor si o motivatie. Vremea capricioasă te avantajeaza şi te inspiră să începi noi proiecte, să ai noi idei. Esti intr-o perioada creativa.
RAC Anumite atitudini ale unor persoane din jurul tău te dezamăgesc şi te enervează. De echinocţiu îţi aduci aminte cu neplăcere de vechea vorbă românească, cea cu facerea de bine şi cu mama...
Iti faci griji, de fapt fără motiv, pentru ca intotdeauna te-ai descurcat. Mai ales cand eşti cu spatele la zid... Sanatatea este bună, exceptand, pentru un procent dintre nativi, răceala de toamnă de rigoare! Ultima parte a segmentului de timp, pe seară, are o componenta neliniştitoare, din cauza influentei Lunii.
LEU De echinocţiu stelele îţi sunt favorabile. Oamenii au treburile lor, nu au grija ta! Aşa că vezi-ţi liniştit de programul tău cotidian, dar nu exagera cu efortul, mai ales cu cel fizic.
Din trecutul tău apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului, colegii sau prietenii. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare si sentintele pentru uzul propriu.
FECIOARA Soarele părăseşte astăzi zodia ta, dar norocul, nu! Ai o şansă bine temperată, adică nici prea mare, nici prea mică, cum stă bine în ziua echinocţiului de toamnă. O veste care te interesează!
Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul. O perioada buna, pe care o meriti. Metodic si cu geniul detaliului cum esti - ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp, ziua de astăzi a echinocţiului de toamnă, le pune in valoare.
BALANŢĂ Nu prea ai linişte în ziua echilibrată a primei zile de Balanţă pentru ca eşti în urmă cu multe treburi şi se apropie anumite termene. Drept pentru care ai o zi densă şi obositoare!
Dar, ai veşti bune de departe. Trebuie sa dai dovadă de tarie de caracter şi să-ţi impui punctul de vedere, de cate ori stii cu siguranta ca ai dreptate. Anumite indiscretii şi soapte pe furis te fac sa tragi concluzia ca in calea succesului sta numai „look-ul” tau. Schimba-l, adică coafura sau lasă-ţi barbă, daca asta te face sa te simti mai bine in propria piele!
SCORPION O zi bună, poate foarte bună! Eşti binedispus şi obstacolele cotidiene nu îţi mai par aşa de teribile. Reuşeşti să molipseşti de optimismul tău şi pe cei cu care te întâlneşti astăzi.
Proiectele începute în această zi vor aduce rezultate excelente. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti sa cumperi echipamente pentru firmă sau pentru acasă, pentru menaj. Nu cumpăra ultima moda, nu risipi banii, vezi exact de ce ai nevoie! Ultima jumatate a zilei este mai putin prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, vei evita neplăcerile. O nouă relaţie de dragoste sau reaprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie.
SĂGETĂTOR Treci printr-o perioadă mai dificilă. Dar începe să se vadă luminiţa de la capătul tunelului, sau poate să fie un tren ce vine dimpotrivă! De echinocţiu se decide dacă e bal, sau spital!
Dimineaţa, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, urmeaza-ti planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Trebuie să ai încredere în promisiuni şi să păstrezi vie speranţa, dar nu te implica total. Multe surprize plăcute şi altele mai puţin agreabile – spun veştile, pe seară.
CAPRICORN Ziua echinocţiului de toamnă îţi dă idei bune. Mai lasă gândurile negre şi bombăneală şi zâmbeşte! Îţi faci griji. Chiar nu merită! Mereu mâine este o altă zi, trebuie să ai speranţă!
Finalizezi, in sfarsit, dimineaţa, în condiţii bune, o parte din afacerile care ti-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi întâlniri reuşite, dar neconsistente. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.
VĂRSĂTOR De echinocţiu te obsedează eşecurile, nerealizările, momentele penibile prin care ai trecut. Cuvântul cheie e „ai trecut”! Uită şi concentrează-te pe prezent. Trăim tot timpul în „prezent”!
Astazi nu lua decizii importante şi nu programa întâlniri. Limitează-te la activităţile de rutină şi la oamenii pe care îi cunoşti foarte bine. Trebuie să fii înţelegător şi diplomat, să arătaţi consideraţie şi spirit de cooperare, ca sa eviti o serioasă decepţie sentimentală. Perioada iti este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Nu-ti face griji, viitorul iti este favorabil!
PEŞTI Ai nevoie de o atmosferă plăcută, de sprijin, ca să-ţi iei răspunderea unui proiect dificil. În afaceri sau în dragoste drumul de o mie de leghe începe cu un pas! Fă-l, nu te mai codi atâta!
O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia să fie justă. Se profileaza un eveniment important în viaţa ta. Pregăteşte-te! O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. La sfârşitul perioadei, adică pe seară, trasezi pe firmamentul anturajului, prietenilor, colegilor şi familiei o dâră de entuziasm şi optimism. Amestecate, după năravul tau, cu aluzii lăsate în coadă de... peşte, aşa, pentru amprenta ta zodiacală!