Horoscopul lui Dom’ Profesor. Canonul astrologului. Dumnezeu, primul astrolog?

Horoscopul lui Dom’ Profesor. Canonul astrologului. Dumnezeu, primul astrolog?

Pe 7 mai s-au născut Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Gary Cooper, Eva Peron, Elly Roman, Silvia Popovici, Matty Aslan. Pe 8 mai s-au născut: Harry Truman, Candice Bergen, Fernandel, Cezar Grigoriu, Anca Ţurcaşiu, Darie Novăceanu, Petre Dumitriu.

Nicio notă în „kalendarul” vechi pentru ziua de 7 mai. În calendarul fix creştin ortodox, cu Sfinţii de serviciu: Acachie şi Codrat. Este, de asemenea, pomenirea unui fenoment meteorologic de excepţie: arătarea semnului Sf. Cruci pe cer la Ierusalim, după săvârșirea din viaţă a împăratului Constantin cel Mare. „Vieţile Sfinţilor” afirmă că lumina Sfintei Cruci a fost mai puternică decât a soarelui. De mirare şi de mare taină... în calendarul mobil încep Sâmbetele.

În calendarul fix creştin ortodox, pe 8 mai este pomenit Evanghelistul şi Apostolul Ioan Teologul  - unul dintre Fii Tunetului - Iacov şi Ioan – fii lui Zevedei – pescar împreună cu Andrei – martor la botezul Domnului – ucenic al Botezătorului. Tradiţia spune că este cel mai tânăr dintre Apostoli. Legenda spune că în dimineaţa acestei zile din mormântul Apostolului se ridică un praf fin, pe care unii îl numesc „mană” care vindecă orice boală.

Tot pe 8 mai pomenim pe Sfinţii Arsenie cel Mare şi Emilia.

Neașteptată săvârșire din viață a celui mai important astrolog britanic, Jonathan Cainer, unii, și eu mă număr printre ei, spun că a fost cel mai important astrolog al prezentului a deschis mai multe probleme, a creat mai multe impasuri.

Cainer lasă în urmă o firmă cu mulți angajați, pe patru continente, printre care 30 de astrologi, evaluată la 50 milioane £, o avere personală de 17 milioane £ și contracte în valoare de 7,5 milioane £, de derulat până la sfârșitul anului. Probabil că ”Jonathan Cainer” va deveni un brand, o marcă. Horoscoapele semnate de el au continuat să apară în ziare și pe net și după moartea lui.

În epoca computerului quantic este astrologia o afacere ca oricare alta, multinaționala lui Cainer este modelul după care se va dezvolta astrologia?

Da, dacă vrei să faci bani, milioane, chiar miliarde, dacă nu evoluția spirituală este scopul! Cainer a fost un băiat sărac, nici nu și-a terminat studiile medii, un răsculat, un bărbat de o urâțenie seducătoare, dar cu o mare carismă. Prima lui angajare a fost ca ajutor la o pompă de benzină. Într-o zi, la benzinăria unde trudea, oprește un tip distins, cu un Jaguar comandă specială, foarte bine îmbrăcat, cu o soție frumoasă ca o zeiță. Jonathan îl recunoaște ca fiind astrologul de la BBC, dar asta este o altă poveste, povestea adevărată a vieții lui Jonathan Cainer. Poate, o să v-o spun altădată.

Îndeletnicirea cu astrologia este veche de când lumea. Îl bănuiesc pe bunul Dumnezeu că a fost Primul și Cel mai important Astrolog al Vremurilor. În Geneză se spune că a făcut stelele ca să fie semne. S-a uitat la ele și a spus că este Bine! Cam asta face astrologul!

În decursul următoarelor milioane, mii de ani, după diferitele opinii, astrologia, de natură divină, a fost adusă oamenilor de Prometeu, în mitologia greco-romană, sau de îngerii căzuți după religia iudeo-creștină. Împreună cu alte științe și cu focul!

Astrologul a avut mii de ani de istorie scrisă un singur ”client”, regele, împăratul, șahul, emirul etc. Conducătorul. Fiind cea mai veche religie și mai avansată știință în Sumer, Akkad și Babilon, era politică la cel mai înalt nivel.

Acum circa trei mii de ani astrologia s-a desprins de religie și a început să aibă un aspect de știință, cu metodă, corp de teoreme, limbaj propriu, specializat. Sprijinindu-se pe științe exacte precum matematica, algebra, geometria, astronomia și științe sociale, istoria, psihologia, sociologia etc astrologia este complexă și greu de studiat pentru cine chiar vrea să învețe astrologie. Ca să încurce lucrurile și mai mult, un cardinal foarte învățat din secolul XIV, Pierre d'Ailly, a ”creștinat” astrologia, făcând-o și mai dificilă.

Dar acum, ca și atunci, acum sute, sau mii de ani există un ”job description”, canonul astrologului. L-am întâlnit în lucrări chinezești care descriu atributele funcționarilor imperiali, în istorii romane scrise în fabuloasa limbă latină, în lucrările istoricilor arabi din Evul Mediu, în cronici persane. Iată un fragment dintr-o cronică chinezească:

”Astrologul imperial trebuie să fie un bărbat fără nicio sminteală, cu aspect plăcut și statură potrivită. Să fie de familie bună, cu o istorie știută, loială împăratului. Să nu fi făcut nimic reprobabil în tinerețe și să nu aibă vicii. Să nu fi fost războinic, să nu fi omorât pe nimeni, nici măcar în apărarea orașului. Să știe istorie, poezie și medicină. Să-i placă muzica, să cânte la cel puțin un instrument și să fie un bun strateg. Să aibă o caligrafie frumoasă și kung-fu-ul lui să fie echilibrat. Să cunoască toate stelele și combinațiile celeste care contează în știința lui. Onorabilul domn trebuie să se ocupe cu observarea stelelor din ceruri, să ţină o înregistrare a schimbărilor şi mişcărilor Planetelor, Soarelui şi a Lunii, pentru a examina acţiunile lumii terestre cu obiectivul de a pronostica şansele bune sau rele. Va împărţi teritoriile celor nouă regiuni ale imperiului, după cum aparţin respectivelor corpuri cereşti. Deoarece tot ce se află pe pămînt este în legătură cu stelele, prosperitatea sau nenorocirea domeniilor respective pot fi cunoscute. Va face pronosticuri în concordanţă cu ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter asupra binelui sau răului din lumea terestră. Va determina din culoarea celor cinci feluri de nori, dacă vor fi inundaţii sau secetă, abundenţă, sau foamete. Va trage concluzii analizînd cele douăsprezece feluri de vînturi asupra stării de armonie dintre cer şi pămînt şi va lua aminte la semnele bune şi rele ce rezultă din starea lor de acord sau dezacord, pe care le va comunica de îndată prealuminatului Fiu al Cerului, (împăratul) și numai lui!”

Dragi lupi, padawani și hobbiți vă promit că o să mai continuăm cu canonul astrologului, poate așa o să învățați să măsurați, să judecați și să alegeți, pentru că nu-i așa, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC   Sâmbătă, stelele indică o disponibilitate de a ieşi din cotidian, de a face şi încerca lucruri noi, poate chiar relaţii noi. Drept urmare, duminică, toate drumurile îţi sunt deschise! Sâmbătă seara nu trebuie să faci nimic important, numai activitaţile de rutină. Daca eşti alergic la prostie ţine medicamentele la indemană, adică stai acasa, nu iesi in lume. Duminică iti cad cumparaturi, dar nu din orice fel ci cauti ceva deosebit, pentru sezonul cald. Sfatul meu: in şi eternul bumbac! Vestile pe care le primesti din presă iti dau o imagine buna asupra situatiei financiare si a rezultatului eforturilor familiei tale.

TAUR   Intuiţia, instinctul, prima impresie sunt avantajate în acest weekend. Dă curs acestor impulsuri ilogice şi poţi avea surprize plăcute. Sâmbăta este mai densă, dar, o duminică foarte plăcută! Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor. Cu toate că sunt aşa de pasionante ca nişte telenovele în care tu joci rolul principal. Utilizează orele de lumină naturală. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară! Duminică, mai toata ziua, este bine aspectata de stele, asa ca profita ca sa obtii ceva favoruri sau sa rezolvi unele situatii. O veste buna si una nu prea, ca sa fie totul echilibrat. Abordarea sistematica a situatiei îţi furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Simţul tău practic este la înălţime, trebuie doar să-i dai curs.

GEMENI   În weekend ai nevoie de aprobarea şi încurajarea celor din jurul tău. Ai o componentă de actor în caracterul zodiacal şi aplauzele şi laudele îţi sunt necesare ca să te simți bine. O problema veche revine in actualitate: ai greşit atunci, sau acum? Lasă analizele şi mergi mai departe! O informaţie de ultimă oră te avantajează în mod deosebit. Verifică prin prietenii apropiaţi şi de încredere. Nu promite nimic! Dar in secret poti sa speri ca o sa ai succes. Duminică este o zi vesela si optimista, plina de surprize placute din partea celor dragi, mai ales din partea prietenilor, copiilor/parintilor şi a rudelor. Unii gemeni au de ales, de luat o decizie, ceea ce este foarte greu pentru nativii zodiei duale…

RAC  O zi favorabilă, în care ai reacţii armonioase la unele acţiuni din trecut. Combină farmecul personal cu tactul şi calmul necesar şi poţi obţine acordul, aprobarea de care ai atâta nevoie. Configuraţia stelelor arată o perioada buna, mai ales in ceea ce priveşte sănatatea şi amorul. Luna, patroana ta celestă, te îndreptăţeşte să speri în rezolvarea favorabilă a problemelor tale sentimentale, sau măcar in amanarea lor. Duminică este o zi bună pentru cumpărături, întâlniri, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite. Alege ce îţi place mai mult! Poti sa incepi sa-ti faci proiecte pentru urmatoarea perioada, următoarea săptămână. Asa trece ziua mai repede si afli ce idei au si prietenii sau membrii familiei tale.

LEU   Ai poftă de o ieşire la ţară, la iarbă verde şi la mugete de vacă. Dacă nu ai mașină, du-te în gară și urcă-te în primul tren! Dă curs impulsurilor naturale, nu amâna, weekendul trece! Cumpărăturile in general şi achiziţionarea bunurilor de folosinţă indelungată in special sunt, sâmbătă, favorizate de stele. Trebuie sa te gandeşti foarte bine cum o să cheltuieşti banii albi puşi deoparte pentru zile negre, dar nu te gândeai ca acele zile negre sunt aşa de apropiate. Duminică, acasa, ta intâmpină un amestec asortat de treburi urgente care asteapta hotaririle si actiunile tale energice. Insa, prudenţa si calmul trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de duminică, mai ales daca mergi prin traficul aglomerat din oraş. O seara placuta, chiar daca este la fel cu celelalte.

FECIOARĂ  Ai acumulat ceva oboseală şi nopţi nedormite. Nu prea a fost „vacanţă” dar distracţie, a fost! În weekend ia-o încet şi nu forţa lucrurile, stai blând,  odihnește-te și relaxează-te! O sâmbătă bună. Partenera/partenerul este în toane bune, sau doarme, în casă nu este mult de lucru, iar pe seară poţi ieşi în oraş să vezi ce mai face lumea. Uneori ai nevoie de puţina solitudine. Sâmbătă, singurătatea îţi face bine. Nu te implica in conflicte – weekend-ul acesta nu esti un bun mediator. Duminică este o zi binevoitoare. Stelele te sfatuiesc sa leneveşti un pic mai mult, pentru că te aşteaptă o săptămână obositore, dar poate plăcută. Trebuie sa accepti faptul ca viata este in continua schimbare si ca trebuie sa faci parte din schimbare, daca vrei sa ai succes!

BALANŢĂ  În weekend este momentul să valorifici relaţiile tale umane, sociale. Ritmul zilnic este posibil să se accelereze mai mult, dar tu trebuie să ţii bine hăţurile! Nu pleca la drum lung! Din punct de vedere emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Poate găseşti un sfat bun. Unele promisiuni pe care tu le iei drept garantii te fac sa sari in sus de bucurie, dar stelele zic sa dai dovada de rabdare. Duminică primesti o veste buna, o informatie valabila dar inca totul este la inceput. Din nou te bucuri de mare popularitate printre prieteni, mai ales că veselia si energia de care dai dovadă, te fac un companion foarte placut.

SCORPION Nu uita că tăcerea este de aur. Sunt unele subiecte, la adunarea familiei sau a prietenilor, care îţi provoacă replici acide. Stăpâneşte-te, taci şi zâmbeşte şi lasă-i în „naivitatea” lor! Sâmbătă, poziţiile planetelor iţi indică un program incărcat. Lasă ironia deoparte pentru că poţi răni inutil persoane care ţin la tine. O zi bună. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor de acasă lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea. Vei fi recompensat. Pe seară o veste pe care o aşteptai de ceva vreme!

Duminică, zodia ta este bine aspectata si cu toate ca esti la fel de agresiv si ironic, anturajul tău te gaseste…adorabil! Stelele-s de vina! În sfirsit, putina liniste pentru o parte dintre Scorpioni. Profită cu entuziasm si vezi de prietenii de care cam ai cam uitat de o perioada de timp.

SĂGETĂTOR    După abuzurile alimentare e necesar un weekend de mişcare, sport, poate şi un regim alimentar spartan. O veste te interesează, dar e prematur să iei măsuri. O perioadă bună, pe plan personal! Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune este susţinută de stele. O veste bună de la partenerul tău de viaţă. Nu uita buchetul de flori! Duminică este o zi plină de hotarari intelepte: sa te laşi de fumat, sa slabeşti, să nu mai cheltuieşti aiurea banii, să nu mai pierzi nopţile! Şezi şi cugeta, spune o vorba ardeleneasca, care azi ti se potriveste. Se pare ca iei o hotarare pripită în domeniul sentimental şi trebuie sa te opreşti. O persoana din anturaj, sau o rudă iti solicita duminică seara ajutorul.

CAPRICORN  Faci eforturi în direcţia corectă în domeniul sentimental. Totuşi, nu poţi să nu remarci că toate problemele din viaţa ta sunt cauzate de... alţii. Ţie îţi rămâne ”doar” rezolvarea lor! De sâmbătă dimineaţa, cu o configuraţie favorabilă, incepi să te simţi mai bine şi să te frămanţi mai puţin. Ai de platit nişte facturi – nu iti face nicio placere dar rezolva neaparat in cursul zilei de luni. Atenţie la genuchi, protejează-i! Fii mai atent la forma fizică! Sâmbătă trebuie să eviţi asumarea de angajamente şi responsabilitaţi pe termen lung şi să nu pleci în nicio călătorie sau excursie lungă. Zodia îţi indica o zi de duminică cam monotona. Insa o seara placuta si relaxanta, cu cei dragi. Trebuie sa foloseşti una dintre retetele verificate ale reusitei in viata: sa te comporti ca si cand totul ar fi perfect! Ai o propunere, sau o informaţie, despre un loc drăguţ şi ieftin, unde se mănâncă bine şi se şi dansează. Ce mai aştepţi, tinereţea trece, ba şi a doua şi a treia tinereţe trec la fel de repede şi părerile de rău rămân.

VĂRSĂTOR  Te-ai tot gândit şi socotit în mica vacanţă de Sf. Paşti. În acest weekend vrei să pui în aplicare planurile tale. Nu este uşor, întâlneşti obstacole neaşteptate, trebuie să-ţi faci aliaţi! Se pare ca o parte din Varsători au de rezolvat unele probleme sentimentale sau spirituale de care nu prea vorbesc, pentru că ţin mult la ele. Sâmbătă seara ai noroc! Ai mai multe propuneri de distracţie şi lucrurile par să se rezolve mai uşor. O veste sau o informaţie care te interesează. Duminică ai ceva de facut şi nu ai nici chef nici ceea ce iti trebuie. Nici nu este urgent aşa că poţi amâna. Concentrează-te pe problemele importante ale familiei tale. Mai putin tutun, mai putina cafea, dar nu renuntati total, pentru ca bucuriile vietii sunt putine si rare. Duminică seara ai ceva probleme cu planetele colective in aspecte nefavorabile. Asta inseamna o posibila lipsa de interes a anturajului.

PEŞTI  Un weekend liniştit, chiar plăcut! Fără frică şi fără complexe poţi rezolva  unele situaţii considerate delicate. Concentrează-te pe problemele urgente. Domeniul sentimental e bine aspectat. Sâmbătă poţi rezolva relativ uşor unele problemele sentimentale şi chiar să obţii ajutor de unde nici nu te aşteptai.  Trebuie să te odihneşti mai mult şi să-ţi menajezi sănătatea. Trei mere pe zi şi la doctor niciodată, spunea Paracelsus. Grija pentru aspectul tău fizic, pentru pantofi şi pentru parfum este mai accentuată. La tine este semn că se pregateşte ceva, sâmbătă seara...

Duminică, o zi întreagă de conjuncturi favorabile mai ales pentru nativele din Pesti care isi desfasoara activitatea in sănătate sau educaţie. Sfatul este valabil pentru toata lumea dar se adresează in ziua de duminică, în special, unui procent dintre Peşti, cel din primele două decane: nu te repezi sa tragi concluzii dupa ce ai evaluat situatia doar câteva minute, lasă decizia până mâine, pentru că noaptea este un sfetnic bun! În final, ai impresia de „déjà vu” in această lume unde totul se repetă!