Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 februarie 2024. Urme pe zăpadă

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 februarie 2024. Urme pe zăpadă

Ai prea multe griji pe cap şi nu mai ştii să te relaxezi. Trebuie sa laşi totul la o parte şi să zâmbeşti, să dormi, să iubeşti, să te bucuri de viaţă. Nu trece prin viaţă ca printr-un tunel!

8 februarie

 Pe 8 februarie s-au născut Jules Verne, Evangeline Adams, Immanuel Swedenborg, Jack Lemmon, James Dean, John Williams, Emanoil Petruţ, Dorina Drăghici, Corneliu Mănescu, Carol Corbu, Eugenia Bosânceanu.

Pe 8 februarie, sunt Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat, Sf. Prooroc Zaharia şi Sf. surori Marta şi Maria. Nimic în "kalendar", dacii se luptau cu iarna, pregătindu-se pentru primăvară și muncile specifice.

Astăzi se împlinesc 196 de ani de la nașterea marelui scriitor francez Jules Verne, maestrul incontestabil al fantasticului, al fantasticului științific și al întâmplărilor și călătoriilor extraordinare. Așa că o să mă supun dorinței domniilor voastre de a vă mai povesti o istorie. Una adevărată, care a scăpat atenției marelui francez, poate unde s-a întâmplat în Marea Britanie și pe timpul acela cele două mari națiuni nu se iubeau foarte mult!

Poate istoria este lungă, dar este interesantă, pentru cine nu o știe, dar cu siguranță, nu o știți în varianta mea. S-a întâmplat acum 169 de ani. O enigmă adevărată, care şi astăzi mai rezistă, nu s-a găsit, până acum, nicio explicaţie valabilă! Eu am o explicaţie, pe care o păstrez pentru cartea pe care nu o s-o scriu niciodată! Dar domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, puteţi să găsiţi o explicaţie?

S-a întâmplat acum, repet, exact 169 de ani în Sudul Angliei. Este vorba de celebra enigmă a "Urmelor Diavolului în Devonshire"!

În noaptea de 7 spre 8 februarie 1855 a nins abundent în provincia Devonshire, din sudul Angliei; fulgii de zăpadă au început să cadă în jurul orei opt seara şi s-au oprit puţin după miezul nopţii.  În ziua următore, 8 februarie, la ora şase dimineaţa, un brutar pe nume Henry Pilk iese din casa sa din orăşelul Topsham, ca să coacă pîinea, brioşele şi cornurile pentru micul dejun. Brutarul admiră curtea, acoperită de o pătură scînteietore şi pură de zăpadă, fără absolut nici o urmă. Totuşi, prima impresie a brutarului este falsă; în curtea casei sale sunt urme pe zăpadă, care încep din dreptul gardului de lemn înalt de doi metri, se apropie de brutărie şi apoi se pierd din nou în dreptul gardului. Ar părea că sunt urmele unor mici potcoave, sau copite. "Un poney" , se gîndeşte Pilk, dar apoi este surprins de faptul că fiecare dintre micile copite este strict pe aceiaşi linie. Brutarul pune, însă, datoria înaintea curiozităţii şi pleacă la cuptorul său. Vinde pîinea pentru micul dejun şi discută cu clienţii şi vecinii săi despre ciudatele urme pe care le-a văzut.

Englezii au o mare înclinaţie către vînătoare şi explorare, iar cei din Topsham nu faceau și nu fac excepţie.  Aşa încît în mai putin de o oră, în curtea brutăriei se strîng mai mulţi oameni, dornici să descopere misterioasele urme.  Nu lispsesc nici primarul, nici poliţaiul. Grupul îl include şi pe Albert Brailford, învăţătorul din localitate, o persoană de o integritate absolută şi care a depus ulterior la Royal Society (Royal Society of London for the Promotion of Natural Knowledge) un raport, o mărturie scrisă şi contrasemnată de vreo treizeci de martori, despre toată întîmplarea.

Se constată că urmele au forma unor potcoave, sunt lungi de zece centimetri şi late de şase centimetri, cu o lăţime, uniformă de trei centimetri pe toată circumferinţa potcoavei ; distanţa dintre două urme era strict şi constant de 8 inci, adică vreo 20 de centimetri şi erau strict dispuse pe aceiaşi linie. Urmele se continuau şi în afara brutăriei. Spre surprinderea crescîndă a grupului care se mărea la fiecare moment cu noi membri, mai toate casele din Topsham aveau în curţi sau grădini urmele cele misterioase. Se părea că niciun obstacol nu le putea opri. Cînd grupul ajunge însă în faţa unui zid din piatră înalt de patru metri, strigătele şi glumele încetează brusc.  Urmele treceau prin zid, apărînd de o parte şi de alta al peretelui de piatră, iar zăpada de pe creastă era absolut intactă. Grupul începe să murmure: numai Diavolul însuşi putea face asemenea ispravă!  Şi apoi, nu Diavolul are copite?!

Detaşamentul se risipeşte imediat, dar spre lauda spiritului de aventură britanic, se reface peste un sfert de oră, de data asta compus aproape exclusiv din bărbaţi gata de vânătoare, înarmaţi pînă în dinţi şi gata să facă faţă oricărei situaţii. Rezulta, după ce grupul cotrobăie tot oraşul, că urmele duceau într-o singură direcţie, dar nu treceau niciodată de două ori prin acelaşi punct, abătîndu-se în stînga sau în dreapta ca şi cum creatura ar fi fost curioasă să vadă diferitele puncte ale localităţii.  În timp ce locuitorii din Topsham încep urmărirea peste cîmpuri şi prin grădini, alte comunităţi descoperă urme similare. Vin veşti din Torquay, Newton, Teignmouth, Luscombe, Dawlish, Powderham, Totnes şi din încă alte multe localităţi.

În seara zilei de 8 februarie 1855, punînd cap la cap informaţiile, apare concluzia incredibilă că o făptură sau un grup de făpturi necunoscute, călcînd pe un fel de copite, a lăsat ciudatele urme pe fantastica lungime de 97 de mile terestre, avînd ca limită nord oraşul Topsham şi ajungînd în cel mai sudic punct la Totnes. Urmele se găseau peste tot, pe străzi, prin curţi, pe acoperişuri, pe cîmp, prin grădini.  Extraordinar este faptul că nici un obstacol nu întrerupea şirul liniar al urmelor pe zăpadă.

La Mamhead, medicul local, pe nume Benson, care de asemenea a făcut un raport scris căte Royal Society, urmărind urmele, constată că apar de o parte şi de alta a unei căpiţe de fîn înalte de şase metri, complet îmbrăcată în zăpadă. Nu erau semne că cidata făptură ar fi trecut prin, pe sub, sau călcînd peste căpiţă.  Totuşi, urmele erau acolo, clare, pe zăpada imaculată, ca şi cînd făptura ar fi devenit brusc imaterială la trecerea prin căpiţă, sau ar fi făcut un pas uriaş.  Ceea ce surprindea era regularitatea strictă a urmelor, fiecare pas măsura fix 20 de centimetri. Fiinţa respectivă, dacă a fost vorba de o fiinţă, nu se grăbise, nu sărise, nu se oprise, nu se împiedicase niciodată pe parcursul celor aprope o sută de mile ale urmelor.

În plin cîmp, doi esquires,  mici proprietari de pământuri şi reputaţi vînători, urmăresc urmele cu îndemînare, ţinînd la îndemînă carabinele Express, niște arme excepționale. Brusc, şirul copitelor dispare ca să reapară jumătate de milă mai departe pe acoperişul unei ferme singuratice. Cei doi vînători se uită unul la altul: "prietene, astfel de vînat nu am mai urmărit noi niciodată", îşi freaca a mirare bărbiile şi se întorc acasă uitîndu-se cu mare atenţie în toate părţile.

"Brusc, din vînători am devenit vînat - am simţit că urmele acelea reprezentau o forţă care depăşea înţelegerea" - aveau să declare mai tîrziu cei doi boieraşi din Devonshire.  Între Powderham şi Lympstone este estuarul rîului Exe, larg de două mile, cam trei kilometri şi jumătate, care, la acea dată, nu era îngheţat.  Urmele misterioase duc pe ţărmul de vest al estuarului, dispar la limita apei, ca să apară din nou pe malul estic, urmînd strict aceiaşi direcţie, de la Topsham la  Totnes. Creatura pare să fi înotat sau sa fi zburat peste întinderea de apă.  Acelaşi lucru se repetă la estuarul Teignmouth, şase mile mai la sud, unde de asemenea urmele dispar în apă ca să apară, ca pe aţă, pe malul opus.

Echipele înarmate urmăresc şirul copitelor fără dificultate; după cum afirmă vînătorii şi fermierii care le-au văzut - urmele nu puteau fi confundate cu alte semne lăsate pe zăpadă de animale sau păsări, fiind absolut diferite, ciudate şi străine. În timpul căutării din ziua de 8 februarie cel puţin o persoană era să plătescă cu viaţa vînătorea Diavolului. De exemplu, în satul Woodbury trăia Daniel Plumer, cunoscut ca Daft Danny, idiotul inofensiv al satului.

Obişnuia să se îmbrace în zdrenţe de piele şi fulgi de pasăre, ba uneori chiar cu aripi întregi de păsări. Sătenii îl priveu cu indiferență şi pentru că era inofensiv îl lăsau să sară şi să chiuie. Cei 30 de orăşeni înarmaţi din Topsham nu ştiau acest lucru. Urmărind semnele pe zăpadă au dat peste Daft Danny care tocmai răcnea ca un tigru şi ţopăia ca un păun.

Primul lucru care l-au făcut cei plecaţi în căutarea Diavolului a fost să pună puştile la ochi şi să tragă în făptura alcătuită din pene şi piele care zburătăcea în faţa lor. Din fericire niciunul dintre faimoşii vînători nu şi-a atins ţinta, iar pînă să tragă a doua oară a apărut magistratul local Bartholomew, care a lămurit lucrurile, şi bineînţeles, a alcătuit un raport scris al întîmplării.  Pe seară tot parcursul amintit era bătut de grupuri de oameni înarmaţi, de ştafete călare şi de poliţişti care încercau să pună ordine în debandada  generală. S-au înregistrat mai multe reclamaţii pentru încălcarea proprietăţii, dar au fost retrase după ce şefii echipelor respective şi-au cerut scuze proprietarilor, adăugănd, ca şi cînd ar fi fost vorba de un caz de forţă majoră: "era pe cînd oamenii au pornit să-l urmărească şi să-l vîneze pe Diavol !".

Apar şi primele poveşti de vânători şi zvonuri gogonate, ”fake news”.  O echipă din Luscombe, formată mai ales din tineri, jura că a văzut urmele lucind cu o lumină ca de tăciune aprins. Alţii spuneau cu convingere că au auzit rîsete diabolice rostogolindu-se peste cîmpiile înzăpezite. Iar unii erau absolut siguri că au văzut o umbră uriaşă, cu două coarne, peste vechiul castel de la Powderham. Dacă în timpul zilei ideea că Diavolul mărşăluise o sută de mile în cîteva ore putea fi acceptată ca o ipoteză de lucru, de vânătoare, nu la fel de simple pareau lucrurile la căderea nopţii.

Oamenii s-au baricadat în case, aprinzînd cît mai multe lumînări şi pîndind de la ferestre, cu armele în mîini, orice mişcare suspectă.  Pe străzi şi drumuri patrulau două companii de soldaţi din garnizoana de la Exeter.  Zadarnic însă, fenomenul nu se mai repetă, nimic nu tulbură liniştea nopţii.  Este de prisos să menţionăm că toate patrulele militarilor nu au dat de nimic.  A fost o noapte caldă şi înstelată, cum sunt multe în gloriosul Devonshire.  În ziua următoare, 9 februarie, zăpada era pe cale să se topescă, iar urmele nu se mai cunoşteau.

Ce făptură, ce creatură, cine, sau ce a lăsat acele urme?  Ce atribute avea pentru a depăşi obstacolele în felul în care a făcut-o? Cu ce scop?  La inceput, numai cei din Devonshire îşi puneau întrebări. În scurt timp, toată Marea Britanie, ca apoi să devină o enigmă mondială.  Presa, după ce verifică bine informaţiile, prezintă faptele, furnizînd şi unele explicaţii.  Apar articole la 16 februarie în prestigiosul " TheTimes", la 29 februarie în "Brighton Guardian"; la la 24 februarie, 3 şi 10 martie apare subiectul urmelor pe zăpadă în "Illustrated London News". Din nou apare un articol, la 6 martie în "The Times".  Ştirile sunt reluate peste ocean şi pe continent.  Se publică sute de articole pe tema urmelor Diavolului, se scriu zeci de cărţi.  Se poartă o corespondenţă uriaşă, majoritatea fiind îndreptată către ziarele în cauză dar şi către "Royal Society".

Reiese că urmele de copite pe zăpadă din Sudul Angliei nu sunt unice.  Acelaşi tip de copite liniare sunt descrise de navigatorul islandez  Bjom Heriolfson, care le-a observat pe coasta Labradorulu în anul 1001; el botează animalul care a făcut acele urme pe zăpadă "unipod", dar arată că nu a văzut niciunul.  Un faimos explorator polar, Sir James Ross, descoperă urme liniare de copite pe zăpada îndepărtatei şi inospitalierei insule Kerguelen, în Antarctica, în luna mai a anului 1840; pe insulă nu exista nici o formă de viaţă.  Un naturalist rus afirma că asemenea urme ciudate se întîlnesc uneori în Galiţia, fiind considerate de loclanici (ca şi de cei din Devon) ca aparţinînd Diavolului. Cine întîlneşte astfel  de urme, îşi face repede trei cruci şi se duce pe drumul cel mai scurt la biserică, avînd mare grijă să nu treacă peste şirul urmelor.

De-a lungul celor aproape, fix, 169 de ani care ne despart de întîmplare s-a încercat , mereu şi mereu, să se dea o explicaţie urmelor pe zăpadă din Devonshire.  Zoologii, naturaliştii şi biologii s-au înverşunat, de-a lungul anilor să furnizeze o explicaţie ştiinţifică plauzibilă.  Că urmele ar fi fost ale unui poney sau măgar - această posibilitate a fost îndepărtată încă de la început, deoarece nici un animal sau pasăre, nici un biped sau patruped, nu lasă urme strict dispuse pe aceiaşi dreaptă. De altfel nici forma sau mărimea pasului nu corespunde nici unui animal cunoscut.  Apoi s-a avansat explicaţia că urmele ar fi putut fi făcute de o pasăre - o lebădă, de exemplu cu o malformaţie la labele picioarelor. Partizanii acestei teorii au renunţat însă repede la ea cînd s-a adus  în discuţie faptul că o lebădă nu merge pe jos 100 de mile, cînd poate foarte bine … să zboare!

S-a mai spus că putea fi vorba de un stol întreg de gîşte sau lebede. Oricum lîngă urmele pe zăpadă nu s-a găsit niciodată un fulg sau o pană şi pînă la urmă semnele de copită sunt foarte departe de cele lăsate de lăbuţele palmate ale lebedelor sau ale gîştelor.  Zoologii au ţinut cu tot dinadinsul să facă ca urmele de copite din Devonshire să aparţină, fie unui iepure ciudat, fie unui comun şoricel de pădure gigant.  Aceste animale lasă, într-adevăr, urme liniare cînd ţopăie prin zăpada proaspătă.

În anumite condiţii, săritura unui şoricel de pădure, foarte mare, cînd zăpada este în curs de topire, poate lăsa urme care amintesc de copitele din Devonshire. Reputatul zoolog care a propus această soluţie a pierdut însă, din vedere, că un şoricel nu poate traversa un estuar lat de peste trei kilometri sau trece printr-un zid de cărămidă.

Pe de altă parte, fermierii şi vânătorii din Devonshire, cărora li s-au alăturat naturalişti şi ofiţeri, văzuseră cu siguranţă nenumărate urme lăsate prin zăpadă de şoricei şi iepuri.  Este greu de crezut că puteau confunda şirul liniar de copite cu nişte banale urme lăsate de rozătoare, fiind ca toţi englezii de la ţară, oameni familiarizaţi cu tainele naturii şi mari amatori de vînătoare.  Un cangur, ba nu, un dromader scăpat de la circ, cîţiva pinguini scandalagii, o focă ciudată, o zebră, sau un struţ şchiop - au fost alte propuneri zoologice pentru rezolvarea ştiinţifică a urmelor Diavolului.

În ultimii ani, amatorii de SF au făcut din "unipod" o sondă extraterestră, un robot de supraveghere.  Obiectul fabricat de o civilizaţie mult superioră tehnologic este trimis pe Terra periodic ca să înregistreze progresele omenirii şi să se constate dacă s-a atins baremul pentru a fi primită în "Marele Cerc" un fel de UE, ONU şi NATO galactic. Sonda spaţială respectivă este prevăzută cu o şenilă unică şi un motor gravitaţional sau antigravitaţional și se poate dematerializa ca să treacă prin obstacole, adică are atributele care i-au permis să facă toate giumbuşlucurile arătate în întîmplarea din secolul XIX.  O întrebare de bun simţ, ca de exemplu: da' de ce mai are nevoie de şenilă, dacă are motor antigravitaţional, a fost îndepărtată ca o muscă supărătoare de amatorii de extratereştrii: da' de unde ştii tu cum construiesc "ei" şi la ce foloseşte sonda extratereştrilor?

Nu mi-a fost prea clar ce căuta sonda omuleţilor verzi  prin Antarctica, decît doar dacă nu voia să constate rezultate negative ale integrării pămîntenilor în Galaxie.  Dacă o ţinem tot aşa, nu o să fim primiți niciodată în Marele Cerc!  Mare pagubă, ştim noi alte "cercuri" în care am fost băgaţi de nu mai avem aer!

Dar, dacă, totul nu a fost decît o imensă glumă?! Am văzut pe "Discovery", mai demult, că cercurile din holdele de cereale, s-au dovedit a fi opera a doi bătrînei puşi pe şotii şi nu locurile de aterizare ale OZN-urilor, sau încercări de comunicare ale cine ştie cărei civilizaţii extraterestre.

Dar, dacă, a fost, totuşi...   Diavolul?!  M-am uitat cu atenție pe zăpada subțire de afară, în curs de topire, în pustnicia mea. Numai urmele cățelușelor, câteva urme de mierle și un șir de labuțe alei motanului galben care mă vizitează zilnic. Vedeți, domniile voastre, în oraș Diavolul se arată sub forma banilor, a unei femei frumoase și stricate, a celor violenți, a bețivilor, drogaților etc etc, sunt multe forme pe care să le ia. Aici, în pustnicie, Diavolul trebuie să vină în persoană, așa că mă uit mereu după urmele lui…

Există o carte, a apărut și în limba română, o am în bibliotecă, acum mă uit la ea, un volum al lui Alfonso M. di Nola, ”Diavolul” cu subtitlul ”Chipurile, isprăvile, istoria Satanei și prezența sa malefică la toate popoarele din Antichitate până astăzi” o carte de 376 de pagini apăruta în anul 2001 la Editura BIC ALL. Nu știu dacă să v-o recomand, astfel de cărți se citesc numai de cei care știu să se protejeze de rău. Numai pentru cunoscători…

Dacă aveți păreri pe subiect nu ezitați să mi le comunicați la dom.profesor@gmail.com, dar repede, timpul trece, nu amânați, mâine este, în definitiv, o altă zi!

Horoscopul lui Dom Profesor – 8 februarie 2024

BERBEC   Aspectele bune ale lui Marte arată o zi dinamică, favorabilă acţiunii.  Astăzi poţi să înaintezi cu succes în proiectele tale, atât la serviciu cât şi în viaţa privată. Faptele contează! Fă-ţi stereotipuri de exprimare. O zi dedicată in special lucrărilor urgente în care poți risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante.

O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare pe care o meriţi. Dupa cum spune inteleptul, la un prieten trebuie sa gaseşti aprobarea faptelor tale, dar si un sfat adevarat, un pahar de apă şi o carte buna! Aşa că te poţi duce în vizită la un prieten. Astăzi nu trebuie sa forţezi lămurirea unor situaţii, deoarece atuul pe care te bazezi deseori, intuiţia şi inspiraţia, nu te ajută prea mult. Astăzi, acţionează!

TAUR   Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis asupra persoanei cu care să discuţi tainele tale. Mai aşteaptă puţin! Azi evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă.

Primeşti o veste care îţi confirmă o bănuiala. Stelele iţi indica o mare energie vitală şi o carismă la cote maxime, aşa ca foloseşte-le pe amândoua în relaţia ta de dragoste! Iţi place viaţa senină şi senzuală. Inconjoară-te de lucruri placute, nu îţi trebuie mulţi bani, ci doar mult bun gust. Stelele si conjunctura astrologica te avantajeaza astazi, protejandu-te eficace impotriva atacurilor dusmanilor ştiuti si nestiuti. Astazi trebuie sa eviti asumarea de angajamente si responsabilitati pe termen lung, sa nu faci promisiuni gen blana ursului din pădure, pe care apoi o sa le regreţi.

GEMENI  O zi fastă, transparentă, favorabilă celor întreprinzători. În astfel de zile obstacolele, încercările de orice fel, se trec mai uşor, cu noroc şi succes. Norocul ajută pe cei îndrăzneţi!   Reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din anturaj, sau cu cineva din famile. Superficialitatea caracteristică zodiei te face să crezi că e în avantajul tău.

Oare chiar aşa să fie? Un aspect particular al stelelor te invită la mai mult calm şi la practicarea unui hobby legat de ştiinta sau tehnologie. Îţi place muzica bună şi lucrurile de calitate şi nici astăzi nu faci rabat la stadardul tău. O zi plăcută. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe trăirile şi simţămintele tale. Nu lăsă pe mâine cînd poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp, apoi laşi lucrurile neterminate. O anumită ordine cosmică te ajută astăzi să pui lucrurile tale materiale şi spirituale într-o anumită clasificare care te face să te simţi bine şi în siguranţă.

RAC   Astăzi nu eşti foarte inspirat în relaţiile umane, mare atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi mai ales la figurat. Evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură! Nu lua în considerare bârfele şi intrigile, în sensul să nu reacţionezi în niciun fel, imediat. Dar verifică-le cu multă grijă! O zi bună în ceea ce priveşte domeniul relaţiilor umane. Daca stai acasă şi trebăluieşti este o zi excelentă, dacă nu, este la fel de bună in realizări şi în afirmarea ta la serviciu. Cu toate că nu prea ai bani, visele tale de mărire şi de imbogăţire nu-ţi dau pace. Continuă, norocul ajută pe cei îndrăzneţi! Ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpăraturi în oraş, este doar vineri, dar iata ceva neaşteptat te face să-ţi schimbi planurile. Este, totuşi, o veste bună.

LEU   Gândirea pragmatică şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Azi ai o zi favorabilă, mai ales în domeniul relaţiilor umane. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Astăzi evită noul şi mulţumeşte-te cu soluţiile verificate. Nimeni nu-ţi vrea răul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce ar fi trebuit să fie şi ceea ce este în prezent. Ziua de astăzi îţi este favorabilă.

FECIOARĂ  Domeniul sentimental, dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi carisma proprie a nativilor din zodie, profită de favorurile stelelor, dar fără să exagerezi. Zâmbeşte, fii cordial! Ziua de azi este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale sau personale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine, ai o mare putere de focalizare, pe termen scurt, însă.  Păstrează-ţi zâmbetul pe buze, ciripeşte în continuare bârfe mondene şi vei fi cel mai apreciat. Nu te băga in discuţii serioase care privesc bani sau interesul altora. O zi bună. Poţi să-ţi iei o recuperare sau pur şi simplu te simţi foarte bine după orele de program. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. Atenţie la mesele principale şi la cantitatea de alimente, sistemul digestiv este sensibil. În general, Fecioarele nu pot metaboliza cantităţi mari de alimente, ține cont de asta.

BALANŢĂ Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează o lucrare. Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale în cuplu.  Profită de bunătatea stelelor, dar fără să exagerezi. Mai ales evită excesul de dulciuri, tutun şi cafea! Astăzi ai o configuraţie bună, ai şansa să faci bine tot ceea ce începi şi să te împaci cu cineva pe care l-ai evitat multă vreme. O anumită rutina se cere în profesie sau meserie şi se numeşte metodă, dar, atenţie, în dragoste trebuie sa aduci mereu ceva nou, ca să-i intreţii mereu flacăra!

SCORPION   Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei dragi, apropiaţi, cu anturajul. O veste pare că te interesează. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Program plăcut pe seară, poate la un film nou. Semn mare de evenimente. Sau de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală, atenţie, casa familiei este prost aspectată. Evită perioada aceasta de timp, mai ales în cursul dimineţii,  să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante. Dar, neapărat, neapărat, fă mai multă mişcare! Chiar şi o plimbare pe jos este benefică.

SĂGETĂTOR   Configuraţia şi aspectele arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc dar mai puţin fericit cu semnele de apă si pământ. Evită în special Scorpionii şi Fecioarele. Ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi ceva pentru serviciu, în plus, sau ceva de rezolvat pentru familie. Spre seară ai impresia că ai urcat pe Everst, eşti foarte obosit, dar foarte mulţumit! Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Ar fi cazul sa dovedesti că poţi mai mult!  Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc, poate o sa ajungi unde iti dorești.

CAPRICORN  Ai multe lucruri nerezolvate şi proiecte amânate, dar astăzi ai şansa să mai rezolvi câte ceva, ai spor in ceea ce faci şi inspiraţie. Nu sta pe gânduri, lucrează zi-lumină! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Domeniul emoţional este astăzi bine aspectat. Nu eşti prea vesel azi, de aceea e bine să-ţi faci de lucru prin oraş, să te plimbi, poate faci ceva ordine prin haine, în orice caz să nu stai fără să faci ceva, să nu laşi furtunoasele gânduri să te cuprindă şi să te conducă - pâna seara iţi vei reveni. Cu Saturn, patronul tău cosmic, favorabil ai parte de o veste bună care te poate ajuta în viitor să câştigi mai mulţi bani.

VĂRSĂTOR  Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile în anturaj cu orice preţ, chiar dacă ai dreptate.  Lasă-i şi pe cei din jur să ia atitudine, vei vedea că şi ei au idei bune. Conjunctura iţi indică să nu te repezi, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti, prin mobil, din presa, sau reţele sociale pot să clarifice problema. Lucrurile merg bine şi la serviciu şi acasă! Zi  bună pentru întâlniri şi discuţii liniştite care iţi vor face mare plăcere şi bucurie. La noapte poate o să visezi frumos şi colorat. Totul pare perfect, dar vai, ţine numai o zi! Trebuie să iei măsuri – planifică-ţi timpul în aşa fel încât să ai mai mult timp liber. Chiar dacă ai nevoie de mai mulţi bani (cine nu are ?) nu-ţi sacrifica pasiunile tale şi micile plăceri pe altarul viţelului de aur!

PEŞTI   Ai prea multe griji pe cap şi nu mai ştii să te relaxezi. Trebuie sa laşi totul la o parte şi să zâmbeşti, să dormi, să iubeşti, să te bucuri de viaţă. Nu trece prin viaţă ca printr-un tunel! Configuraţiile benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obişnuită, dar fără evenimente notabile.

O zi care trece repede, pentru că seamănă cu altă zi! O veste de departe, o informatie, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. O sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Chiar aşa, cu toate că eşti Peşte! Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale, sau familiale.

Ne puteți urmări și pe Google News