Te grăbeşti inutil. Nu uita că graba strică treaba. Trebuie, numai, să ţii seama de diferenţe. De natura relaţiilor umane. De faptul că mulţi văd, puţini înţeleg, mulţi chemaţi, puţini aleşi!

 

 

Pe 4 noiembrie s-au născut  Wilhelm de Orania, Loreta Swit, Cella Serghi, Ion Vasilescu, Horia Aramă, Traian Băsescu.

 Nimic în “Kalendar” iar în calendarul creştin-ortodox este Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare. În “Vieţile Sfinţilor” am găsit că, mai sunt, pe 4 noiembrie, pomeniţi şi Sf. Mc. Nicandru, un episcop, dar şi un preot de rând, Ermeu.

 

"Evenimentul Zilei" din 4 noiembrie 1979, acum exact 42 de ani, a fost ocuparea Ambasadei SUA din Teheran de către iranieni.

O să vă mai amintesc ceva. Ceva ce cunosc foarte bine, am cercetat și studiat problema la fața locului, mulți ani de zile. Am vizitat fosta Ambasadă a SUA din Teheran, am fost la locurile unde s-a filmat ”Argo”. Apoi am fost în deșertul Dasht-e-Lut, lângă Tabas, unde am văzut rămășițele calcinate ale nefericitei operațiuni ”Eagle Claw” cel mai mare eșec militar, operațiuni speciale, al SUA din timp de pace, mult mai mare decât dezastrul din ”Bay of Pigs” din Cuba. Am vorbit cu mulți martori oculari, dint toate categoriile sociale. Mai mult, în biblioteca mea sunt peste nouă sute din cărțile aflate în Biblioteca Americană de la Teheran. Le-am salvat și le-am adus în țară. Alții au salvat oameni, eu am salvat cărțile, ele mai rămăseseră.

Au trecut exact 42 de ani. Constat că la fel ca în multe alte evenimente majore, vi se spun ”fake news” sunteți tratați ca niște naivi care pot să înghită orice. Pe 4 noiembrie 1979 studenții iranieni împreună cu pasdarani în civil, cam cinci sute de persoane, sar zidul ambasadei și ocupă Ambasada SUA din Teheran, luînd între 52 și 66 de ostateci, cifrele diferă de la surse diferite. Era a treia oară în acel an când studenții ocupau Ambasada SUA. De obicei o făceu ostentativ, pentru câteva ore și apoi plecau, cerându-și scuze pentru deranj. Prima dată au făcut-o de Sf.Valentin,  pe 14 februarie 1979, când au ocupat Ambasada SUA pentru trei ore. Atunci le-au declarat americanilor, cu multă dragoste, că trebuie să plece acasă, ocupația Iranului de către SUA trebuie să sfârșească. După acea dată personalul ambasadei a scăzut dramatic de la peste o mie de persoane, la doar câteva zeci.

Niciodată SUA nu a fost privită cu ochi buni de iranieni, nici măcar de Șah. Mereu SAVAK, poliția secretă, aresta, sau făcea dispăruți pe unii americani care își băgau nasul prea mult în treburile interne. Cam o duzină pe an. Șahul nu a uitat niciodată că americanii au provocat moartea tatălui lui și că au ocupat Iranul, de facto, începând cu anul 1942, pretextând că trebuie să securizeze rutele de aprovizionare către URSS. În Iran americanii aveau mai multe baze militare urișe, între care se evidenția baza de helicoptere de la Isfahan și stațiile de ascultare de la Djulfa. Sau insula fortificată Kish, paznicul Strâmtoarei Ormuz, prin care se intra în Golf.

Pretextul ocupării ambasadei, ”fake news” care vi se oferă este că iranienii au fost scandalizați de faptul că SUA a oferit asistență medicală Șahului, bolnav de cancer în faza terminală. Vedeți cât de perverși sunt iranienii? Cum să nu condamni pe monștrii iranieni care interzic dreptul la asistență medicală? Dar, ca întotdeauna, altul este adevărul.

Cu o săptămână mai devreme, la sfârșitul lui octombrie, ambasada SUA la Teheran a comunicat guvernului iranian că nu mai onorează comanda de 11,8 miliarde de dolari, plătiți în avans, pentru achiziționare din SUA, de către Iran, a unor avioane de luptă moderne, probabil F-14 Tomcats. ”Suma de 11,8 miliarde de dolari rămâne în cont, este înghețată până la clarificarea unor probleme curente” se spune în nota verbală.   

 Iranienii s-au gândit o săptămână ce să confiște și ei, în contrapartidă. Au găsit: amabasada! Așa au intrat în lațul oferit cu bună știință de către Zbigniew Brzezinski, a lui a fost lucrătura. Ca urmare a crizei ostatecilor, guvernul SUA a înghețat, de fapt, a confiscat, sume și proprietăți ale Iranului, din SUA și din alte țări, în valoare mai mare de 2.000 de miliarde de dolari. Ferme, pământuri, hoteluri, restaurante, lanțuri de magazine, uzine și fabrici, conturi bancare, etc. Numai chiria la hoteluri se ridică la 150 de milioane de dolari, lunar, care intră în bugetul SUA. Ca întotdeauna, nu a fost vorba de principii înalte, ci doar de spoliere, de apucat, de jefuit.

Dar, cei puternici scriu istoria. Cum vor ei. Dar nu pe cea adevărată. Și fac filme. Poate ați văzut ”Argo” cu Ben Affleck, un film cu multe Oscaruri. Filmul este bun, bine jucat, dar nu are nimic comun cu adevărul. De exemplu toată operațiunea de salvare a antenei de spionaj SUA, cei șase refugiați la Ambasada Canadei, a fost opera amabasadorului canadian din Teheran, Ken Taylor. Care după cum a mărturisit, mult mai târziu, nu știa cum să scape mai repede de americani din ambasadă, erau pentru el niște castane fierbinți.

 Vă spuneam, odată, că generația mea a fost crescută cu filme și pâine neagră, caldă. Să vă spun un secret, m-am săturat plenar de filmele actuale, marea majoritate americane, de proastă calitate, făcute pentru o lume de proastă calitate, de calitatea chinezească. Nu am putut să văd un film până la sfârșit, sigur, cu unele excepții.

Așa că mă îndrept către filmele dintre cele două războaie, cred că o să aleg un musical. Este genul cel mai apropiat de operetă, poate că musicalul este opereta tradusă în limba americană, și, dacă îmi lipsește ceva în pustnicia mea, este un spectacol de operetă. ”Sânge vienez”,”Liliacul”, ”Rose-Marie”, ”Văduva veselă”, ”Lysistrata”, ”Voievodul Țiganilor”, ”Vânzătorul de păsări”, ”Plutașul de pe Bistrița” etc etc. Le-am văzut pe toate la Opereta veche, cea de lângă Dîmbovița, de pe malul drept, cam unde este acum Piața Națiunile Unite, parkingul - frumoasa clădire a Operetei, o bijuterie arhitectonică, a fost dărâmată ca să facă loc blocurilor inepte. L-am văzut pe Dacian intrând pe scenă călare pe un cal alb, mândru ca în vis. Pe prefrumoasa Cleopatra dansând și cântând, ca o baiaderă. Pe Toni Buiacici și Constanța Câmpeanu, de o măiestrie artistică, dar și comică, perfectă.

 

În pustnicia mea mă uit la filme. Am mai văzut un film. ”Army of Thieves”, pe Netflix. O mare ciudățenie regizată și jucată de ciudatul Matthias Schweighöffer. Din franciza ”Army of the Dead”. Nu pot să spun că mi-a plăcut, dar mi-a prilejuit unele amintiri. Despre spărgătorii de bănci. Copil fiind am stat pe genuchii unuia dintre cei mai mari spărgători de bănci.

Sașa Mușat, așa se recomanda prin anul 1957, când l-am cunoscut, în cercul unchiului meu, chirurgul Victor-Costin Ștefănescu. În acel an unchiul meu avea ”casă deschisă” pe strada Popa Soare, aproape de Joint. Unchiul se însurase de câțiva ani cu o preafrumoasă evreică, cu relații foarte, foarte înalte. La el în casă venea Lica (Vasilica Gheorghiu) mulți oameni de cultură și artă, ingineri, academicieni. În acel an, la unchiul acasă, s-a creionat un film, ”Vultur 101”. Un rol urma să îl joace mama mea, care era leit Gina Lollobrigida și subsemnatul. Urma să fim familia unui aviator. Când regizorul, unul Călărașu, își dă seama că atât aviatorul cât și mama mea erau bruneți bine de tot și eu eram blond ca un pui de o zi. Așa că în rolul meu a fost distribuit vărul meu, brunet și cu părul creț, Nini (Ion) Ștefănescu, copilul lui Victor Ștefănescu. Nini a murit dintr-un accident acum câteva luni, cum i-am spus făcîndu-i horoscopul, acum 30 de ani.  Până la urmă nici mama nu a mai vrut să joace în film, dacă nu eram și eu distribuit. Țin minte ca și acum. Nu prea mi-a cazut bine că nu mai jucam în film, dar Sașa m-a luat în brațe și țin minte și o să țin minte toată viața, ce mi-a spus atunci: ”Răduțule, nu plânge, viitorul este al nostru, al celor blonzi cu ochi albaștri!”

Sașa Mușat nu prea a avut viitor, cu toate că era blond și avea ochi albaștri. A fost creierul marelui jaf din iulie 1959, cel mai mare din România acelor ani. Încet-încet, peste ani, atât în România, dar și în Israel, culegând informațiile cu rigurozitatea unui călugăr iezuit, am reconstituit faptele și personalitățile celor în cauză. Dar, poate altădată, sau niciodată - ar contrazice rău de tot variantele oficiale cât și teoria conspirației. Uneori, adevărul este pur și simplu, așa cum mâine este o altă zi!